Drum județean din Mureș reabilitat cu 246 de milioane de lei! Administratie
  • redactia
  • 1 comentarii
  • 9767 Vizualizări

Drum județean din Mureș reabilitat cu 246 de milioane de lei!

Consilierii județeni au aprobat joi, 28 ianuarie, într-o ședință ordinară de lucru, documentaţia tehnico-economică și indicatorii tehnico-economici ai investiției „Reabilitare DJ 153A – DJ 153 traseu Ernei – Eremitu – Sovata”, la valoarea totală a investiție de 246.385.360 de lei, cu TVA.

4 ani, termen de realizare

Potrivit președintelui Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, traseul Ernei – Eremitu asigură legătura între drumurile Naționale DN15 din localitatea Ernei și DN13A prin orașul Sovata, iar terenul pe care se întinde traseul studiat se află în domeniul public al Județului Mureș, pe teritoriul administrativ al localităților Ernei, Hodoșa, Eremitu și Sovata.

”Tronsoanele de drum care se reabilitează se situează pe drumul județean DJ 153A Ernei – Eremitu între pozițiile kilometrice 0+000 – 26+153 și DJ 153 Reghin – Eremitu – Sovata între pozițiile kilometrice 22+500 – 41+715, având lungimea totală de 45,368 de kilometri”, a precizat președintele Consiliului Județean Mureș.

Varianta agreată de aleșii județeni ”propune realizarea unei structuri rutiere flexibile (suple) compuse din agregate naturale cu stratul de uzură din mixtură asfaltică.”

Investiția va fi realizată din fonduri europene nerambursabile și fonduri din bugetul local, iar durata de realizare a acesteia este prevăzută la 48 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 42 de luni pentru execuție.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE