Semnal editorial. ”La porțile puterii”, de Mihai Suciu

După patru volume de publicistică-eseistică, Mihai Suciu „atacă” o specie literară mai complexă: romanul. „La porțile puterii” este, în esență, o introspecție asupra Puterii pământene, mereu infatuată, mereu discreționară sau chiar despotică în manifestările ei concrete. Pe „Scena Puterii” – cum metaforiza George Ballandier demersul-spectacol al politicului – se derulează un spectacol grotesc, păgubos pentru spectatorul din stal, omul de rând neimplicat, imunizat împotriva virusurilor care induc boala ireversibilă și incurabilă. Palide „umbre pe pânza vremii”, ființe efemere, în rol episodic, abonați ai iluziei și ai dezamăgirii din scena finală, mai marii momentului se cred veșnici, vecini cu Dumnezeu.

Acestei lumi a saltimbancilor, surprinși din chiar culisele Puterii, autorul i-a aflat un contrapunct de lumină, oază de moralitate și de stabilitate până mai ieri: satul, șirul de străbuni, „părinții din părinți”, ctitori de țară  și de demnitate, însuflețind un loc încă în stare să ne dea puterea de a străbate vremuri neprietene și de a răzbate. Dar până când? Concluziile „cercetării” lui Mihai Suciu nu sunt deloc tonice: ”După ce încetățenise o himeră – izvor născător al Veșniciei -, încet dar sigur, ca o nouă Atlantidă, satul românesc se scufundă în Oceanul Neființei. Pe tabloul fără ramă al Timpului, suntem doar efemeride, acei fluturi de-o zi, ieșiți de Rusalii din larvă; țâșniți în zbor vertical, se prind într-un dans nupțial deasupra apei. Clipa repede de amor până la epuizare deasupra apei o plătesc cu viața. Aidoma bietului fluture de-o zi, după ce ne-am burdușit sufletul cu bucurii și tristeți, ne întoarcem Acasă, implorând mila și iertarea Tatălui-Creator. Doar El e veșnic, Stăpân Absolut al Timpului și al Spațiului, unica putere adevărată, Putere Absolută, deasupra tuturor puterilor mărunte și orgolioase de-o clipă, efemeride amețite de drogul iluziei. Grea misiune ți-ai asumat, Doamne! „Și, uneori, ne temem pentru Tine/Să nu orbești de-atâția păcătoși!”

(Redacția)