De ce tocmai mie?

Suntem confruntați des cu această întrebare. Pacienți cu boli severe se întreabă, ne întreabă, de li se întâmplă tocmai lor… Unii dintre ei duc o viață normală, alții duc o viață exemplară, și totuși se îmbolnăvesc și suferă și li se pare nedrept.

Biblia spune: <părinții mănâncă aguridă, și copiilor li se sterpezesc dinții>. Hindușii vorbesc despre Karmă. Haideți să ne imaginăm împreună o posibilă poveste de viață. O ficțiune.

Să presupunem că un evreu sărac din Galiția s-a hotărât să plece în Moldova lui Cuza. Și-a vândut gospodăria pe câțiva gologani și a intrat împreună cu soția lui în Moldova mituind vameșii, cum se întâmplă și azi. S-a dus într-un sat în care nici un alt evreu nu deschisese încă o crâșmă, și sprijinit de comunitatea lui, a înjghebat într-o ruină un local care vindea băutură proastă și ieftină. Profitând de starea de ebrietate a consumatorilor, le-a dat <pe caiet> marfă și băutură, cum se întâmplă și azi. Apoi a îngroșat sumele în favoarea lui, cum se întâmplă și azi, până când pe unii i-a ruinat. Nu a plătit statului niciodată impozite, pentru că s-a declarat sudit (supus austriac). Legile vremii și ambasadele, și atunci ca și azi, protejau diverse escrocherii. A murit de bătrânețe în patul lui, fericit că a făcut avere.  Pentru că a avut bani și-a dat copiii la facultate. Unul dintre ei s-a făcut avocat și s-a căsătorit cu o româncă provenită dintr-o familie de boiernași scăpătați. S-a luat cu ea pentru numele ei bun, și ca să treacă drept român. Primului născut i-a dat banii strânși din avocatură, ca să facă o afacere. A deschis o fabrică de pielărie. Relațiile tatălui său dintr-o muncă de-o viață, și apartenența la o lojă masonica i-au deschis poarta către contracte cu statul. Trebuia să facă centuri pt. soldați. Se făceau bani buni. O agenție străină, care vorbea nemțește, a ajuns până la el și i-a șoptit că dacă pieile din care se făceau centurile nu ar fi fost corect argăsite, ar primi bani din două părți. Nu a rezistat, mai ales că era vorba de o promisiune onorată în avans. Cine poate număra soldații care au murit din pricina unor centuri proaste? Doar Dumnezeu. A dat vina pe ploaie… Tatăl lui s-a sinucis, cuprins de remușcări. El a scăpat de curtea marțială din pricina banilor, a relațiilor și a lojilor. A rămas cu viața, cu o parte din avere, dar a trebuit să se mute, drept pedeapsă, la București. Acolo, după ce a venit armata germană s-a angajat interpret. Războiul a trecut, rușinea s-a spălat. Bine sfătuit a investit banii în acțiuni. S-a căsătorit cu o unguroaică comunistă care a trebui să fugă în România după revoluția eșuată a lui Bela Khun. A suferit un atac cerebral care l-a lăsat fără vlagă. Soția lui a pus mâna pe toată averea, și-a luat un amant tânăr, iar pe el l-a ținut cu apă și o coajă de pâine vreo douăzeci de ani până la moarte. Unul dintre copiii lor s-a înscris la medicină, dar nu a frecventat. Profesiunea lui îl interesa mai puțin. Îl interesa politica și a devenit un tânăr revoluționar. Intrat în partidul comunist, a fost arestat de siguranță și ținut o noapte la arest. A consimțit să devină informator și de frică și-a turnat tovarășii. După război s-a prezentat drept o victimă a vechiului regim și  a devenit un membru marcant al partidului muncitorilor. Apoi a fost cooptat în securitate. În această calitate a ținut să exceleze. A cutreierat țara și a convins țăranii prin metode specifice, să intre în cooperative agricole. Dormea în școli, pe catedră, cu port-hartul sub cap pe post de pernă, și cu pistolul la îndemână. După ce a slujit cu zel mai bine de zece ani a fost onorat cu o funcție în partid și securitate. Apoi a trecut în armată ca ofițer politic pentru a contribui la ridicarea nivelului de pregătire a tinerilor ofițeri ai armatei populare. Așa și-a cunoscut soția, care lucra la infirmerie. O țigancă basarabeancă cu părinți deportați și care a rămas pe la noi adusă de Armată Roșie. Împreună au avut trei copii, doi băieți și o fată. La bătrânețe a făcut cataractă și ochii lui care au privit vulturește prin cătare au orbit. S-a îmbolnăvit de Parkinson și mâinile care știau să bată atât de strașnic nu mai reușeau să ducă la gură un pahar cu apă. A murit nebun într-un ospiciu. Băieții lui au murit amândoi înainte de a se căsători. Unul într-un accident de mașină. Altul alcoolic. Fata a terminat medicina, s-a căsătorit și a dus o viață fericita până la adânci bătrâneți. A avut doi copii, o fată și un băiat. Fata era ca un băiat și a ajuns procuror. Băiatul era ca o fată și a ajuns milițian. Milițianul după `89 s-a făcut, ca toți milițienii, polițai. S-a căsătorit cu o fată frumoasă și ușuratică care i-a făcut gemeni. Pentru că frumoasa făcuse nenumărate avorturi, a reușit cu greu să țină sarcina. A născut înainte de termen, la șase luni. Ea a murit la naștere. Nou născuții au avut nevoie de incubator. Dar la spital era doar un incubator. Așadar soarta l-a ales pe primul născut să aibe șanse să trăiască și pe cel de-al doilea să zacă între viață și moarte. Grație relațiilor au adus un al doilea incubator după vreo patru ore. Cel care a zăcut a rămas debil mintal.  Primul născut a fost un copil reușit, frumos și inteligent. Crescut ca un copil de bani gata, nu i-a plăcut școala. Pentru că tata și-a investit banii în politică și a ajuns general, el a avut șansa ca prin relațiile ministerului de interne să poată face contrabandă în stil mare. A cărat benzină la dus, cafea și alcool la întors. Într-o zi a fost prins și arestat de colegi de-ai lui, dar aflați într-o  grupare ostilă politic. S-a ales cu un dosar fără scăpare. Presat de unii să vorbească, de alții să tacă, cumva, cineva a decis pentru el că ar fi mai bine să-și ia viața. A fost spânzurat în celulă și cercetările au demonstrat că a fost o sinucidere reușită. Generalul a făcut un atac de cord și a murit. Celălalt băiat a moștenit o avere impresionantă. Pentru că era un debil mintal nedeclarat, a fost vânat de prieteni și femei. Nu a fost interesat… Dar avea un suflet bun și iubea animalele. Niște italieni i-au propus să facă un adăpost pentru căței, și să salveze astfel bietele patrupede din peninsulă care urmau să fie făcute mănuși, prin găzduire temporară într-un adăpost din România. Doar până la adopție… Și-a investit toți banii printr-un manager italian, care l-a un moment dat a dispărut, nu înainte de consuma până la ultimul leu din conturi.

Din milionar a ajuns cerșetor. Cu inima frântă s-a îmbolnăvit de tuberculoză.

Înainte să moară l-a întrebat pe Dumnezeu, de ce tocmai mie?

O poveste de viață, o ficțiune.

De Gabriel AOȘAN