Revista „Mureșul eroic”, la numărul 7 Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 311 Vizualizări

Revista „Mureșul eroic”, la numărul 7

Înainte de toate, în aceste săptămâni când multe lucruri stau în loc, dorim să evidențiem efortul celor care aduc în fața cititorilor ediții printate, fie ziare, fie reviste, rămânând fideli literelor scrise și tipărite, fideli scriiturii celei bune și temeinice pe care nu o putem asocia abundenței din mediul online, o informare deseori mediocră.

Revista Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Mureș, „Mureșul Eroic”, a ajuns la numărul 7 și este o continuare a ediției anterioare, întrucât în anii 2019 și 2020 am marcat și marcăm nenumărate jubilee pe care am dorit să le evocăm, detaliat, în scris. Am aniversat, anul trecut, 100 de ani de la înființarea asociației noastre, numită în urmă cu un secol Societatea pentru îngrijirea siturilor și monumentelor eroilor neamului. După sfârșitul Primului Război Mondial, societatea a luat ființă, la inițiativa Ministerului de Război, a Bisericii Ortodoxe Române și cu sprijinul Reginei Maria, pentru a identifica și înhuma creștinește toți oștenii căzuți pe front, sub auspiciile asociației fiind ridicate apoi opere și monumente închinate eroilor români.

În paginile revistei noastre, președintele de onoare al Filialei Cultului Eroilor Mureș, col. (r) Ioan Judea, se apleacă cu deosebire asupra monumentelor închinate ostașilor căzuți pe câmpul de onoare, numind toate localitățile mureșene unde au fost ridicate edificii în memoria eroilor martiri.

Despre contribuția Bisericii Ortodoxe în făurirea Marii Uniri, ne oferă o atractivă lectură colaboratorul nostru col. (r) Gheorghe Ormenișan, semnatarul unui material captivant, cu date istorice care nu ar trebui să lipsească din nici un manual de istorie. Notăm aici că, interesul nostru pentru tot ce ne amintește de Marea Unire nu s-a stins odată cu sărbătoarea Centenarului Primului Război, iar în acest an evocăm secolul parcurs de la Conferința de Pace de la Paris și de la Tratatul de la Trianon, reuniuni postbelice care au recunoscut și consfințit victoria României și dreptul său de a-și dobândi teritoriile locuite de populația română.

În anul 2019 am marcat împlinirea a 75 de ani de la eliberarea Transilvaniei de sub ocupația horhystă, toamna anului 1944 fiind „scena” grelelor lupte dar și a răsunătoarelor victorii. Drept omagiu adus faptelor de arme al Armatei Române în timpul celui De-al Doilea Război Mondial, același col. (r) Ioan Judea ne propune să ne amintim volumul – document „Crucea Pământului”, semnalat în revistă, volum semnat de regretatul nostru președinte al Asociației Cultul Eroilor Mureș, Vasile T. Suciu, co- autor fiind nu mai puțin cunoscutul Gheorghe I. Bodea.

Prezent la Moisei unde, în fiecare an, în octombrie, suntem alături de localnici pentru a comemora victimele masacrului comis de trupele horthyste în retragere, prim-vicepreședintele ANCE Filiala Mureș, cpt. (r) conf. univ. dr. Adrian Șimon, a rostit o emoționantă alocuțiune la șapte decenii și jumătate trecute de la tragicul eveniment, o alocuțiune pe care o citim cu interes în Revista „Mureșul Eroic”. Ne amintim cu acest prilej faptul că, în masacrul de la Moisei au pierit mureșenii Vasile Hosu – al cărui fiu, Ioan Hosu, este colegul nostru, Iacob Pelea și Simion Gorea.

Colegul nostru col. (r) Sever Popovici, care se află la conducerea puternicei subfiliale Cultul Eroilor Luduș, ne propune să facem cunoștință cu Arma Vânătorilor de Munte și să cunoaștem meritele vânătorilor de munte români în luptele pentru eliberarea Ardealului de Nord, un efectiv de nu mai puțin de 34.000 de combatanți ai aceste arme intrând în confruntarea cu inamicul din Transilvania, în toamna anului ce ne- a adus eliberarea.

Despre un alt Centenar aniversat în anul 2019, cel al Armei Tancuri, relatează de asemenea revista noastră, în descrierea col. dr. Emilian Pîsu, iar  pagini prețioase din istoria artileriei române sunt semnate de colaboratorul nostru, col. (r) Vasile Simion.

Simpozionul dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluția Română din Decembrie 1989 a fost organizat de Asociația Veteranilor de Război și a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – președinte gl. mr. (r) Gheorghe Popa, împreună cu Primăria Târgu-Mureș, iar noi ne-am făcut datoria de a-l susține și „așeza” în paginile revistei, în descrierea subsemnatei.

Realizarea unei punți de legătură între trecutul istoric și prezentul României este dezideratul dintâi al filialelor Cultul Eroilor din țară, iar acest lucru îl reflectă și revista noastră.

În ultima parte a publicației ajungem, de la fapte istorice, la evenimentele noastre curente, notând faptul că, la ultima Conferință a Filialei Mureș, am salutat preluarea mandatului de președinte de către col. (r) Ioan Cocian, un neobosit susținător al dezideratelor asociației, iar col. (r­) Ioan Judea a devenit președinte de onoare, Laudatio în onoarea sa fiind rostit și publicat de prim-vicepreședintele cpt. (r) conf. univ. dr. Adrian Șimon. Revista noastră va fi condusă de asemenea de noul președinte executiv, alături de o dedicată echipă redacțională.

Dintre activitățile curente sunt consemnate participările la manifestările solemne, sărbători naționale, în ultima parte a anului trecut, alături de oficialități și Garnizoana Militară Târgu-Mureș, iar alt spațiu frumos ilustrat este acordat activităților culturale întreprinse împreună cu copii și părinți în numele tradițiilor, fie că ne-am întâlnit în Sala de Tradiții Militare de la Cercul Militar Târgu-Mureș ori la Muzeul Etnografic, fie că am ajuns în drumurile noastre la Roma, la Columna lui Traian, promovând portul popular.

Lia VINȚELER,

Asociația Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Mureș

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE