FOTO: Pensionarii din Luduș au avut o ”Zi de Aur” Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 398 Vizualizări

FOTO: Pensionarii din Luduș au avut o ”Zi de Aur”

Noul președinte al Sindicatului Pensionarilor din Luduș, Andronic Stoica, ne-a declarat că Organizația Națiunilor Unite a recomandat ca ziua de 1 octombrie să fie declarată ca zi de sărbătoare pentru persoanele vârstnice. În România, această sărbătoare a fost adoptată de Federația Națională a Sindicatului Pensionarilor încă din 1996 fiind inițiată la Luduș de Traian Dancu și Ovidiu Crișan. Marți, 1 octombrie, Primăria și Consiliul local Luduș au organizat „Nunta de aur” pentru cuplurile care în acest an au adunat în buchetul vieții lor câte 50 de ani de conviețuire în comun. Cea mai potrivită ambianță pentru un asemenea eveniment emoționant a fost și în acest an elegantul salon de la „Romeo și Julieta”, locul în care bucatele alese, muzica populară și cea de dans au strălucit sub lumina reflectoarelor.

27 de cupluri, premiate

Organizatorii evenimentului, Primăria și Consiliul local, „părinții” și „nașii” cuplurilor i-au primit pe sărbătoriți cu flori, diplome de fidelitate, cu stima și respectul cuvenite pentru 50 de ani de conviețuire, precum și cu un plic conținând 400 de lei.

În acest an s-au înscris pe lista sărbătoriților un număr de 27 de cupluri: Albeș Lucreția și Vasile, Andrei Livia și Petru, Baghiu Maria și Iacob, Batori Angela și Zaharie, Bukkosi Ana și Iosif-Ioan, Chețan Sarlota și Ludovic, Demian Maria și Ionel, Deteșan Eugenia și Ioan, Dudilă Viorica și Vasile, Filipan Victoria și Ioan, Fodor Catalina și Ștefan, Groza Raveca și Petru, Hărăstășan Viorica și Ioan,  Jimborean Livia și Ioan, Măcinică Maria și Gheorghe, Mojneag Jeinca și Florian, Naghi Aurora și Zoltan, Oltean Maria și Petru, Ormenișan Ileana și Ioan, Pap Ecaterina și Alexandru, Pap Ileana și Mihăilă, Preda Susana și Ioan, Puia Dina-Lina și Emil, Robu Maria și Ioan, Suciu Trandafira și Dumitru, Szanto Maria și Ioan, Toader Elena și Rovin.

Rând pe rând, sărbătoriții au fost chemați de moderatorul Dorin Grama pentru a primi cadourile și pentru a poza pentru albul familiei și pentru a se bucura de aplauzele întregii asistențe, peste 400 de participanți. Binecuvântarea creștină a fost rostită de preoții ortodocși Lucian Voșloban și Ilie Dăian și de preotul reformat Marton Istvan.

Cuvinte frumoase pentru pensionari

Au fost prezenți la eveniment Ovidiu Dancu – vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș; Cristian Moldovan – primarul orașului Luduș, Kis Istvan – viceprimarul orașului Luduș, Marius Dudilă – administratorul public al orașului Luduș, consilierii locali Liviu Botezan, Sebastian Căpușan, Gelu Puia, Tiberiu Orban, Claudiu Ciucă, Ioan Banea, Ioan Șopterean, o delegație de la CARP Sighișoara și interpreții de muzică ușoară și populară Nicu Pintea, Doina Pintea, Daniela Vlad și Radu Pintea, toți din Sighișoara, interpreți care au ales un repertoriu în care s-au regăsit melodii moderne, dar și din anii 60-70 ai secolului trecut.

În debutul evenimentului au rostit alocuțiuni Cristian Moldovan, Ovidiu Dancu și Andronic Stoica. Primarul Cristian Moldovan care a organizat pentru a șasea oară „Nunta de Aur” a început prin a aduce mulțumiri celor prezenți pentru că au răspuns invitației de a participa la un „eveniment care se organizează la Luduș și se numește „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”.

”Sărbătorim an de an acest eveniment și mă bucur că și în orașul nostru această sărbătoare a luat amploare. Trăim momente ale libertății, ale democrației datorită contribuției dumneavoastră la realizarea acestui deziderat mare și nobil care ne aparține. În același timp trăim și momente de bunăstare pentru că și prin eforturile dumneavoastră orașul s-a dezvoltat din punct de vedere edilitar-gospodăresc. Pentru acest lucru vă mulțumesc foarte mult. Îi mulțumesc domnului Ovidiu Crișan pentru tot ce a făcut pentru pensionari, îi mulțumesc pentru că datorită dânsului a venit de la Sighișoara această excelentă formație muzicală. De asemenea, îi mulțumesc pentru implicare domnului Andronic Stoica, noul președinte al sindicatului pensionarilor. Sunt convins că vom avea o colaborare foarte bună de acum înainte. Tuturor vă doresc multă sănătate și distracție bună în continuare”, a spus primarul Cristian Moldovan.

Ovidiu Dancu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș, și-a manifestat bucuria de a participa la un eveniment atât de important în viața celor 27 de cupluri ajunse la celebrarea „Nunții de Aur”.

„Iată că „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice” organizată foarte bine de Primăria orașului Luduș și de Consiliul local îmi dă prilejul să revăd persoane dragi mie, să mă reîntâlnesc cu prieteni vechi. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine, oameni cu care am colaborat, profesori de-ai mei, maiștri și colegi de la fosta Fabrică de Anvelope, cu toți cei care ați avut o contribuție la dezvoltarea orașului. Cu acest prilej nu pot să nu amintesc eforturile pe care le face acest guvern pentru îmbunătățirea calității vieții dumneavoastră, a tuturor” a afirmat Ovidiu Dancu.

Noul președinte al Asociației Pensionarilor din Luduș, Andronic Stoica, a exprimat cuvinte elogioase la adresa celor sărbătoriți, tuturor celor peste 400 de pensionari prezenți la eveniment.

„Vă urez multă sănătate, să vă simțiți bine în această ambianță sărbătorească, să fim sănătoși și optimiști și vă asigur că tot ceea ce depinde de noi pe linie de organizare vom face și asta înseamnă doar că ne vom face datoria față de dumneavoastră. Tuturor celor de față le urez să se simtă tineri, să se distreze cât mai bine în continuare. La mulți ani, tuturor!”, a transmis Andronic Stoica.

După discursuri, a urmat premierea sărbătoriților și ospățul cu bucate și băuturi alese. Ambianța sărbătorească a salonului „Romeo și Julieta”, muzica antrenantă cu melodii mai vechi și mai noi au invitat pensionarii pe ringul de dans timp de câteva ore. În acest an, ca și în alții, a fost o organizare bună ceea ce face ca așteptarea până la următoarea sărbătoare, cea din 1 octombrie 2020, să treacă mai greu.

Ioan A. BORGOVAN

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE