Polițiștii mureșeni, mobilizați să doneze sânge Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 162 Vizualizări

Polițiștii mureșeni, mobilizați să doneze sânge

Polițiștii rutieri mureșeni au inițiat o acțiune de donare voluntară de sânge, joi 24 octombrie, ca un demers de salvare de vieți omenești, prin spijinirea eforturilor de refacere a rezervei de sânge a județului. Așadar, apărătorii legii s-au mobilizat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș.
La această inițiativă aflată sub sloganul ”Donează sânge! Fii erou!”, au fost prezenți și studenți ai Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu-Mureș.
În cadrul acțiunii de donare a sângelui, polițiștii au făcut și o întâlnire cu studenții. Astfel, în prima parte a zilei, începând cu ora 7.00, polițiștii rutieri din cadrul Serviciului Rutier și al Biroului Rutier Târgu-Mureș, împreună cu studenții și cadrele didactice ale Facultății de Inginerie din cadrul UMFST Târgu-Mureș au donat sânge, iar ulterior a avut loc o întâlnire între polițiști și studenți care a avut drept scop conștientizarea tinerilor cu privire la efectele negative ale vitezei excesive, ale consumului de alcool și substanțe psihoactive, dar și despre protocolul pe care îl reprezintă în special în trafic.
”Inspectoratul Județean de Poliție Mureș dorește să sublinieze importanţa acestui gen de activitate, precum şi implicarea activă a fiecăruia dintre noi pentru schimbarea în bine pe care ne-o dorim”, se precizează într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție Județean Mureș.

Andreea GONDOR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE