Femeile fermier din Transilvania, oportunități de dezvoltare prin TalentA 2021 Agricultura
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 255 Vizualizări

Femeile fermier din Transilvania, oportunități de dezvoltare prin TalentA 2021

Reprezentanții companiei agricole Corteva Agriscience au anunțat startul celui de-al doilea sezon al programului TalentA, un program educațional gratuit pentru dezvoltarea competențelor profesionale în managementul afacerilor și agricultură, dedicat femeilor inovatoare din mediul rural, fondat și dezvoltat de Corteva Agriscience, cu sprijinul companiei Star Performining.

Programul este destinat femeilor care lucrează în agricultură şi locuiesc în zone rurale, cu vârsta peste 18 ani, studentelor la Universitățile Agricole indiferent de statut, care doresc să dezvolte proiecte noi și sunt hotărâte să facă din afacerea lor o afacere sustenabilă, dinamică şi competitivă, precum şi să contribuie la dezvoltarea comunităţilor în care trăiesc şi muncesc. Toate femeile care se vor înscrie în program pot participa la cursurile gratuite de dezvoltare a competențelor. Mai mult decât atât, deși programul este gratuit pentru toate participantele, persoanele care doresc se pot înscrie și într-un concurs de „microproiecte”. Cele mai bune vor fi premiate cu sume substanțiale care pot fi folosite pentru dezvoltarea afacerii.

Ediția I, „un real succes”

Ediția din 2020, prima ediție a programului TalentA s-a dovedit a fi un succes. Toate participantele au avut de câștigat din punct de vedere al informațiilor de management al businessurilor din agricultură. Marile premii au fost decernate celor trei căștigătoare, acestea (premiile) fiind în valoare de 5.000 de dolari, 4.000 de dolari, respectiv de 3.000 de dolari pentru locul al treilea. Dar a fost oferit și un premiu special, în valoare de 1.000 de euro, din partea companiei Star Performining. 

Elena Carson, câștigătoarea premiului cel mare în valoare de 5.000 de dolari, cu proiectul „Brutăria Carson”, a declarat că „această experiență a fost ca o rampă de lansare deoarece am putut să încep demersurile pentru propria afacere.”

Violeta Corina Moraru, câștigătoarea celui de-al doilea premiu, cu proiectul intitulat „Implementarea de sisteme de irigații în cadrul fermei Morar Pan Com” a afirmat că experiența programului TalentA i-a oferit oportunități și i-a îmbunătățit cunoștințele de agricultură și business.

„Experiența TalentA a însemnat interacțiunea cu o echipă de specialiști care ne-au oferit oportunitatea de a înțelege aspecte importante de agribusiness și business. A fost, pot spune, un mini MBA (Masterat în Administrarea Businessurilor – n.r.). Elemente precum indicatori financiari, identificarea surselor de finanțare, organizarea bugetului în managementul proiectelor ne-a ajutat să finalizăm în acest an investiția care reprezintă și proiectul cu care am intrat în concurs. Recomand cu încredere acest program tuturor doamnelor și domnișoarelor care intenționează să managerieze sau deja manageriază o afacere agricolă”, a punctat Violeta Corina Moraru.

Elena Chesnoiu, care a obținut locul al treilea cu un proiect care viza „Înființarea unei plantații de căpșuni în localitatea Cezieni din județul Olt, a considerat că experiența a fost una „inedită”, îmbunătățindu-și, printre altele, competențele de management al businessurilor.

„Programul TalentA a fost ceva inedit, un adevărat sprijin care pentru mine a venit neașteptat, exact la momentul potrivit. Am acumulat cunoștințe în domeniu agricol, am fost în permanență în interacțiune cu colegele din țară și cu specialiștii în domeniu. Iar spre norocul meu am câștigat și unul dintre marile premii. Mulțumesc TalentA, mulțumesc Corteva”, a specificat Elena Chesnoiu.

Premiu Special oferit de Star Performining a fost câștigat de Veronica Chedea prin proiectul de  „Producere a unui vin roze din soiul autohton Amurg în Podgoria Târnave”. Veronica Chedea a afirmat că „a fost o experiență unică și dacă ar fi să o definesc în trei cuvinte cheie, aș spune business, știință și oameni.”

TalentA 2021, mai interesant, mai performant

Maria Cîrjă, director de marketing al companiei Corteva Agriscience în România și Moldova și speaker principal la eveniment, a declarat că Ediția I a cursului în managementul afacerilor agricole a fost un real succes, dar a arătat și capacitatea inovativă excepțională a femeilor fermier din zona rurală.

“Prima ediție a programului TalentA a demonstrat dorința fermierilor din mediul rural de a inova și de a implementa programe pentru dezvoltarea comunităților lor. Având în vedere rezultatele și răspunsul pozitiv al primilor absolvenți, Corteva Agriscience a decis să mărească valoarea premiilor în 2021. Ne adresăm în continuare doamnelor fermier din mediul rural pentru că dorim să sprijinim îmbunătăţirea calităţii vieţii în aceste zone. Cu acest program, le oferim acces la informație și la finanțare, dar și suport să-şi dezvolte şi să-şi modernizeze afacerea, să o facă competitivă, productivă şi creativă”, a afirmat Maria Cîrjă.

Având în vedere succesul de care s-a bucurat programul, precum și feedbackurile pozitive venite de la participante, în 2021 Corteva Agriscience a decis să mărească valoarea premiilor acordate la finalul instruirii, pentru a asigura facilitarea implementării celor mai bune planuri de afaceri la 15.000 de dolari. Astfel, locul I va căștiga 6.000 de dolari, pemiul pentru locul II se ridică la 5.000 de dolari, iar cel pentru locul III, la 4.000 de dolari.

Radu Stănescu, manager al Star Performining, a felicitat decizia de continuare a programului cu o a doua ediție, dar a dorit să menționeze că anul acesta în cadrul programului, participantele vor putea accesa cursuri noi, precum managementul proiectelor și nutriția animală.

„Felicit reprezentanții Corteva Agriscience pentru că au decis să implementeze în continuare programul TalentA și în anul 2021. Pe de altă parte, aș dori să scot în evidență că în anul 2021, în programul TalentA am adus două cursuri noi, anume Managementul proiectelor și nutriția animală. În plus, am îmbunătățit metodologia de livrare a programelor de training. Astfel, doamnele fermier vor avea posibilitatea să studieze textele, să vizioneze filme, să descarce atașamente și, bineînțeles, să asculte texte audio. Ce aș mai vrea să scot în evidență este faptul că în echipa Star Performining, avem opt femei care pot conduce și facilita programele de training și doi bărbați”, a menționat Radu Stănescu.

Un program pentru viitor

Corteva Agriscience dorește să contribuie prin programul TalentA la dezvoltarea comunităților rurale. Prin intermediul microproiectelor înscrise în acest program de investiții se urmărește securitatea alimentară printr-un număr de obiective care sunt în concordanță cu probleme cu care omenirea se confruntă la nivel mondial. Astfel, prin TalentA se dorește asigurarea hranei necesare și combaterea sărăciei, asigurarea accesului la apă potabilă, combaterea schimbărilor climatice, precum și conservarea ecosistemelor.

Proiectul se va derula pe parcursul a patru luni și va include două module: cursuri online pentru implementarea Modului de Business (zece lecții) și Implementarea Modulului de agribusiness (nouă lecții). Cursurile vor fi susținute de specialiștii Corteva și membri echipei Star Perfomining.

La final, după construirea și trimiterea proiectelor inovatoare, se vor selecta proiectele câștigătoare. Ceremonia de premiere  va avea loc in data de 15 octombrie – de Ziua Mondială a Femeilor din Mediul Rural.

Cei doritori pot accesa informaţii suplimentare, reguli oficiale si inregistrarea in program, prin vizitarea site-ului oficial al companiei, corteva.ro, la secțiunea soluții digitale. Mai mult, noutățile pot fi aflate și accesând Programul TalentA pe Facebook.

Corteva, creștere impresionantă la nivel național

Compania Corteva Agriscience a crescut vânzările nete din România și Moldova cu 19%. Factorii cheie ai acestui succes au fost lansarea de produse inovative – genetică de top pentru semințe și soluții avansate de protecția plantelor.

“Compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă Corteva Agriscience a demonstrat o creștere rapidă a afacerii sale în România și Moldova în primul trimestru al anului 2021, cu 19% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut”, a subliniat Jean Ionescu, Directorul Corteva Agriscience în România și Moldova, în cadrul evenimentului în care a fost lansată a doua ediție a TalentA.

Reprezentantul de top al companiei la nivel național a mai precizat că vânzarea de semințe a avut o  creștere de 17% față de anul trecut, iar targetul Corteva Agriscience este să lanseze pe piață 5 hibrizi noi de plante prin care să ajute, printre altele, afacerile fermierilor români.

„Afacerea cu semințe din România a demonstrat o creștere de 17% susținută de vânzarea hibrizilor cu genetică de înaltă calitate. Hibrizii de porumb din gama Optimum® AQUAmax® au adus extraperformanțe de producție pentru fermierii români. Ca și noutăți, vom adăuga în portofoliu 5 hibrizi în fiecare an, iar în 2021 Corteva a lansat în România Sclerotinia Protector, o tehnologie unică aplicată culturii de rapiță. După mai bine de 10 ani, cercetătorii Corteva aduc pe câmp o combinație de hibrizi cu potențial înalt de producție plus toleranță la Sclerotinia, în același produs, în același sac de semințe. Obiectivul Corteva este să ajute fermierii români să obțină producții mai mari și mai stabile, pe fiecare hectar de teren cultivat”, a adăugat directorul Corteva.

Vânzările de produse de protecție a plantelor au crescut în România cu 27% în primul trimestru, mult mai rapid decât creșterea medie a segmentului de produse de protecție a culturilor din Europa Centrală (11%). Creșterea semnificativă s-a datorat portofoliului mixt de erbicide pentru cereale păioase: Bizon™, Floramix™, Pallas™, Pixxaro™ Super, portofoliului puternic de erbicide pentru cultura de rapiță: Gallera™ Super și Korvetto™ care are în compoziție molecula Arylex™ active. De asemenea, o contribuție majoră a rezultatelor s-a datorat produselor pentru tratamentul semințelor derivate din surse naturale, utilizate de fermierii români începând cu 2019 pe mai mult de 1,5 milioane de hectare. Molecule inovatoare precum Spinetoram, Isoclast™ active și Zorvec® active și-au adus contribuția pentru această creștere importantă în segmentul de produse de protecția plantelor.

La nivel european, veniturile Corteva au crescut cu 10% față de anul anterior, fapt subliniat în cadrul evenimentului de directorul comercial al companiei pe Europa Centrală, Jean Philippe Riffat.

 „Corteva a avut un start foarte puternic în 2021, bazându-ne pe impulsul substanțial pe care l-am adus odată cu închiderea anului 2020. Europa Centrală a depășit creșterea medie a EMEA. Afacerea noastră a crescut cu plus 10% organic în comparație cu primul trimestru din 2020 ”, a comentat acesta.

Vârf de lance la nivel mondial

Corteva Agriscience este o companie agricolă globală, tranzacționată public, care oferă fermierilor din întreaga lume cel mai complet portofoliu din industrie – incluzând un mix echilibrat și divers de genetică, produse pentru protecția plantelor și soluții digitale vizând maximizarea productivității pentru a contribui la sporirea randamentelor și rentabilității. Deținând unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o serie de produse și tehnologii de top aflate în drumul către piață, poziționate pentru a genera creștere economică, compania se angajează să colaboreze cu părțile interesate din întregul sistem alimentar, îndeplinindu-și promisiunea de a îmbogăți traiul celor care produc și celor care consumă, de a asigura progresul pentru generațiile următoare. Corteva Agriscience a devenit o companie publică independentă la 1 iunie 2019, după ce fusese anterior Divizia pentru Agricultură a DowDuPont.

Alex PĂTRAȘCU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE