”Istoria se face altfel la UMFST” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 260 Vizualizări

”Istoria se face altfel la UMFST”

Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureş a început să promoveze experienţele trăite de studenţii şi masteranzii în domeniu pe şantierele arheologice de la castrele romane de la Călugăreni şi Turda, pentru atragerea tinerilor să aleagă Facultatea de Istorie din cadrul instituţiei mureşene de învăţământ superior.
Pentru a-i convinge pe tineri că ”Istoria se face altfel la UMFST”, Facultatea de Istorie a prezentat periplul roman pe care l-au avut studenţii şi masteranzii în vacanţa de vară, la Castrul şi Vicusul Roman de la Călugăreni, precum şi la Potaissa, unde a fost casa Legiunii a V-a Macedonica.
”De o altfel de vacanţă au avut parte studenţii specializărilor de licenţă ”Istorie” şi masterat ”Istorie şi Turism Cultural” din cadrul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureş, care au participat la workshop-ul de arheologie militară romană şi la Festivalul 9R Călugăreni ”Egiptul un dar al Nilului”. Studenţii au fost coordonaţi de către lector universitar doctor Fábián István. Workshop-ul de arheologie militară romană, organizat în castrul Legiunii V Macedonica de la Turda, în perioada 18-30 iulie 2021, a oferit studenţilor oportunitatea de aplica şi aprofunda cunoştinţele teoretice deprinse în cadrul cursurilor de Arheologie şi Ştiinţe auxiliare ale istoriei. De asemenea, studenţii au beneficiat şi de un tur ghidat al Muzeului de Istorie Turda, unde sunt expuse majoritatea artefactelor descoperite în Castrul Legiunii, în oraşul roman Potaissa, precum şi cele din Turda medievală şi modernă”, se informează pe pagina de Facebook a UMFST Târgu Mureş.
Potrivit repezentanților UMFST Târgu Mureş, la Festivalul 9R Călugăreni ”Egiptul un dar al Nilului”, organizat de Muzeul Judeţean Mureş, studenţii şi masteranzii în Istorie, în calitate de membri ai Asociaţiei ”Milites Marisensis” din Târgu Mureş şi voluntari ai evenimentului, au organizat ateliere interactive de pedagogie muzeală.
Între atelierele organizate de studenţi se regăsesc cele de pielărie, de bijuterii romane, scriptoria – scris pe tăbliţe cerate, signacula – tăbliţe de identificare folosite în armata romană, jocuri tradiţionale romane (moara, barbut, etc.) precum şi un atelier de medicină romană, cu două componente: chirurgie şi plante medicinale.
”O vară intensă în care studenţii s-au convins că Istoria se face altfel la UMFST! Dacă vrei, poţi să devii şi tu unul dintre ei! Înscrie-te la studiile de licenţă Istorie sau de masterat Istorie şi turism cultural, sesiunea septembrie 2021 (1-8 septembrie), şi vei avea parte de o experienţă care te va modela atât profesional, cât şi uman pentru că Historia magistra vitae est!”, se mai afirmă în anunţul UMFST Târgu Mureş.
În septembrie 2018, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, aşa cum era cunoscută până atunci, a preluat prin absorbţie Universitatea ”Petru Maior” din Târgu Mureş, devenind astfel o universitate multidisciplinară.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE