PSD Mureș, un scor electoral bun în Transilvania! Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1016 Vizualizări

PSD Mureș, un scor electoral bun în Transilvania!

PSD Mureș a învins la numărul de voturi pentru Camera Deputaților toate partidele românești la nivel de județ și a reușit să-și mențină numărul de mandate câștigate în Parlament comparativ cu alegerile din 2016, scorul obținut la aceste alegeri fiind un real succes, a anunțat joi, 10 decembrie, prin intermediul unui comunicat de presă, conducerea social-democraților din județul Mureș.

Trei mandate în viitorul Parlament

Potrivit sursei citate, după Hunedoara, județul Mureș este al doilea județ din Transilvania în care PSD a obținut, la Camera Deputaților, mai multe voturi decât PNL.

”Mai mult, suntem cea mai mare organizație județeană din regiune care a reușit să întoarcă trendul ultimelor alegeri în care PSD este în urma PNL și care a recuperat cele mai multe voturi față de scorul electoral obținut la alegerile precedente”, se menționează în comunicat.

Echipa PSD Mureș a mai transmis că ”Organizația județeană PSD Mureș a reușit să-și fidelizeze electoratul, să atragă noi simpatizanți și se află pe un trend de creștere datorită unei bune înțelegeri a problemelor locale și unei aspirații de performanță.”

”Vă reamintim că doi dintre cei trei candidați care au deschis listele electorale și care au câștigat câte un mandat – doamna Dumitrița Gliga la Camera Deputaților și domnul Leonard Azamfirei la Senat – deși sunt foarte cunoscuți în domeniile lor de activitate și prezintă încredere în rândul celor care îi cunosc, pentru marele public mureșean aceștia au venit ca o noutate absolută care a reprezentat o schimbare de generații și mentalități. Iar această schimbare a fost deosebit de bine primită. Cel de-al treilea parlamentar – Florin Buicu – este la al treilea mandat în Camera Deputaților și va reprezenta județul Mureș cu onoare pe domeniul medical, cum a făcut-o și în ultimele două mandate. În urma acestor rezultate, dorim să mulțumim celor care ne-au acordat votul și, odată cu acest vot, ne-au acordat și încrederea că îi vom reprezenta cu cinste, onoare și demnitate. În final, vă informăm că imediat ce procedurile juridice vor fi îndeplinite și putem să începem activitatea parlamentară propriu-zisă vom reveni cu detalii privind datele de contact la care ne veți putea găsi pe fiecare în parte. PSD Mureș are o echipă care crede în performanță, duce experiența la nivel de excelență și pune sănătatea tuturor pe primul plan”, se mai menționează în comunicat.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE