Sighișoara: Măști pentru persoanele defavorizate Sighișoara
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 100 Vizualizări

Sighișoara: Măști pentru persoanele defavorizate

Reprezentanții Primăriei Municipiului Sighișoara au anunțat marți, 15 septembrie, pe pagina oficială de Facebook, faptul că în această săptămână se distribuie măști de protecție pentru persoanele defavorizate.

Potrivit sursei citate, beneficiarii măștilor sunt persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susţinerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 de lei inclusiv, reprezentând nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare și persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri exclusiv din prestaţiile sociale prevăzute de articolele 42 şi 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Beneficiarii sunt așteptați la sediul Primăriei Municipiului Sighișoara, cu actul de identitate în vederea ridicării măștilor de protecție, în perioada 15 – 18 septembrie, între orele 8.00 – 12.00.

Andreea ȚIȚIU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE