Gabriel Toncean, lansat oficial pentru funcția de primar al Reghinului Politic
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 2468 Vizualizări

Gabriel Toncean, lansat oficial pentru funcția de primar al Reghinului

Organizația municipală Reghin a Partidului Național Liberal a organizat sâmbătă, 29 februarie, la Centrul de evenimente ”Aroma Wedding Garden”din Reghin, tradiționalul Bal al Liberalilor, prilej cu care a fost anunțat oficial candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Reghin. La evenimentul de gală, prezentat de vedetele TV Roxana Ciuhulescu și Cosmin Cernat, au participat peste 800 de persoane, membrii PNL, simpatizați și prieteni, printre oficialitățile de marcă de la nivel județen și național numărându-se ministrul Transporturilor, Lucian Bode, ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, secretarul general PNL, Robert Sighiartău și președintele PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș.

„Fiind sportiv, îmi asum orice competiție”

Vedeta serii a fost Gabriel Toncean, președintele Federației Române de Culturism și Fitness, desemnat candidatul pentru funcția de primar al municipiului Reghin din partea PNL. „Am făcut anunțul oficial prin care candidez pentru funcția de primar al municipiului Reghin. În primul rând vreau să-mi urmez colegii, ei sunt un exemplu pentru mine. Am spus mereu că nu voi face politică, dar ei sunt cei care m-au convins să fac politică. Partidul Național Liberal vine cu o altfel de politică, cea a organizării, a încrederii pe care ți-o dau semenii, a muncii și seriozității și nu în ultimul rând, a banului public investit în comunitatea în care trăiești. Ne așteptă o bătălie grea, dar fiind sportiv îmi asum orice competiție, și ca de obicei, îmi doresc să ies pe locul 1. Am pornit această muncă cu gândul că suntem o echipă. Sprijinit de organizația județeană, de organizația centrală PNL, cu sprijinul forței partidului, prezentă și la acest moment de la Reghin, nu-mi rămâne decât să demonstrez că încrederea acordată mie nu este una întâmplătoare, iar rezultatul să fie o consecință a muncii noastre. Nu s-a pus problema de a accepta ușor sau greu această propunere de a candida, problema care s-a pus a fost cea de respectare a unor principii de către o organizație bine condusă. Sunt omul provocărilor, iar această candidatură reprezintă o nouă provocare pentru mine, inclusiv pentru partid, prin care PNL la nivel de Reghin va deveni o forță. Este o promisiune care o fac, vom avea majoritate în Consiliul Local și sunt sigur că Reghinul se va transforma în următorii patru ani”, a precizat Gabriel Toncean.

Membrii Cabinetului Orban, alături de Gabi Toncean

Printre cei care au ținut să fie alături de candidatul PNL pentru Primăria Reghin a fost și secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, care s-a declarat încrezător că Reghinul va avea din acest an o administrație liberală. „Am venit la Reghin cu gândul să susțin un om în care cred. Îl cunosc pe Gabriel Toncean din anul 2018, un om cu o anvergură națională, care s-a remarcat prin rezultate pe plan sportiv, un om care are viziune și care adună oameni buni în jurul lui. Un astfel de om este unul extraordinar pentru o comunitate cum este Reghinul. Cred în Gabi Toncean, și împreună cu Cristi Chirteș, care a reușit să revigoreze filiala județeană a PNL, începând cu luna iunie, Reghinul se va putea bucura de o administrație liberal, comparabilă cu orașe precum Oradea, Blaj, Sebeș, Arad sau Alba Iulia. Gabi Toncean va beneficia de oamenii care au schimbat destinul multor comunități, Bolojan, Boc, Hava și a altor tineri care vin din urmă”, a precizat Robert Sighiartău. Cel care a contribuit definitoriu la intrarea în cursa electorală a lui Gabriel Toncean pare a fi Lucian Bode, vicepreședintele Partidului Național Liberal, ministru al Transporturilor în Guvernul Ludovic Orban, lucru reafirmat și sâmbătă seara la Reghin. „Sunt foarte bucuros să particip la acest eveniment special pentru liberalii din Reghin și din județul Mureș, și pentru prietenul meu, Gabriel Toncean. După cum se știe, am decis în Biroul Executiv al partidului ca până în data de 7 martie să validăm toți candidații pentru funcția de primar, respectiv pentru funcția de președinte al Consiliului Județean. Suntem pe ultima sută de metri, dacă tot e să ne referim la sportivi, cum este și Gabi Toncean, președintele Federației Române de Culturism, candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Reghin. Așa cum Partidul Național Liberal a demonstrat în cursul anului trecut, atât la alegerile europarlamentare cât și la cele prezidențiale, unde am obținut un scor foarte bun, câștigând aceste alegeri, și în 2020 PNL poate demonstra că are forță, determinare resurse umane bine pregătite și capacitatea de a câștiga alegerile din acest an. Vorbesc aici de alegerile locale și cele parlamentare. Noi ne dorim să fie anticipate. Indiferent de condițiile în care vor aceste alegeri, la termen sau anticipate, le vom câștiga”, a precizat Lucian Bode. Al doilea ministru liberal prezent la lansarea candidatului PNL a fost cel al Transporturilor, Ionuț Stroe, convins că lucrurile se vor schimba în perioada următoare la nivelul Reghinului. „Gândurile noastre sunt legate de perspectivele acestei țări, acestei zone, implicat acestui județ care este Mureșul. Evident, avem aici oameni mai hotărâți ca niciodată să dea măsura valorii lor, oameni care cer încrederea publică pentru viitorul apropiat. Ne-am asumat foarte serios guvernarea, ne asumăm în plan local aceleași obiective pe care le avem la nivel central. Aici la Reghin, alături de Gabriel Toncean, perspectivele, din punctul nostru de vedere nu pot fi decât optimiste. Suntem mai hotărâți ca niciodată să schimbăm lucrurile în zona Reghin, o zonă cu potențial economic și industrial enorm, unde un om de afaceri tânăr și foarte dinamic, om care a construit, cu multă rigurozitate în lumea sportului, disciplină, perseverență, își propune să reîncarce și să repornească întreaga viață socială și economică a acestui oraș. Suntem alături de toate organizațiile care ne solicită acest lucru, lucru care îl facem cu o foarte mare plăcere”, a declarat Ionuț Stroe.

35 de primari, targetul liberal

La rândul său, președintele PNL Mureș, senatorul Cristian Chirteș,  și-a exprimat convingerea că PNL își va păstra la nivel de județ numărul de primari existent, acesta fiind în prezent de 31. „Nu trebuie uitat faptul că 2019 a fost un an de succes pentru Partidul Național Liberal la cele două rânduri de alegeri, europarlamentare și prezidențiale unde am obținut scoruri extraordinare. Practic, suntem primul partid politic în județul Mureș. Sperăm ca acest trend să continue. Se știe faptul că urmează alegerile locale, fapt pentru care  avem pregătită o echipă puternică de candidați aproape peste tot în județ. În aceste zile încercăm să definitivăm lista întregilor candidați, atât pentru primăriile comunelor, orașelor și muncipiilor din județ, iar la nivel central se va vota candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Târgu-Mureș. Tot în aceste zile, urmează să fie desemnat și candidatul PNL pentru președenția Consiliului Județean Mureș, urmând ca în săptămânile următoare să începem acțiuni de precampanie, de informare a oamenilor, cu prezentarea candidaților noștri și a ofertei electorale. Cred că suntem în grafic cu tot ce înseamnă desfășurarea acestor alegeri”, a precizat președintele PNL Mureș.

Diplome pentru primarii liberali

În cadrul balului, organizatorii au oferit diplome speciale primarilor PNL din zona Reghin: Gheorghe Chira, primarul comunei Breaza, Laurențiu Boar (Gurghiu), Lucian Laurean Feier (Ideciu de Jos), Petru Vultur (Lunca Bradului), Sorin Pompei Pădurean (Petelea), Mircea Mariș (Suseni) și Zaharie Șular (Vătava).

Oferta PNL pentru Consiliul Local Reghin

Un moment special a fost cel al prezentării listei candidaților PNL Reghin pentru funcția de consilier local, care îi include pe Adrian Marcu, Ordog L. Attila, Maria Moraru, Marius Sabău, Anabela Holircă, Oana Nicușan, Iacob Gliga, Anca Biriș, Oana Pintea, Ionuț Bârsan, Dorel Cioba, Florin Moldovan, Cristian Constantin Pogăcean, Doru Cătană, Mihai Farcaș, Claudiu Bândilă, Ionuț Cengher, Alin Șerban și Cristian Buțiu.

Mesaj din partea liceenilor și femeilor liberale

Printre luările de cuvânt au fost cele venite din partea liceenilor liberali, respectiv a femeilor liberale din municipiul Reghin. „Vreau să transmit un mesaj din partea  celor aflați în plin proces de formare educațională. Noi nu vrem să plecăm din Reghin, iar întrebarea care se pune este: ce veți face în această privință? Simplu: creați leadership la nivel local care,  din păcate la ora actuală nu există. Noi nu avem modele de persoane de succes care să se implice în viața urbei, nu avem motivația necesară ca să urmăm un proiect de guvernare la nivel local, dar și la nivel de țară. Noi, tinerii, putem performa într-o lume atât de competitivă doar beneficiind de tehnologia nouă în sistemul de învățământ și de cele mai bune cadre didactice”, a precizat Victor Macarie, liderul liceenilor liberali din municipiul Reghin.Vocea feminină a liberalilor reghineni s-a făcut auzită prin Anabela Holircă, președintele femeilor liberale din municipiul Reghin. „Pentru executiv, prioritatea ar trebui să fie educația, capitol la care din păcate rămâne repetent”, a menționat Anabela Holircă.

Recunoștință adusă părintelui PNL Reghin

Un moment special a fost cel al recunoștinței aduse celor care puneau bazele filialei Reghin a Partidului Național Liberal în urmă cu trei decenii. Ca semn de alesă cinstire, actualul președinte PNL Reghin, Gabriel Toncean, i-a înmânat un premiu special primului președinte al  PNL Reghin, profesorul de istorie Ioan Costea.

Raoul, invitat special

Atmosfera de bună dispoziție a balului fost asigurată de programul artistic pregătit de organizatori, care a inclus recitalurile susținute de Cvartetul Noblesse, pentru partea ambientală, solista de muzică populară Cristina Fărcaș, respectiv Andreea Morariu și Raoul pe partea de muzică pop.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE