Consilierii reghineni,  la prima ședință din 2020 Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 282 Vizualizări

Consilierii reghineni, la prima ședință din 2020

Consilierii reghineni s-au întrunit miercuri, 8 ianuarie, în prima ședință din 2020, pe ordinea de zi având de aprobat trei proiecte de hotărâre. Cele trei proiecte care au făcut obiectul ședinței extraordinare au vizat acoperirea deficitului bugetar pe anul 2019 în sumă de 471.203,59 lei de la secțiunea de dezvoltare a bugetului local sursa A din excedentul bugetar al anului 2018, utilizarea în anul 2020 a excedentului total rezultat la încheierea exercițiului bugetar al anului 2019, precum și validarea modificărilor aduse prin Dispoziția cu nr. 1756/23.12.2019 la bugetul de venituri și cheltuieli al UAT Reghin pe anul 2019.

„Toate cele trei puncte aflate pe ordinea de zi s-au referit la modul de închidere financiară a anului 2019. Este vorba despre excedentul bugetar căruia trebuia să-i dăm o destinație prin Consiliul Local. Toată suma a fost direcționată pentru investițiile care urmează sau cele care au fost începute și nedecontate sau nefinalizate. La finele anului am primit o sumă de aproape 800.000 de lei de la guvern pentru a putea să ne decontăm cheltuielile de funcționare . Chiar dacă a fost prin dispoziția primarului trebuia să avem și o hotărâre de consiliu în acest sens , să legiferăm destinația acestor bani”, a precizat Maria Precup, primarul municipiului Reghin.

Despre taxele și impozitele pe anul 2020

Primarul Maria Precup s-a declarat mulțumită de modul de colectare a taxelor și impozitelor la nivelul municipiului Reghin în cursul anului 2019, precizând că acestea nu vor suferi modificări.

„Anul 2019 a fost unul bun fapt pentru care le mulțumesc,  atât cetățenilor municipiului Reghin  cât și colegilor de la impozite și taxe, pentru faptul că gradul de  colectare a fost la fel de bun ca și în 2018, ceea ce reprezintă un semn bun. A fost de bun augur reducerea pe care am făcut-o, chiar dacă bugetul a pierdut undeva la 10 % la toate impozitele și taxele locale, să venim în sprijinul cetățenilor, să-i ajutăm să diminuăm obligațiile fiscale. În 2020 taxele și impozitele vor fi corelate doar cu indicele de inflație, nu avem gânduri necurate în această privință. Sper să ne ajute Dumnezeu să ne putem acoperii cheltuielile de funcționare,  să putem finanța lucrările de investiții care ni le-am propus , cele  care nu sunt cuprinse în proiectele europene. Facem un inventar al acestor lucrări care nu au fost cuprinse în proiectele cu finanțare europeană, să putem aloca resurse proprii pentru acestea”, a precizat primarul Maria Precup.

Proiectele de dezvoltare ale anului 2020

În ce privește proiectele aflate pe agenda anului 2020, Maria Precup a subliniat  cele privind achiziția de autobuze electrice, de reabilitări de străzi, cele cu finanțare proprie urmând să fie stabilite în consiliul local.

„Sper ca anul 2020 să înceapă cu semnarea contractului pentru cel mai mare și mai așteptat proiect al Reghinului, cel privind achiziționarea a 10 autobuze noi , prietenoase cu mediul, reabilitarea celor mai circulate străzi din oraș cum sunt  Salcâmilor, Ierbuș, Câmpului și Axente Sever, precum și o stație de alimentare pentru autobuzele noi. Nu în ultimul rând, vrem să începem lucrările la cinematograf. Restul de lucrări, cele care depind de noi, aștept ca fiecare grup politic din consiliul local să vină cu propuneri pentru investițiile pe care le consideră dânșii că sunt necesare, să facem o prioritizare, să vedem ce putem cuprinde în buget după care să stabilim ordinea acestor lucrări”, a menționat primarul Maria Precup.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE