Examenul de Rezidențiat, deblocat de Parlament Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 744 Vizualizări

Examenul de Rezidențiat, deblocat de Parlament

Camera Deputaţilor a adoptat marți, 29 octombrie, în calitate de for decizional, în unanimitate, cu 225 de voturi ”pentru”, proiectul care deblochează organizarea examenului de Rezidenţiat, informează www.agerpres.ro.

8 decembrie, data examenului

Acesta se va desfăşura în data de 8 decembrie, fără să mai fie necesară semnătura ministrului Educaţiei anul acesta.

Potrivit Agerpres, deputaţii au adoptat şi un amendament faţă de forma adoptată în Senat a proiectului de lege. Astfel, proiectul prevede că cifra de şcolarizare pentru Rezidenţiat pentru anul 2019 se aprobă prin Hotărâre a Guvernului şi trebuie să fie cel puţin egală cu numărul de absolvenţi ai facultăţilor de Medicină şi Farmacie.
”Îmi doresc sa respectăm calendarul strâns, astfel încât modificările legislative să fie promulgate la timp, să fie publicate în Monitorul Oficial și ordinele ministrului Sănătății necesare pentru ca examenul să se desfășoare în 8 decembrie”, a declarat deputatul PSD de Mureș Florin Buicu, președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

”Creșterea numărului de locuri le va permite permite accesul unui număr crescut de absolvenți în sistemul de sănătate românesc, indiferent că vorbim de medici, farmaciști sau medici stomatologi”, a mai afirmat deputatul social-democrat Florin Buicu, referindu-se la creșterea cifrei de școlarizare pentru Rezidențiat.

În așteptarea promulgării

În urmă cu o săptămână, Senatul României a adoptat, cu unanimitate de voturi, 72, propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței Guvernului 18/2009 privind organizarea şi finanţarea Rezidenţiatului. Conform sursei citate, proiectul elimină necesitatea semnăturii ministrul Educaţiei pentru organizarea examenului din anul acesta, iar pentru anul în curs, concursul pentru Rezidenţiat se va desfăşura aşa cum era stabilit, în data de 8 decembrie.

Legea urmează să fie trimisă pentru promulgare președintelui României.

(Redacția)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE