Târgu-Mureş: Accident nocturn provocat de un şofer băut! Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2261 Vizualizări

Târgu-Mureş: Accident nocturn provocat de un şofer băut!

Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu-Mureş au fost sesizaţi duminică, 12 mai, în jurul orei 00.19, despre producerea unui accident de circulaţie soldat cu pagube materiale, pe strada Margaretelor din municipiul Târgu-Mureş.

Poliţiştii au constat faptul că un bărbat în vârstă de 57 de ani, în timp ce conducea un autoturism, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism parcat pe marginea drumului.

„În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatului i-a rezultat o valoare de 0,88 mg\l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la unitatea medicală, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză, cercetările sunt continuate de către poliţişti, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, se precizează într-un comunicat remis de Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

(Redacţia)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE