PREFECTURA MUREȘ INFORMEAZĂ: Situația la zi a cazurilor COVID-19 Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 423 Vizualizări

PREFECTURA MUREȘ INFORMEAZĂ: Situația la zi a cazurilor COVID-19

Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș a transmis vineri, 15 mai, următorul comunicat:

”Până astăzi, 15 mai, în județul Mureș au fost confirmate 641 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).

De asemenea, până la această dată, 414 persoane au fost declarate vindecate și externate.

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, 840 persoane se află în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 516 persoane. Un număr de 41 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul COVID-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Totodată, până acum, 61 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

O dată cu instituirea stării de alertă, pentru persoanele care vin în România din străinătate, măsura izolării/carantinării la locuință împreună cu familia/aparținătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru măsura menționată sau solicită acest lucru pentru a nu-și expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituționalizate în spații puse la dispoziție de autorități.

Persoanele care nu respectă măsurile de izolare/carantină la domiciliu vor fi introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe această perioadă.

Persoanele aflate în carantină instituționalizată la această dată, rămân în carantină în spațiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

Începând cu data de 15 mai 2020, este permisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în interiorul localităților, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecției și evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii.

Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane cu următoarele excepții:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

i) deplasarea pentru activități recreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane și respectarea regulilor de distanțare socială;

k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.”

(Redacția)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE