Legea diabetului, susținută de dr. Vass Levente Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1157 Vizualizări

Legea diabetului, susținută de dr. Vass Levente

Proiectul de Lege privind prevenția și depistarea precoce a diabetului a fost votat, în data de 20 octombrie, de plenul Camerei Deputaților, în calitate de camera decizională, cu 195 de voturi pentru și 46 de abțineri. Astfel, după promulgarea legii de către Klaus Iohannis, președintele României, țara noastră va deveni una dintre puținele state ale lumii în care prevenția diabetului zaharat este reglementată printr-un act normativ.

Legea adoptată în data de 20 octombrie stabilește cadrul legal pentru dezvoltarea unei politici de prevenție la nivel național în cee ace privește diabetul zaharat și cuprinde trei direcții majore de acțiune: screening pentru depistarea precoce a diabetului, educația populației pentru adoptarea și menținerea unui stil de viață sănătos și responsabil și prevenția sau întârzierea instalării diabetului.

”Spre deosebire de programele naționale de sănătate, care se referă la prevenția complicațiilor unei boli diagnosticate, această lege vizează educația și prevenția apariției bolii, măsuri legate de stilul de viață și screening pentru depistare precoce. În România, diabetul zaharat tip 2 este diagnosticat cel mai frecvent la adulții mai în vârstă, reprezentând aproximativ 90% din toate cazurile de diabet. Însă, din ce în ce mai multe cazuri sunt observate deopotrivă și la copii, adolescenți și adulți mai tineri din cauza creșterii nivelului de obezitate, inactivității fizice și alimentației precare. Prediabetul este, de asemenea, o problemă îngrijorătoare, a cărei diagnosticare se face târziu. Cercetările indică faptul că până la 80%, dintre cazurile de diabet zaharat tip 2, pot fi prevenite prin alimentație echilibrată, activitate fizică și stil de viață sănătos”, se menționează pe pagina web www.romedic.ro.

Finanțarea screening-ului, netransparentă

Proiectul de lege a fost susținut și de dr. Vass Levente, deputat UDMR de Mureș și secretarul Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, care a subliniat, într-o intervenție avută chiar înainte de votul final, că succesul implementării noului act normativ depinde de modul în care vor fi motivați medicii de familie și medicii specialiști de altă specialitate.

”Este o lege foarte importantă, însă trebuie să menţionăm că aplicarea ei probabil o să întâmpine probleme, pentru că în sistemul nostru medical screening-ul şi prevenţia sunt lăsate la o parte. Se discută despre ele, toată lumea consideră că e un lucru foarte important, dar finanţarea lor este netransparentă şi toată motivaţia lipseşte în teritoriu, ca medicii de familie, medicii specialişti de altă specialitate să se şi ocupe de acest screening şi de prevenţie. Eu îl consider un proiect bine-venit, l-am susţinut, l-am iniţiat împreună cu colegii din Senat şi din Camera Deputaţilor şi cred, şi sper că o să pornim într-o direcţie şi cu alte boli, pentru prevenţie şi screening”, a punctat dr. Vass Levente.

Program Național de Prevenție a Diabetului

Conform actului normativ, Programul Naţional de Prevenţie a Diabetului ”se derulează de către casele de asigurări de sănătate judeţene, respectiv Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti prin intermediul furnizorilor de servicii medicale în specialitatea medicină de familie, diabet zaharat, nutriţie si boli metabolice, medicina muncii, cabinetelor de medicină şcolară sau a centrelor comunitare integrate din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale”, iar serviciile medicale de specialitate în cadrul Programului Naţional de Prevenţie a Diabetului pot fi furnizate de către ”furnizorii publici sau privaţi de servicii medicale.”

Totodată, legea mai prevede că ”în zonele care nu sunt acoperite cu medici de familie sau medici şcolari, conform prevederilor din Programul Naţional de Prevenţie a Diabetului, casa de asigurări, cu consultarea centrului judeţean de diabet, poate stabili ca programul de prevenţie şi depistare precoce a diabetului precum şi alte programe de prevenţie să se desfăşoare prin intermediul altor specialităţi medicale inclusiv nutriție și dietetică ori, după caz, a centrelor medicale integrate ori a asistenţilor medicali comunitari stabilind în acest sens, împreună cu autorităţile publice locale, un program de desfăşurare a acţiunilor de prevenţie şi depistare precoce a diabetului.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE