ULTIMA ORĂ! Informații despre pilotul care s-a prăbușit cu MiG-ul în județul Mureș Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3637 Vizualizări

ULTIMA ORĂ! Informații despre pilotul care s-a prăbușit cu MiG-ul în județul Mureș

Starea de sănătate a locotenent-comandorului Andrei Criste, care s-a catapultat marți, 20 aprilie, în apropiere de localitatea mureșeană Dedrad este stabilă, a anunțat, în aceeași zi, în jurul orei 17.40, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale.

”Ofițerul este, în prezent, internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, unde a fost evaluat de o echipă medicală, care a constatat că viața sa nu este în pericol și a autorizat transferul pacientului, la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central din București, pentru tratament de specialitate și recuperare. Transferul va fi realizat în cursul acestei seri, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române”, se menționează în comunicat.

Potrivit sursei citate, locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din anul 2008 și are o experiență de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operațional pe aeronave MiG-21 LanceR.

”Aeronava implicată în incidentul aviatic decolase în jurul orei 14.00 de pe baza aeriană din Câmpia Turzii, pentru a executa un zbor de instrucție împreună cu alte două aeronave de același tip. În timpul executării misiunii, pilotul a raportat că se află într-o situație de urgență și s-a catapultat, aeronava prăbușindu-se în zona localității Dedrad, județul Mureș, în afara ariilor locuite. Celelalte două aeronave au revenit în bază, în siguranță, în jurul orei 15.00. Cazul este cercetat de Parchetul Militar, iar circumstanțele accidentului vor fi investigate de o comisie numită de șeful Statului Major al Apărării. De asemenea, în conformitate cu procedurile-standard, au fost sistate zborurile de instrucţie cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate”, se mai precizează în informarea făcută de Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE