INTERVIU. Laura Baron, editor de montaj, la SIMFEST: „Implicarea mea ca montaj a fost aceeași pentru absolut orice film și orice regizor“

„Noaptea Ursului“, „Femeia Pasăre“, „Say Yes“, „Omul“, „Ultimul Zburător“ sau „După Ea“ sunt doar câteva titluri din lunga ei filmografie. Este producător și editor de film, regizor, director de festival și profesor universitar doctor la UNATC „I.L. Caragiale“. Laura Baron a susținut, pentru prima dată în cadrul SIMFEST, un masterclass despre editarea imaginii și tehnicile utilizate în televiziune, film și publicitate.

Reporter: Ați vorbit despre diferența dintre stilul de montaj în televiziune, publicitate și film. Dacă ar fi să punctăm diferențele majore, care ar fi acestea?
Laura Baron: Până la urmă, montajul înseamnă asamblarea unor imagini. Diferențele majore sunt în primul rând între televiziune și publicitate și film. Pe de altă parte, au foarte multe lucruri în comun. Montajul este foarte important de folosit just, indiferent unde îl folosești, iar regia de montaj direct în televiziune este foarte dură, adică nu oricine o poate face. Să reușești să faci montaj în direct e un lucru destul de complicat.

Rep.: S-au schimbat regulile de montaj în timp? Spuneați că generația tânără s-a rupt cumva de la convențional.
L.B.: Nu e vorba de convențional. E vorba de o istorie, la fel ca istoria filmului și istoria imaginii, și în montaj și în sunet s-a schimbat tehnologia, dacă ne gândim cu ce filmam acum 20 de ani și cu ce filmăm acum. Atunci filmam pe peliculă, acum filmăm cu camere digitale. Înainte foloseam Nagra, cum se numea echipamentul de sunet, acum folosim alte echipamente. Important este că datorită tehnologiei îți permiți să faci niște lucruri pe care înainte nu puteai să le faci și nici nu te gândeai. Putem să discutăm de clasic versus inovativ în sensul că faci niște jump cut-uri, îți permiți să treci de la cadre foarte largi la planuri foarte strânse care înainte nu prea erau agreate pentru că așa s-a învățat după niște cărți.

Rep.: Se poate ca un monteur să încalce aceste reguli pentru că așa simte? Sunt acceptate aceste devieri?
L.B.: Eu cred că în situația noastră, și mă refer în primul rând la tineri, putem să acceptăm orice deviere în condițiile în care au sens și se poate. Dar aici nu înseamnă că ne putem juca așa cum vrem noi. Regulile de bază și acele cărți care s-au scris în toate direcțiile, discutăm nu numai de montaj, ci de imagine sau muzică, ele se păstrează. Dovadă că ascultăm cu mare bucurie și în ziua de azi Pink Floyd și Beatles, chiar și cei tineri, deși au apărut alte genuri de muzică. Putem să discutăm de niște genuri de abordare din punct de vedere al filmărilor, al montajului și chiar al sunetului.

Rep.: Pentru cei aflați la început, ce soft de editare le recomandați?
L.B.: Ei pot să înceapă cu orice pentru că poți să lucrezi în orice soft dacă știi să folosești imaginile într-un mod just ca montaj. Eu cred că Premiere e un soft foarte prietenos, pe care îl pot folosi. Mulți folosesc Final Cut, unde au niște efecte, la fel ca și Premiere. Nu e o regulă. Avid deja e o chestie puțin mai complicată, mai grea și, în general, dedicată filmului.

Regulile sunt făcute pentru a fi cunoscute, și abia apoi încălcate

Rep.: De ce reguli trebuie să țină cont când fac editarea imaginii?
L.B.: Trebuie să țină cont de racord de mișcare, trebuie să țină cont de racord de lumină, trebuie să aibă grijă în momentul în care trec de la o încadratură la alta dacă nu se rupe flow-ul, continuitatea, pentru că de fapt despre asta e vorba. Un spectator nu-și dă seama de unde, dar simte că ceva s-a întâmplat: nu are continuitate, nu are flow. Trebuie să fie foarte atent la dialog. Dacă toate lucrurile enunțate nu converg în aceeași direcție, simți, și îți declanșează un soi de sentiment de genul: „Bă, da’ ce-a fost aicia?“ Dacă treci de la un cadru supraexpus, foarte alb, la unul foarte închis fără să ai din punct de vedere dramaturgic o motivație, evident că deranjează. Dar asta e o discuție mare. Cel puțin, la film, discutăm de multe genuri de montaj: psihologic, paralel, subliminal, antiteză, deci e complicățenie (râde).

Rep.: Ce greșeală de montaj nu puteți accepta?
L.B.: Săritura peste ax. Se poate folosi, dar în condițiile în care îți dorești foarte tare. Un profesor pe care îl respect foarte mult, domnul Dumitru Carabăț spunea că sunt niște ritmeme: trebuie să ai regula de 3 sau de 5. Dacă cumva folosești chestia asta, trebuie să fie foarte clar de ce-ai folosit-o și în condițiile în care tu vrei să comunici ceva.

Rep.: Spuneați la început că iubiți filmul. Puteți să-mi dați un exemplu de film sau mai multe pe care dumneavoastră le considerați capodopere ale editării imaginii?
L.B.: Pot să vă dau un exemplu, un film foarte vechi care se numește „All that Jazz“, al lui Bob Fosse, pe care l-am văzut de șapte ori. Pe mine m-a marcat foarte tare. A mai fost „Down by Law“ al lui Jarmusch, care avea niște elipse extraordinare. Sunt foarte multe exemple. Din punct de vedere al montajului mi-a plăcut foarte tare „Pulp Fiction“ și „Născuți asasini“ al lui Oliver Stone. Eu cred că la început trebuie să aibă loc niște discuții și după-aia să te uiți la un film cu alți ochi. Dacă te uiți, poți să te plictisești, dar în momentul în care tu vezi conținutul cadrului, dincolo de tăietura de montaj, atunci te prinde și te uiți. Tavernier, care are cadre lungi, e un bun exemplu în acest sens.

Rep.: Pentru necunoscători, ați putea spune estimativ cam cât durează montajul unei reclame, al unui scurtmetraj, mediumetraj sau lungmetraj?
L.B.: Sunt filme care s-au filmat în șase luni și post-producția a durat doi ani jumate. Depinde de poveste. Dacă ai efecte speciale sau animație, ne putem duce la un an-doi ani de zile. Dacă un scurtmetraj îl poți monta în 3 săptămâni, îl poți monta și în 2 luni sau 3 luni. Montajul la un lungmetraj poate să dureze și un an de zile, dar și 5 luni. Depinde de complexitatea filmului, a poveștii și, de multe ori, și de regizor, pentru că poți să îi faci o variantă-două-trei de montaj, și regizorul să-ți spună că e perfect, dar i-a venit o idee și să mai încercați nu știu ce. Nu e simplu. De-asta spuneam că e foarte important să poți comunica cu echipa, să fie un vibe.

Rep.: Dintre toate filmele la care ați lucrat, care vă e cel mai drag?
L.B.: Ăsta pe care o să-l fac acum și care e bazat pe scenariul meu. Am câștigat un proiect la CNC și momentan lucrez la faza de storyline. Sunt foarte multe filme care îmi sunt dragi. Eu lucrez din perioada în care eram la facultate și am avut bucuria să lucrez cu foarte mulți regizori, printre care se numără, de exemplu, și Radu Muntean. Implicarea mea ca montaj a fost aceeași pentru absolut orice film și orice regizor. Eu n-am făcut diferența între scenarii. În momentul în care intri într-un proiect, și dacă sunt niște animozități, și dacă se creează niște pseudo-conflicte, treaba ta ca profesionist este să-l termini, chiar dacă nu mai lucrezi niciodată cu omul respectiv. Am avut și eu frustrări și am și acum, din diverse motive, dar nu s-a întâmplat ca eu să nu fac până la final ce aveam de făcut și cu foarte multă dedicare. Implicarea e aceeași.

Au consemnat Simona BOANTĂ și Andrei VORNICU