Dumitru Moldovan: ”Nu vreau să fac politică, vreau să fac administrație în Sântana de Mureș” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1096 Vizualizări

Dumitru Moldovan: ”Nu vreau să fac politică, vreau să fac administrație în Sântana de Mureș”

Actualul primar al comunei Sântana de Mureș, Dumitru Moldovan, va candida independent la alegerile locale din data de 27 septembrie pentru un nou mandat, al doilea, cu scopul declarat de a continua proiectele începute pentru dezvoltarea localității alcătuită din satele Sântana de Mureș, Bărdești, Chinari și Curteni.

Reporter: Pentru început, vă rugăm să vă prezentați, pe scurt, cititorilor Zi de Zi.
Dumitru Moldovan, candidat independent la funcția de primar al comunei Sântana de Mureș:  Mă numesc Dumitru Moldovan, am 52 de ani, sunt primar independent al comunei Sântana de Mureș. Sunt căsătorit și am un fiu, student în anul trei la Arhitectură, în Cluj-Napoca. Este fiu al satului, născut și crescut în Sântana.

Reporter: Pentru început, vă rog să menționați câteva din principalele realizări pe care le-ați avut în mandatul actual.
Dumitru Moldovan: Sunt un candidat independent și mă prezint în fața oamenilor cu ceea ce am reușit să înfăptuiesc. Nu pot să spun că îmi pare rău de ceea ce am făcut. Pot să stau înfața oamenilor cu fruntea sus, ținând cont de faptul că am luat o primărie în care timp de 8 ani s-a cam bătut pasul pe loc. E adevărat că erau niște bani în bugetul comunei, dar asta tocmai datorită faptului că nu s-a investit în nimic. Existau niște proiecte pregătite de vechea administrație, din 2014, referitor la niște asfaltări de străzi, niște extinderi de canalizări.
Până în 2017 nu am reușit să realizăm proiecte majore, pentru că tot ce se făcuse de fosta administrație în privința proiectelor s-a reluat și a fost retrimis la AFIR. Adică, am făcut doar miciinvestiții, neavând posibilitatea să facem investiții mari în comună. Mă refer la asfaltare, 12 străzi și extindere sistem de canalizare și apă. Pentru că în 2017 la sfârșitul anului am primit de la AFIR o înștiințare în care se spunea că proiectele sunt eligibile dar nefinanțabile, am stabilit împreună cu consilierii, la începutul anului 2018, ce străzi vom asfalta pe banii noștri.
Atunci am început să investim din banii existenți în buget, am început să investim în comună. Și, eu zic că am reușit să facem un lucru bun. Vă spun, așa în fugă, am reușit în 4 ani de mandat să asfaltez 12 străzi. Unii zic că e mult, alții că e puțin. Eu zic că, ținând cont de numărul de acte și numărul de hârtii care au trebuit făcute – și nu sunt puține – este bine. Ideea este că au trebuit reactualizate studiile de fezabilitate, reactualizate prețurile și ulterior să se poată trece la treabă. S-au făcut licitații și în momentul de față suntem în faza de execuție a asfaltării
pentru șase străzi. Am avut asfaltări finalizate la șase străzi, am mai făcut acum două în Bărdești. Urmează să se mai facă una în Bărdești, două în Chinari și una în Sântana.

Reporter: Deci toate sunt realizate din fonduri proprii…
Dumitru Moldovan: Da, sunt făcute cu fonduri proprii. Asta tocmai în ideea în care se fac niște afirmații că nu știu să gestionez fondurile comunei. Mă mir. Dispensarul uman din comuna
Sântana de Mureș este al comunei și este reabilitat complet pe exterior. Arăta într-un hal fără de hal, există poze care demonstrează ceea ce am făcut, cum arăta înainte și cum arată acum.
Centrul comunei este reabilitat complet, cu sisteme de scurgere a apei, cu rigole de scurgere, cu tot ceea presupune un centru. Dotat cu stații din plexiglas, așa cum trebuie să arate un centru de comună. În momentul în care am venit în comuna Sântana de Mureș ca primar, la grădinița din comună pe geamuri erau puse niște, hai să le zic, cârpe. Erau niște improvizații de perdele ceva de genul „hai să punem niște cârpe să poată dormi copiii”. S-a investit în învățământenorm, ținând cont de faptul că oamenii educați sunt cei care dau valoare și aduc valoare acestei comune. Am investit în educație, am luat sistem nou de încălzire centrală în satul Curteni. Încălzirea era făcută în sistem de convectoare, am pus încălzire centrală. Toate școlile și grădinițele au internet. Școala noastră din Sântana de Mureș este într-un proiect de conformare la normele de incendii, așa cum ne-a cerut legea. Programul de conformare la normele de incediu este pe programul PNDL 2, la care o să adăugăm și noi cota noastră parte, pentru că nu tot proiectul a fost eligibil. Noi am adăugat, să mai fie executată și încălzirea în sistem centralizat. O centrală cu tot ce presupune, cu calorifere, cu tot ce trebuie să instalezi. Am fost de acord și am stabilit cu consilierii că este foarte bine și e foarte necesară o zugrăvire completă, schimbarea ușilor, să-i dăm școlii o față așa cum merită să fie o școală în mijlocul comunei.
De asemenea, am vorbit despre educație, despre care vreau să mai spun că suntem la faza la care săptămâna aceasta ne vin două module de 42 de m.p. fiecare, pentru ca întreg sistemul
de învățământ să se desfășoare într-un singur schimb. Pentru că avem două clase care trebuiau să vină în schimbul doi și atunci se decala totul. Vor veni toți elevii în același schimb.
Contractul este făcut, firma a pregătit totul, aer condiționat, încălzire, iluminat, absolut totul. Doar să se intre în ele. În altă ordine de idei, ce am făcut din banii
noștri? Pe care i-am gestionat bine, cum spun unii sau rău, cum spun alții. Am mai făcut încă zece kilometri de trotuare, din banii comunei, din banii oamenilor. Am mai plătit 1,4 milioane
de lei, datorii care le avea comuna din 2008, de când s-a făcut asfaltarea și sistemul vechi de canalizare. Și vă spun de ce. La un moment dat era un partid la putere și văzând că noi
avem bani în cont au zis: „Nu mai repartizăm din sumele defalcate de la bugetul centralizat, nu mai defalcăm nu mai dăm instituțiilor care au”. Și atunci am ajuns la concluzia că, iarăși,
omul care-i bun pică de fraier. Am stabilit cu consilierii să dăm cele 1,4 milioane lei din 2018, cu hotărâre de consiliu, nu cu povești. Am dat banii, am scăpat de datorii.
La ora actuală comuna Sântana de Mureș are grad de îndatorare zero. Zero absolut.

Reporter: Un lucru pozitiv…
Dumitru Moldovan: Am cumpărat terenurile de sub blocurile ANL. Ce să vezi, avem blocuri ANL și nu aveam terenuri sub ele. Erau ale unei firme care pretindea de la noi 1.000 de lei pe lună. Și pentru că firma respectivă a intrat în faliment, am cumpărat terenul cu 100.000 de lei. La ora actuală locurile sunt evidențiate, am trecut la apartamentare și vrem, așa cum scrie legea,
să trecem la vânzarea apartamentelor. Este un lucru normal și nu mi se pare normal ca din impozitele oamenilor să întreținem locurile cuiva. În altă ordine de idei, pentru că am discutat despre infrastructură. Ne situăm la un grad de execuție de aproximativ 70% la un program PNDL 2 privind extinderea sistemului de canalizare și de apă. Cu bune, cu rele, cu spartul drumului, cu firma care execută cum execute… Vreau să vă spun că am avut control de la Curtea de Conturi, de la Inspectoratul de Stat în Construcții, am avut televiziuni care s-au minunat de „frumusețile” execuției. Firma a fost amendată. A primit amendă, însă în prezent continuă execuția lucrărilor. Oricum, pe perioada în care firma execută, suprafața totală a drumurilor este încredințată către firma care execută. Așa este, deci predarea amplasamentului se face de la începutul execuției până la sfârșit, 2 ani. Nu suntem lăsați de lege să investim pe respectivele drumuri pentru că nu este normal și nu avem voie. Să trecem la sport.

Reporter: Corect. Să trecem la capitolul sport.

Dumitru Moldovan: Primul lucru pe care l-am făcut când am intrat în Primăria Sântana de Mureș ca primar a fost să fac un gard la școală pentru că arăta ca o închisoare veche, părăginită, să fac un teren de sport pentru copii și să pavez curtea școlii. Există, sunt la locul lor. Următorul pas pe care l-am făcut la grădinița cu program prelungit care era făcută din bani europeni, avea un gard la care îți era rușine să te uiți. Sunt făcute, sunt puse la locul lor că peste drum de grădiniță este un monument istoric, clasificat monument istoric, de importanță națională. Ne-am gândit ca și gardul să fie făcut în oglindă deci să respecte ceea ce are lângă, monumentul istoric. Eu mă gândesc că am reușit să mă apropii de ceea ce se dorește la un centru de comună. Sport. Pentru că toată
lumea vrea să facă sport. nteresant este că în ce privește sportul – numai după 30-40 de ani vrea să facă sport – până atunci toată lumea vrea să ”fenteze”.
Pentru mine e o curiozitate. Eu am făcut sport când eram copil, ori acum, nu mă mai lasă încheieturile. Pe bani europeni, suntem membri într-un GAL, am făcut un teren de sport multifuncțional, în zona sălii de sport. Iar din banii noștri – pentru că firmele care au fost să se
prezinte la noi să ne ceară să facă oferte de preț – ne-au dat oferte de preț în care gardul împrejmuitor era la fel cât terenul de sport. Și am spus că nu se poate așa ceva, nu pot să dau
atâția bani pe un gard cât pentru un teren de sport. Am reușit cu colegii noștri – am doi colegi care lucrează în meserie – am reușit aproape să terminăm împrejmuirea. Vrem să mai facem și
un teren de tenis în zona respectivă. Să vedem dacă putem să accesăm ceva fonduri europene.

Reporter: Apropo de bani europeni, de proiecte pe fonduri europene. Aveți proiecte depuse? Și dacă da, sunt eligibile?
Dumitru Moldovan: Proiecte pe fonduri europene… pentru că fondurile europene sunt formate din partea de achiziție de la începutul exercițiului bugetar, noi am dus la capăt Căminul Cultural din Chinari care este un lăcaș de cultură ultradotat, care are inclusiv aer condiționat și are toate dotările necesare. Am făcut dotări în căminele culturale, scaune, sisteme de lumini, sisteme video, pentru toate căminele din comună. Tot pe bani europeni am luat acest teren care l-am făcut printr-un GAL. Avem în desfășurare un proiect de achiziționare a unei mașini, pentru că avem nevoie în tot ceea ce facem să ne putem mișca și să putem transporta materialele și atunci pentru că GAL-ul în care ne aflăm noi a ieșit pe locul 19 pe țară, și pentru că au fost GAL-uri care nu au accesat toți banii, am mai avut repartizat către GAL-ul nostru încă 82.000 de lei. Am ajuns la înțelegere cu cele patru comune din GAL-ul nostru să luăm fiecare mașină. Atunci am zis: ne facem proiectul, luăm fiecare câte o mașină – este o platformă Ford – și putem să ne desfășurăm lucrul. În altă ordine de idei, referitor la bani europeni, pentru că toată lumea vorbește de bani europeni, în comuna Sântana de Mureș, datorită GAL-ului, proiectele care au fost eligibile și cele care au câștigat bani sunt în valoare de aproximativ 420.000 de euro. Sunt la diferite asociații, la diferite firme particulare și Primăria Sântana de Mureș. Și pentru că iarăși avem cu ce să ne lăudăm și avem despre ce să vă zic, vis a vis este o casă cu etaj care a fost achiziționată acum 2 ani cu suma de 100.000 de euro. Este o casă cu 14 arii de teren, lipită de sediul primăriei, în care neam gândit să construim un sediu de bibliotecă, deși multă lume nu mai accesează bibliotecile. Și ne-am mai gândit așa: pe lângă sediu, un sediu de poliție locală, un sediu de consiliu local în care să putem organiza ședințele. Totodată, putem să deschidem un sediu formație civilă de pompieri. Deci, loc ar fi, pentru ceea ce dorim noi să facem acolo. Investiția era foarte oportună, pentru că, vrând, nevrând, crește numărul de mașini, se înghesuie lumea și atunci ne-am gândit că în zona respectivă să mai facem și o parcare de mașini. Și atunci va rămâne liberă parcarea din fața primăriei, unde cetățenii își vor putea parca mașinile.
Ce să vă mai spun, avem și iluminare cu leduri, vreo 850 de leduri, tot din banii noștri, iluminat total. De la cap la coadă, ce să spunem că s-a gândit onor Guvernul să ne dea bani ca să implementăm sitemul pentru iluminat cu leduri, că noi suntem la a treia generație, deja nu putem să scădem la 40 la sută din ceea ce se pretinde să scădem consumul. Da, le-am făcut tot pe banii noștri. Deci, asta, tocmai în discuția în care cât de buni sunt unii să gestioneze banii publici și cât de buni sunt alții. O să vă duc prin căminele culturale, ca să vă arăt cum arată niște cămine culturale puse la punct, așa, gândite, de un om care se gândește să nu arunce banii în toate părțile, dar să facă ceva ce să se vadă. O să vă duc prin comună ca să vă arăt cum se prezintă niște străzi noi care acum se asfaltează. Problema care se pune este că trebuie existe acte pentru tot ceea se face. Or, atâta timp cât nu am actele făcute, eu nu fac nimic fără acte.
Pentru că am venit într-o primărie în care mai întâi se făceau lucrările și abia mai apoi urmau să se facă actele. Tocmai asta este ideea pentru care mă zbat, să nu fac un lucru până nu avem
actele.

Reporter: Despre stadiul în care se află problema intabulării, ce ne puteți menționa?
Dumitru Moldovan: Comuna Sântana de Mureș face parte dintr-un proiect în care sunt cuprinse opt comune din județul Mureș, alese aleatoriu sau după un anumit algoritm, într-unprogram de cadastrare gratuită. Din adresele pe care le am cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, o cunoscută firmă străină, suedeză sau daneză, ar fi trebuit să facă
acest lucru începând din anul 2018. Ei, iată că suntem în septembrie 2020 și încă firma nu s-a prezentat. Din corespondența oficială cu ANCPI avem adresa de la ei, contractul cu Sântana de
Mureș va trebui semnat în 2020. Așteptăm să semnăm, pentru că va fi din nou un lucru mare să se facă toate intabulările.

Reporter: În câteva cuvinte, viziunea dumneavoastră de ansamblu legată de dezvoltarea comunei Sântana de Mureș pe termen mediu, să spunem următorii 10-20 de ani…
Dumitru Moldovan: Ținând cont de așezarea noastră, lipită de Târgu Mureș, noi suntem într-o situație puțin mai bizară să spun, pentru că nu facem parte din Zona Metropolitană. Asta
făcea parte din politica vechii administrații, în sensul că exista o stare de panică vis a vis de faptul că tot traficul greu va fi deviat prin Sântana de Mureș. Nu se poate așa ceva. Oricum
Sântana de Mureș nu are infrastructură ca să primească traficul greu, nu se poate pune problema în acest fel. Dar ținând cont de faptul că Târgu Mureșul este aici, în apropiere și se va
dezvolta, noi va trebui să intrăm în Zona Metropolitană. Că ne place, că nu ne place, asta nu este o problemă, e un lucru foarte bun. Dar, văzând la președinția Consiliului Județean Mureș
niște oameni cu care cred că s-ar putea discuta, niște oameni care au viziune, putem să gândim dezvoltarea comunei. Eu am încercat să dau o dezvoltare urbanistică logică în ziua de astăzi, unei comune care este lipită de Târgu Mureș. Am fost în comunele limitrofe Târgu Mureș-ului și, nu vă supărați, mie mi-e jenă. Dacă asta se numește dezvoltare, ceea ce se află în zonele limitrofe ale municipiului, atunci avem o problemă, înseamnă că nu gândim la fel. Atâta timp cât șuvoaiele de mașini care se îndreaptă spre Târgu Mureș stau lipite bară în bară pe câte un drum cu o singură
bandă pe sens, mie mi se pare o bătaie de joc la adresa oamenilor. Grav este că oamenii nu înțeleg ce vreau să fac. Eu am o obsesie. Eu sunt obsedat de drumuri. Atâta timp cât nu ai drumuri, nu poți să dezvolți o zonă. Nu. Întâi faci drumurile și după aceea dezvolți zona. Noi avem în derulare, în Comuna Sântana de Mureș, patru PUZ-uri mari. Unul l-am început noi. Este vorba de PUZ-ul care va trebui să lege Sântana-Sud. Este inițiat de noi, pornit de noi. Este vorba de PUZ-ul care trebui să lege ieșirea din Sântana de Mureș către podul pe care se pregătește să-l construiască Târgu
Mureșul. Noi am ajuns la înțelegere cu toți consilierii, referitor la piciorul podului, care trebuia să fie amplasat pe partea dinspre comună a râului Mureș. Noi am venit cu propunerea să
oferim 1.400 de metri pătrați, tocmai în ideea de a nu mai fi cerut acord de la Consiliul Local pentru fiecare act ce trebuie aprobat. Ideea este să fie construit podul, pentru că va deservi și
pe locuitorii comunei. Și-atunci, în această fază, avem o firmă care lucrează la această fază a PUZ-ului. Am primit actul în care ni se cere studiul de trafic, studiul de alimentare cu energie
electrică. Sunt acte necesare, de care avem nevoie. Și atunci am zis că dacă putem dezvolta zona respectivă, în care să mai avem o ieșire către Târgu Mureș, ar fi foarte bine pentru că
nu am fi blocați cu o singură ieșire. În ideea în care gândim Zona Metropolitană și vom intra în Zona Metropolitană, propunerea vechii administrații era ca centura care trebuia să ocolească
municipiul, să nu fie prin mijlocul satului, ci prin exteriorul satului. Ar fi extraordinar, pentru că atunci am putea face niște drumuri de ieșire către respectiva centură, care ne-ar ușura enorm.
Acesta este gândul meu legat de comună și am încercat, tot în zona Liceului Agricol, să mărim puțin zona industrială, în sensul de servicii, microîntreprinderi slab poluante. Nu poți să
dezvolți zona respectivă, unde sunt case, să te gândești că dezvolți o industrie.

Reporter: În situația în care se rezolvă partea de infrastructură, ați fi interesat de realizarea unui parc sau miniparc industrial?
Dumitru Moldovan: Problema parcurilor industriale este următoarea: nu avem ce să oferim, adică noi ca primărie, ca unitate administrativ teritorială nu avem terenuri. Terenurile sunt ale
oamenilor. Și atunci, ca să faci un parc industrial pe terenuri private, sună cam curios.

Reporter: Care ar fi, să spunem, motivele pentru care doriți să candidați pentru încă un mandat? Și de ce, din nou, ca și candidat independent?
Dumitru Moldovan: Să știți eu am plecat în prima mea campanie electorală ca independent. Eu am zis că oamenii m-au votat pentru că am fost independent, pentru că nu am răspuns
apelurilor politice ale nimănui. Și-atunci mi-am zis: „Da, rămân independent!”. Eu nu vreau să fac politică, am vrut să fac administrație, în sensul că vechea administrație a comunei
la orice întrebare care îi era adresată susținea că nu sunt bani sau că „nu se poate”. Ei, eu am venit și în cei 4 ani am arătat că se poate. Am avut sprijinul Consiliului Local. Totuși, unii
susțin acum că toate lucrurile bune care s-au făcut în comună, s-au făcut de primar împreună cu consilierii și toate lucrurile rele sau lucrurile care nu s-au realizat sunt puse doar pe seama
mea. Sunt dispus să răspund pentru ceea ce am făcut eu și pentru faptele și vorbele mele. Pentru ceea ce au făcut alții, nu sunt dipus și nu vreau să răspund. Eu am zis, dacă pot să
rămân independent, ceea ce am făcut împreună cu Consiliul Local Sântana de Mureș sunt mulțumit. Au reușit și ei să înțeleagă că putem face ceva împreună. Și am făcut, chiar am făcut.

Reporter: Un mesaj pentru locuitorii tineri, cu copii, legat de construirea unor creșe sau grădinițe, în viitorul apropiat…
Dumitru Moldovan: La ora actuală, de când sunt eu primar, numărul de copii care frecventează grădinița în comuna Sântana este în creștere. Sunt persoane din Târgu Mureș, care
își aduc copiii aici, la grădiniță. Referitor la creșe avem, din păcate, aceeași problemă, a terenurilor. Dacă se va ivi ocazia vom cumpăra un teren pentru creșă. Avem o discuție cu un
domn care dorește să înființeze o creșă privată, în zona Hordușa. Și atunci, în funcție de ceea ce dorește și dumnealui și în funcție de numărul de
cereri vom încerca să rezolvăm.

Reporter: Ce mesaj le adresați locuitorilor comunei Sântana de Mureș?
Dumitru Moldovan: Vreau să le spun locuitorilor comunei Sântana că sunt același om de acum patru ani de zile, că tot ceea ce am făcut am făcut pentru ei și că, să țină cont că
administrația se face cu acte, se face calculat și se face pentru viitor. Cred că sunt suficienți oameni care gândesc corect în această comună,
care pot să facă comparație între ceea ce se spune și ceea ce se face.

(Material comandat de Candidatul Independent Moldovan Dumitru / Cod unic de autentificare AEP: 24200083 / Executat de Zi de Zi, prin www.zi-de-zi.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE