Valer Botezan (Sărmașu) susține un viceprimar maghiar ”corect, cinstit, fără interese personale” Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2202 Vizualizări

Valer Botezan (Sărmașu) susține un viceprimar maghiar ”corect, cinstit, fără interese personale”

Noul primar al orașului Sărmașu, independentul Valer Botezan, a transmis miercuri, 30 septembrie, pe pagina sa de Facebook, un mesaj către viitorii consilieri locali pentru a susține proiectele pentru dezvoltarea localității.

”Dragii mei, vreau să vă mulțumesc încă o dată pentru susținerea acordată, și am toată încrederea ca partidele au înțeles mesajul transmis de dumneavostră prin vot, și vor susține în Consiliu Local proiectele mele pentru dezvoltarea Sărmașului, demonstrând astfel că interesele cetățenilor primează în fața intereselor de partid și de grup”, a precizat Valer Botezan.

Viitorul viceprimar, din partea UDMR?

Totodată, primarul care va conduce administrația locală din Sărmașu în perioada 2020-2024 a anunțat că va susține un viceprimar din partea UDMR.

”Vreau, de asemenea, să vă spun următoarele: investirea oficială în funcția de primar se va face la o dată stabilită de Prefectură în termen de 25 zile de la data alegerilor; alegerea viceprimarului se face din rândul consilierilor cu majoritate simplă – 8 voturi); viceprimarul ales de consilieri este subordonatul primarului care îi stabilește sarcinile; așa cum am spus în campanie, pentru armonie și bună înțelegere susțin un viceprimar maghiar, corect, cinstit, fără interese personale și cu care să colaborez foarte bine în interesul tuturor cetățenilor, legal și transparent”, a menționat Valer Botezan.

Audit extern la Primărie

În cadrul aceleiași postări, Valer Botezan a mai anunțat că va solicita un audit extern la Primăria orașului Sărmașu și a promis că va lua în considerare toate sesizările venite din partea cetățenilor.

”Toate problemele sesizate în perioada până la investire voi încerca să le rezolv, în limita competențelor avute – deja am intervenit la firma de transport Viomob pentru transportul în continuare a copiilor din Vișinelu la școala din Sărmașu, sau asigurarea de scaune la Capela din Balda. La preluarea efectivă a mandatului voi solicita un audit extern și un control al Curții de Conturi pentru evaluarea exactă a situație financiar economice. Cer angajaților din Primărie să își desfășoare activitatea cu profesionalism, cu respect față de lege și cetățean. Vă rog să îmi sesizați orice neregulă, sau problemă, prin mesaj pe pagina personală de Facebook. Împreună am învins, împreună vom fi puternici!”, a transmis noul primar al orașului Sărmașu.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE