Share

Home / Cultură / Muzeu al Satului, inaugurat de Nelu Şopterean în Sânmărtinu de Câmpie

Muzeu al Satului, inaugurat de Nelu Şopterean în Sânmărtinu de Câmpie

Îndrăgitul şi apreciatul solist de muzică populară Nelu Şopterean va inaugura joi, 15 august, în localitatea Sânmărtinu de Câmpie (comuna Râciu), un muzeu dedicat satului românesc. Evenimentul va începe la ora 14.00, cu slujba de binecuvântare a lăcaşului şi a drapelului naţional arborat pe catarg, care va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei. Momentul va fi urmat, la Căminul Cultural din localitate, de un spectacol folcloric susţinut de solişti vocali de muzică populară şi de către alţi invitaţi speciali din domeniul folclorului.

Reporter: De unde ideea de a înfiinţa un Muzeu al Satului în Sânmărtinu de Câmpie?

Nelu Şopterean: A fost o dorinţă de-a mea, deoarece în lada de zestre a ţăranului român se mai găsesc multe lucruri inedite, despre care generaţiile noi nu ştiu nimic. Eu mi-am dorit să le scot la lumină, să pun în valoare tot ceea ce a avut şi ce are ţăranul român, inclusiv uneltele cu care s-a lucrat în gospodărie sau pe câmp. Am mai avut o dorinţă: dacă unii colegi de-ai mei, interpreţi de muzică populară, au realizat multe CD-uri şi DVD-uri personale, îmi doresc să aduc acest muzeu în atenţia celor care apreciază acest gen de muzică. De asemenea, se ştie că organizez Festivalul „Petre Săbădeanu”, care a ajuns la cea de-a patra ediţie, cu care îmi doresc să vin în sprijinul tinerilor, să îi promovăm, să îi iniţiem pe unii dintre ei. Nu în ultimul rând, am făcut acest muzeu şi pentru mine personal, ca interpret de muzică populară, cu filmări la televiziune, emisiuni la radio, CD-uri şi DVD-uri. Îmi doresc să se bucure toţi vizitatorii de ceea ce am amenajat în acest muzeu.

Rep.: Aţi ales la întâmplare locaţia muzeului sau casa are o semnificaţie specială pentru dumneavoastră?

N.Ş.: Casa a fost o clădire scoasă din uz. M-am apucat eu, după concepţia mea şi cu ajutorul unor meşteri populari cu care m-am consultat, şi am renovat clădirea aşa cum era cândva casa ţărănească, cu târnaţ, cu filigorie, şi înăuntru cu două camere: camera de intrare şi camera dinainte cum se spunea pe la noi, adică cea care era mai puţin folosită. În camera de intrare avem şi sobă de gătit, ficheu cum se spunea pe la noi, ticlăzău, oale de tot felul şi chiar şi un război de ţesut şi alte ustensile: furca de tors lână, de tors fuior. Normal, avem şi lipideie, păretare. Am mai găsit şi un radio vechi de când e lumea care se asculta pe vremurile respective, mai este şi un car…

Rep.: De unde aţi făcut rost de piesele din muzeu, aţi apelat şi la ajutorul comunităţii?

N.Ş.: Începutul este greu, lumea a fost reticentă la început, dar acum se convinge că am făcut ceva şi vreau să fac ceva pentru oameni. Am apelat şi la ajutor, dar nu prea m-a înţeles lumea la început, deşi acum mai vin oameni care îmi sugerează că au şi ei obiecte şi mi le pot oferi, evident contra cost. În mare parte, piesele le aveam eu, pe altele le-am găsit sau mi s-au oferit spre vânzare. Din păcate, mai am puţini bani în buget, după achiziţionarea şi renovarea clădirii, ca să îmi permit alte achiziţii. Am avut însă neamuri şi vecini care m-au ajutat şi cărora le mulţumesc.

Rep.: De ce aţi ales data de 15 august pentru inaugurare?

N.Ş.: Pentru că este ziua Sânmărtinului de Câmpie. Aici, de mult timp este hramul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”. Recent, am propus într-o şedinţă a Consiliului Local Râciu ca în fiecare an, de 15 august, în Sânmărtinu de Câmpie să fie sărbătoarea satului până la amiază, iar apoi, la Căminul Cultural, cântec, joc şi voie bună.

Rep.: Muzeul va fi deschis permanent după inaugurare?

N.Ş.: Da. Eu şi soţia mea, cu familia, suntem acolo.

Rep.: Locuiţi chiar în Muzeu?

N.Ş.: Nu chiar, deoarece casa noastră este alături de Muzeu. Am mai fost întrebat dacă accesul la Muzeu se va face cu bilete de intrare, iar răspunsul este nu. Intrarea va fi liberă, va fi plăcerea noastră să avem oaspeţi care să ne viziteze.

A consemnat Alex TOTH

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Cât a câștigat în 2018 premierul Orban de la o firmă din Mureș

Premierul Ludovic Orban deţine, potrivit declaraţiei de avere publicate pe site-ul Guvernului, o casă de …

Share
Share