Cezar Solovăstru, fost președinte al Clubului Interact Maris: “Trebuie să faci bine, ca să primești bine” Interviu
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 3018 Vizualizări

Cezar Solovăstru, fost președinte al Clubului Interact Maris: “Trebuie să faci bine, ca să primești bine”

La puțin timp după ce își încheia mandatul de președinte al Clubului Interact Maris, clubul mezin al mișcării rotariene, stăteam de povești cu Cezar Solovăstru pentru un interviu, așa cum ne mobilizase Bianca, o liceană care ne-a fost colegă în timpul vacanței de vară de anul trecut. De atunci, timpul s-a scurs, Cezar, elev al Colegiului Alexandru Papiu-Ilarian, în clasa a X-a, a fost și într-un schimb de experiență în Taiwan, însă fondul rămâne același. Tânărul, inspirat de familie și de dorința de a face bine, s-a alăturat Interact pentru a sprijini, a servi, ceea ce definește filosofia rotariană. Despre apartenența sa la Interact Maris din Târgu Mureș, despre mandatul său de președinte al clubului, despre învățăminte, experiențe și planuri viitoare, vă invit să vă alăturați aventurii noastre vorbite și apoi scrise și să vedeți ce mi-a răspuns.

 

Reporter: De ce Interact, de ce te-ai apropiat de această organizație și nu de alta? Dacă eu aș fi un tânăr de 15 ani cum m-ai convinge că Interact este cea mai bună alegere?

Cezar Solovăstru: Fiecare organizație neguvernamentală are un obiectiv. Noi, la Interact, vrem să ajutam o comunitate care are nevoie de sprijin. Am ales Interact pentru că e din gena familiei, toți membrii familiei mele fac parte din familia Rotary și am zis că mă alătur și eu să văd cum e și a început să îmi placă tot mai mult. Îmi plăcea ce făcea tata și am zis că vreau să urmez și eu acest drum.

 

Rep.: Ce calități trebuie să aibă un membru Interact și cum îți poți pierde calitatea de membru Interact?

C. S.: În primul rând, ca să faci parte dintr-un club Interact, trebuie să fii pozitiv și optimist deoarece noi vrem să creștem continuu. Trebuie să fii deschis, să accepți și alte opinii, să nu fii excesiv de strict cu ceea ce vrei, trebuie să împarți bucurie în jurul tău și să fii liniștit, foarte important, e să îi respecți pe cei din jurul tău, să nu îi insulți pe ceilalți membri.

Calitatea de membru Interact o poți pierde prin neimplicare, prin a face mai mult rău decât bine clubului și prin faptul că vii la Interact nu ca să ajuți oamenii, ci ca să ai o etichetă.

 

Rep.: De când te-ai alăturat Interact, cum ai a evoluat în organizație?

C. S.: M-am alăturat în urmă cu patru ani când am ajutat-o pe sora mea și pe membrii celuilalt club, înainte de înființarea clubului meu, și, practic, sunt membru de aproape trei ani în Interact Club Maris, în care am reușit să facem proiecte deosebite, chiar dacă suntem un club mai nou.

 

Rep.: Ce înseamnă mai nou?

C. S.: Avem un anumit nivel de dezvoltare al clubului și, pe măsură ce trec anii, clubul se dezvoltă, vezi cum decurge totul și înveți, înveți cum se administrează pagina de Facebook, de Instagram, ce greșești la proiecte, cum faci fișele de proiect și toate acestea.

Rep.: Ce poți să greșești la o fișă de proiect?

C. S.: La o fișă de proiect poți să identifici doar parțial nevoia pe care o are comunitatea căreia i te adresezi. Pe masură ce avansezi în proiect descoperi complexitatea problemei și încerci să te adaptezi.

 

Candidat și președinte al Interact Club Maris

 

Rep.: De ce ți-ai depus dosarul de candidatură pentru funcția de președinte?

C. S.: Am ales să îmi depun dosarul de președinte pentru că am relaționat foarte mult cu diverși oameni. Aceștia mi-au dat foarte multe idei care m-au ajutat să continuu activitatea clubului și să creștem considerabil.

 

Rep.: Ce înseamnă să creștem considerabil?

C. S.: Până acum, la Interact, proiectele aveau un caracter izolat și implicau numai o anumită categorie de oameni, iar acele evenimente erau mai mult pentru comunitatea internă a clubului, nu erau așa de mult concentrate pe comunitatea externă.

 

Rep.: Oarecum tu te-ai gândit să schimbi filozofia clubului, adică până la urmă să ajungi la acea filozofie a Rotary de a ajuta, de a servi. Cum a arătat dosarul tău de candidatură, ce ai reușit să îndeplinești față de ce ți-ai propus la început, cum s-au schimbat pe parcurs proiectele, relaționând cu echipa ta și raportându-te la comunitate?

C. S.: Prin desfășurarea proiectelor am reușit să relaționez mai bine cu ceilalți membrii din club, am reușit să îmi fac prieteni noi și să strâng legăturile cu cei vechi. Când mi-am depus candidatura, am mers cu ideea că vreau să fac un proiect prin care să ajut oamenii nevoiași de pe străzi, ei au fost grupul meu țintă, deoarece întotdeauna mi-am dorit să ajut un om nevoiaș pentru că am auzit de multe ori că dă-i bani la om, dar când îi dai bani unui om nevoiaș, îi faci mai mult rău pentru că el, de fapt, trăiește pe stradă în mod normal și tu îi dai bani, care nu îl ajută, el are nevoie de haine, de mâncare, de o locuință sau de căldură.

Rep.: Cum s-a desfășurat acest proiect după ce ai fost ales președinte?

C. S.: Acest proiect s-a desfășurat astfel: am colectat pe parcursul a trei zile haine, care au fost adunate în cutii, în două localuri din Târgu Mureș, în J’ai Bistrot și la The Elephant House. Ei ne-au permis accesul cu mai multe haine. Cei din J’ai s-au minunat când au văzut câte haine s-au adunat acolo. De altfel, și noi am rămas surprinși și bucuroși pentru că am văzut așa de multe haine. Pe urmă ne-am întâlnit ca să le sortăm pe categorii de vârste. Am primit foarte multe haine de copii. După finalizarea proiectului am mai primit mesaje în care oamenii ne spuneau că numai acum au aflat de proiect și că doresc să doneze haine. Am mai reușit să colectăm câteva dintre ele, dar nu pe toate, din păcate. Am reușit să strângem în jur de 250 de saci de haine, ceea ce nu mă așteptam, poate anticipam undeva la 100-150 de saci. Sacii au ajuns cu bine la destinație, la azilul de noapte și o casă de copii din cartierul Tudor, ambele din Târgu Mureș.

Rep.: Ce alte proiecte ai mai dezvoltat?

C. S.: Am desfășurat proiectul “Un măr pentru o țigară”, mărul vine de la sănătate, alegi mărul în loc de țigară, a fost un proiect inițiat de Interact Varana Focșani pe care l-am preluat și noi.

 

Rep.: Cum a fost primit, care a fost rezultatul său?

C. S.: Am adunat exact 89 de țigări în două ore, am vizat anumite locuri care erau cele mai populate din oraș la momentul respectiv, am prins și un moment destul de prost al anului, deoarece era frig și lumea nu prea era pe afară. Probabil că vom încerca să îl refacem și să atingem un target mai mare.

Rep.: Ce proiecte locale ai dezvoltat?

C. S.: Primul nostru proiect a fost un campionat de FIFA – Fotbal Cup FIFA 2019 – pentru toți amatorii de calculator și de consolă. A fost un proiect interesant pentru că au fost diferite categorii de vârstă, au participat mai mult băieții pentru că fetele nu joacă, în general, FIFA și nu se joacă așa de mult pe calculator. Au fost 16 echipe, fiecare meci a fost 2 vs 2 și a durat în jur de 5 minute.

Apoi am dăruit, în data de 5 decembrie (n. red. 2018), free hugs în centrul orașului când au fost aprinse luminițele pe Bradul de Crăciun, am participat în data de 1 decembrie, Ziua Națională a României, la parada cu steaguri din Piața Teatrului și la capsula timpului care a fost îngropată, am organizat o petrecere pentru tineri, am încercat să mulțumim și adolescenții, dar și să ajutăm copiii din Casa Lidia cu un tuns gratuit la Gent’s Club și apoi i-am invitat la o pizza.

Am mai avut un proiect intitulat “Trei Americi pe bicicletă”, în care a fost implicat Radu Păltineanu, un ciclo-aventurier care a parcurs întreaga Americă pe bicicletă, a dormit în casele oamenilor, nu a plătit camere la hotel sau cămin, el mergea la oameni și îi întreba dacă îl lasă să doarmă.

Norocul face ca una dintre gazdele lui sa fie în Tîrgu Mures la momentul prezentării proiectului. Mesajul acestei prezentări și al acestei întâlniri a fost faptul că dintr-o singură dorință și un vis poți să faci orice.

Alături de fondatorii ,,1 Mai Altfel”, care au organizat și picnicul din cetate, am reușit să plantăm 10 cireși în zona Dacia, în fața gimnaziului de acolo, am fost să îi mai udăm încă o dată, în rest se ocupă administratorii școlii. Am participat și la alte acțiuni de voluntariat din Mureș, cum ar fi Balul Palatului, Ascotid Trail, pentru copiii cu diabet, Mures HalfMarathon și la Mureș 24h, care este una dintre cele mai dificile competiții. La Mureș HalfMarathon am fost și alergător și m-am clasat pe locul III alături de echipa mea.

Am avut o întâlnire cu toți elevii din programul de schimb Rotary International desfășurat în România, care au fost în vizită la Târgu Mureș, iar noi i-am dus la grădina zoologică, să vadă una dintre cele mai frumoase grădini zoologice din România, și apoi am vizitat Palatul Culturii.

 

Rep.: Cum te-a schimbat experiența aceasta, ce ai învățat să faci mai bine, altfel, ce nu ai mai repeta, ce provocări ai avut, cât de importantă e echipa?

C. S.: După părerea mea m-am schimbat radical, am căpătat mai multă încredere în mine și în ceea ce spun, am reușit să relaționez din ce în ce mai ușor cu oamenii. Cu ceilalți membri ai clubului nu am avut probleme, am discutat, am reușit să soluționăm fiecare problemă. Am avut și noi discuții, ca orice club, pentru că unele subiecte nu erau aprobate sau nu erau așa dorite, și totuși eu le-am dat șansa să experimenteze cu un public mai mic și să vadă cum se desfășoară.

Cu toții ne dorim o lume mai bună, dar nu o putem schimba decât cu pași mici și multă muncă.

 

Rep.: Care este mesajul tău pentru tineri?

C. S.: Trebuie să faci bine, ca să primești bine, trebuie să dai ceva, ca să primești înapoi. Să nu te aștepți niciodată să primești ceva, dacă nu ai dat nimic. Dacă ai dăruit ceva, să nu te aștepți ca următoarea zi să primești înapoi, vei primi cândva și e posibil să primești sub o altă formă. Orice ajutor pe care îl primești din partea cuiva, e o mulțumire, nu e ceva ce e obligat să facă, nu e ceva ce trebuie să ai tu obligatoriu.

 

În lumea largă

Rep.: Să vorbim puțin despre plecarea ta la Cancun, în Mexic…

C. S.: A fost a doua mea excursie, prima a fost în Turcia. Eu mi-am căutat tabere prin programul Rotary Youth Exchange (short term) și am văzut că aceasta este cea mai potrivită pentru mine pentru că îmi place foarte mult mâncarea picantă și vreau să experimentez totuși o cultură total diferită. A fost o experiență de neuitat, Cancun e un oraș cu nenumărate atracții, unele dintre cele mai frumoase plaje din lume, ruinele mayașe de la Chichen Itza și Tulum, muzeul subacvatic și multe altele.

 

Rep.: Și cum e să cunoști o altă cultură, altă civilizație, altă mentalitate?

 

C. S.: E foarte interesant deoarece oamenii de acolo relaționează foarte mult între ei, râd, persoanele de vârsta parinților mei se distrează împreună cu tinerii de 16-17 ani, cu muzică și purtând acele pălării mari, sombreros.

 

Rep.: Cum văd ei viața, cum e o zi normală din viața lor?

C. S.: Eu am stat acolo la o familie din Cancun, nu am stat într-un campus. Ei erau cam tot timpul plecați de acasă cu munca. Seara, părinții noștri găteau tot felul de delicatese. Ei mănâncă foarte mult taco, dimineața, la amiază și seara. Prima dată mi s-a părut o glumă când am auzit că mănâncă la fiecare masă, dar chiar așa a fost, încât am ajuns să urăsc taco pentru o perioadă. Toți din această tabără am avut probleme cu stomacul, nu ne-am dat seama de la ce, probabil pentru că am mâncat foarte picant în toată această perioadă.

 

Rep.: Cât de importante sunt schimburile acestea culturale?

C. S.: Când am revenit în România, toată lumea m-a întrebat dacă m-aș mai întoarce în Mexic, la care eu mereu am zis că nu și sunt întrebat: de ce? Nu ți-a plăcut? Ba da, mi-a plăcut, dar mie îmi place să încerc întotdeauna ceva nou. Din Mexic am învățat că trebuie să relaționez mai mult și că nu e deloc greu să porți o conversatie cu un om. În Turcia a fost diferit deoarece acolo stăteam la casele de vacanță ale părinților, care erau la mare și petreceau timpul cu familia mai mult, ei nu relaționau așa de mult cu ceilalți. Tot timpul erau o familie, nu puneau nimic deasupra familiei, tot ce se întâmpla, se întâmpla prima dată în familie, pe urmă erau prietenii. Acolo am învățat că trebuie să îmi țin familia aproape, pentru că doar ei sunt adevărații mei prieteni, ceilalți vin și pleacă.

 

Despre viitor

Rep.: Te vezi mai departe în Rotaract, în Rotary?

C. S.: Eu vreau să fiu membru în Rotaract și Rotary în continuare deoarece nu e o activitate care mă solicită așa de mult și pot să dau o mână de ajutor.

 

Rep.: Ce te pasionează?
C. S.: Mă pasionează sporturile, mai mult sporturile de rezistență, alergat, înot și bicicletă. Vreau să devin un mai bun alergător și înotător, mai ales. Am niște prieteni, ne-am făcut un grup de patru persoane care am început să facem pregătire pentru triatlon.

 

Rep.: Ce vrei să faci în viitor?

C. S.: Îmi doresc să merg spre inginerie, iar domeniul care mi se potrivește cel mai bine este ingineria medicală.

 

Rep.: Adică roboți și aparatură sofisticată care să ajute medicul în activitatea sa..

C. S.: Aceasta e diferența între medicina din România și medicina care se practică afară, medicul român e mai bun, dar medicul din afară operează mai bine. De ce? Pentru că în afară se operează cu aparatură și la noi, în România se operează cu mâna, la liber și toată lumea e mai atentă, în timp ce în străinătate, ei pun un aparat care se ocupă de tot. De exemplu, dacă ești plecat într-un camping cu un medic din străinătate și cu un medic din România, eu, dacă aș păți ceva grav, l-aș alege pe medicul din România să mă ajute, nu pe cel din străinătate pentru că acesta din urmă nu se descurcă fără aparatură. Dacă sunt într-o sală de operație dotată cu apatatură, este cel mai posibil să îl aleg pe medicul din străinătate.

 

Rep.: Ai studiat ce înseamnă ingineria medicală?

C. S.: Am studiat despre inginerie, încerc încet-încet să acumulez mai multe informații despre ingineria medicală. Când eram mai mic, îmi doream să fiu IT-ist, iar de la IT-ist m-am mutat spre inginerie. Am încercat să aflu ce înseamnă să fii IT-ist și mi-am dat seama că trebuie să stai la calculator, trebuie să stai foarte mult să gândești, să notezi, să scrii, să reiei. Ulterior am descoperit că cele două domenii se întrepătrund, iar împreună sunt convins că vor duce la noi descoperiri în domeniul medical. Drumul pe care am pornit sunt convins că nu este unul ușor, dar știu că rezultatele vor fi pe măsura așteptărilor mele.

Ligia VORO

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE