Calitatea brânzeturilor locale, recunoscută de experții FNDA Agricultura
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 204 Vizualizări

Calitatea brânzeturilor locale, recunoscută de experții FNDA

Expoziţia de lactate cu vânzare şi cu degustare de produse din  Piaţa Trandafirilor din Târgu-Mureş, organizată cu ocazia Zilei Naționale a Bălțatei românești a culminat cu „Ora de brânzeturi la Ceasul cu Flori”,  eveniment dedicat  recunoaşterii produselor lactate de calitate și a produselor autentice.

Evenimentul s-a bucurat de prezența degustătorilor  profesionişti de brânzeturi Marian Timofti și Dana Pop din cadrul Federaţiei Naţionale a Degustătorilor Autorizaţi din România (FNDA)

„Din punctul meu de vedere, este un lucru benefic realizarea unui astfel de târg în care producătorii locali își pot pune în evidență produsele, de multe ori necunoscute. Spun asta deoarece omul care se duce la raft și este pus în fața prețului , de regulă alege prețul în detrimentul calității și naturaleții unui produs. În schimb, la acest gen de târguri consumatorii au posibilitatea să deguste  și să simtă toate caracteristicile organoleptice unui astfel de produs”, ne-a declarat dr. ing. Dana Pop, consultant în industria alimentară,  vicepreşedintele  Federației Naționale a Degustătorilor Autorizați din România.

„Să-i scoatem  în evidență”

Componenta cea mai gustoasă a Bălțatei o reprezintă brânzeturile, care au început să fie puse în valoare tot mai pregnant în ultima vreme de producători , lucru amintit și de reprezentantul FNDA.

„Activez în industria alimentară, în industria laptelui în special, de aproape 30 de ani și constat cu bucurie  că ceea ce îmi doream în urmă cu 15 ani, să găsesc și eu brânzeturi maturate în România, constat că mi s-a îndeplinit acest vis , iar brânzeturile noastre românești au ceva de spus , la fel ca și cele din Franța sau Italia. Din punctul de vedere al Bălțatei românești, transformarea laptelui în produse lactate cu valoare adăugată foarte mare, aduce un beneficiu major acestei rase de vaci. În ce privește producătorii, mulți dintre aceștia sunt recunoscuți la nivel local. Le recomand să pătrundă mai mult în țară, să fie recunoscuți mai mult. Ei provin  din zone de munte, din zone cu pășuni, din zone unde se fac brânzeturi foarte bune și atunci haideți să-i scoatem  în evidență. Recomandarea mea pentru producători este să încerce să-și obțină această denumire de origine protejată la nivel european, să aibă recunoscută și protejată calitatea și la nivel european”, a subliniat dr. ing. Dana Pop.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE