Home / Editorial / De ce o Gală a Presei Mureșene? Pentru că existăm

De ce o Gală a Presei Mureșene? Pentru că existăm

Distribuie

Suntem cei care scriem despre ce au făcut și au spus, la un moment dat, oamenii de lângă noi, celebri sau anonimii comunităților din care ne hrănim scrisul, generic vorbind. Suntem cei care suntem intermediarii tăcuți ai nevoii de bine, frumos și adevăr. Suntem cei care dăm voce suferinzilor, celor aflați în nevoie, nemulțumiților, fără să fim întrebați dacă pe noi ne doare ceva. De obicei suntem oamenii fără chip, fără nume pentru că așa e datul meseriei. Suntem oamenii cu probleme neștiute, cu dureri nespuse, cu împliniri și supărări ascunse. Rar, când pe câte unul dintre noi îl lovește boala, se mai mobilizează breasla pentru vreo campanie umanitară, dacă jurnalistul nu alege cumva să își ducă suferința în aceeași tăcere. Sau când moare vreun jurnalist, mai știm de-a sa existență, pentru că apare inevitabilul necrolog despre inevitabila moarte, în general unul rostogolit în cascadă dintr-un loc în altul.

Nu vă mire faptul că tot pe tăcute, în plină pandemie am aniversat 30 de ani de presă liberă, nașterea și, din păcate, moartea atâtor publicații care au populat peisajul colorat și diversificat al mass-media mureșene în ultimele trei decenii. Pe care vi le putem arăta astăzi mulțumită jurnalistei și autoarei Angela Măgherușan Precup, cea care ne-a furnizat mare parte din oglinda acestor publicații apărute până în 2000 și care le-a cuprins într-un volum din seria Memoria Tiparului. După 2000, consemnăm mai puțin de o duzină de noi publicații apărute, așa cum avea să le surprindă în fotografii colegul meu Alex Toth. 30 de ani de când s-au născut, au crescut, au supraviețuit sau au sucombat în capitalismul nostru original posturi de radio și de televiziune locale.

Nu vă mire faptul că, de peste 15 ani, mass-media mureșene nu au mai sărbătorit împreună nimic. Nici măcar Ziua Mondială a Libertății Presei, așezată imediat după ziua muncii și cea a tineretului, ambele zile libere declarate oficial. Prinse în menghina unui prezent dezolant, mai ales după fatidicii ani 2008-2010, când au învățat să folosească din lexicul principal, cu frustare, obidă și deznădejde de multe ori, cuvinte dure precum supraviețuire, compromis, comă și deces, media noastră cea de toate zilele a trăit ca un om care și-a pierdut nordul, rătăcind. S-au adăugat apoi provocările tehnologice, democrația internetului când oricine poate să fie “jurnalist”, în contradicție cu ceea ce definește Uniunea Europeană că este un ziarist, consolidarea instituției comunicatului de presă și câte și mai câte au șubrezit presa noastră cea de toate zilele.

Nu sunt cele mai bune premise și, nicidecum, îndemnuri pentru a sărbători, pentru a ne aminti de acești truditori într-ale audiovizualului și scrisului. Și totuși.

Micul nucleu al Asociației Educație pentru Europa a considerat că mass-media mureșene merită o sărbătoare a sa. Că jurnaliștii și cei care pun în mișcare redacții, înfrumusețează cuvântul tipărit, transmis pe unde radio sau pe cel care susține imaginile în televiziune merită să fie câteva zile pe an în centrul atenției, să facă rocadă de roluri, iar subiecții cotidieni să îi cunoască pe cei care le spun poveștile, le consemnează măririle și decăderile, suferă și se bucură dimpreună cu ei ș.a.m.d.

O introducere veți spune cam lungă pentru a ajunge la miezul – proiectul Gala Presei Mureșene 2021, un concept rămas de peste un deceniu și jumătate într-o tristă uitare și ruginit în sertarele minților noastre obosite de cotidian.

Proiectul Gala Presei Mureșene 2021 vine să ne amintească că dincolo de cvasi-anonimatul în care ne ducem existențele, existăm. Ne amintește că dincolo de cuvintele dure care ne înconjoară profesia, existăm. Ne arată că, deși provocările se înmulțesc în progresie geometrică, existăm. Și astăzi chiar o dovedim. Existăm.

Proiectul Gala Presei Mureșene 2021 ne-a prilejuit inclusiv întâlnirea în paginile acestui ziar aniversar, de colecție, a atâtor jurnaliști din județul Mureș, a unor foști jurnaliști care și-au schimbat destinul sau a unor oameni care sunt colaboratori care cred în mass-media și în forța sa de a spune adevărul, de a face bine și de a prețui frumosul. Jurnaliști, coordonatori, designeri, oameni de marketing care există.

Pentru mine, care am coordonat nașterea acestei publicații inedite, a fost și un exercițiu de cunoaștere, de descoperire a colegilor mei. Am citit cu pasiune gândurile lor, o introspecție serioasă, pe alocuri dură, frumoasă în duritatea sa, despre profesie, despre oamenii întâlniți, despre locuri, povești, campanii, întâmplări. Unele providențiale.

Veți descoperi, în paginile acestui ziar, o frescă, cu tușe când luminoase, când gri sau chiar negre, veți citi frânturi de frumos, emoționante în sinceritatea lor, veți reflecta la eseurile despre condiția jurnalistului, veți lectura articole despre mărirea și decăderea mass-media sau materiale vizionare despre cum va arăta media, veți descoperi povești nespuse despre lideri care au schimbat România, în bine sau în rău, vă veți întâlni cu oameni care au oprit destinul pieirii unor companii și câte și mai câte vă vor demonstra că existăm.

Recunosc că dincolo de tonul pe alocuri dur, pe alocuri izbăvitor ale textelor citite, cred cu tărie că mass-media nu va muri, pentru că altfel ne vom pierde memoria, fie ea doar cea de scurtă durată.

Consider că vom fi obligați dacă nu vom accepta de bunăvoie să ne reinventăm în armonie sau în discordanță cu lumea în care trăim și vom trăi, dar și să ne reamintim – ceea ce pe alocuri am uitat – că suntem descoperitorii poveștilor oamenilor de lângă noi, că suntem memoria faptelor pe care le trăim, că suntem sanitarii comunității. Cred că trebuie să ne resuscităm acea curiozitate care ar trebui să ne mobilizeze, să ne însuflețească atunci când întâlnim aparent banalul. Să fim conștienți de menirea noastră și că, deși pare că ne-am pierdut colții, putem redeveni o forță care poate spulbera răul. Să ne autocenzurăm mai puțin și să credem mai mult. Să fim conștienți că existăm, zi de zi și să arătăm că existăm zi de zi. Să nu uităm că ne-am recuperat acum aproape 32 de ani, prin sânge și lacrimi, o libertate de la care, atunci când abdicăm, abdicăm de la noi înșine.

Mă opresc aici. Am divagat mult și poate fără folos.

În final, îmi revine onoarea să le adresez mulțumiri tuturor jurnaliștilor și invitaților noștri speciali – în mare parte foști jurnaliști, astăzi purtători de cuvânt sau oameni de marketing/PR în companii sau instituții publice, comunicatori politici sau fondatori de business-uri sănătoase și spectaculoase –  care au răspuns cu entuziasm, oricât de clișeist ar suna această formulare, provocării noastre.

De asemenea, mulțumiri celor care consideră că mass-media merită susținute și s-au alăturat acestui proiect ca parteneri, fie instituții publice, fie companii private. Îi veți descoperi pe ultima pagină și e bine să îi țineți minte pentru că în spatele persoanelor juridice sunt oameni care cred în libertatea de exprimare în general și în libertatea presei în particular.

Mulțumiri și micii echipe din spatele acestui proiect. Pe o parte îi veți regăsi în caseta redacțională, însă, cu voia dvs., îi amintesc pe toți aici: Gabriela Belean, Bakó Eszter, Raluca Rogoz, Emo Veres, Ionel Albu, Paul Avramescu, Răzvan Matei, Marius Daniel Morar, Florin Marcel Sandor, Ioan Sandor, Alex Toth, Dorel Vidican și Aurelian Grama.

Probabil, ziarul putea să arate mai bine, poate apar greșeli necorectate, poate am uitat oameni care ar fi meritat să se regăsească în paginile sale, însă iertate-mi fie de pe acum.

Bucurați-vă că existăm! Lectură plăcută.

Ligia VORO, redactor șef Transilvania Business & senior editor Zi de Zi

Sursa foto: arhiva personală – Bereczki Réka, Simona Boanta, Dorina Matiș, Ovidiu Ilisan, Vali Russu


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Premiul I pentru Școala Gimnazială Ioan Vlăduțiu din Luduș

Distribuie Trupa de teatru a Școlii Gimnaziale Ioan Vlăduțiu, “Les amis de la scène”, coordonată …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.