Scrisoare către o muiere cool

Dragă Ană,

În fiecare dimineață iau sub braț plasa cu pită, supa rară cu vegeta și tăiței, și pornesc la lucru fresh, muiere dragă. Șefu’ ne face dimineața un training, la care casc de-mi pușcă maxilarul și citesc breaking news pe telefon, ca să mai treacă vremea. Din când în când, văd online știri multe de la voi și-s tare mirat. Clipesc mărunt și umed când văd, iote-aici!, zice că apare noul Dicționar ortografic al limbii române și că avem 3.600 cuvinte noi, multe luate de la englezi. Da’, când s-or adunat atâtea?! eu unde-am fost?!

Ană dragă, se schimbă lumea, și limba noastră din popor se schimbă și ea. Caragiale proorocea treaba asta și spunea „Sărmana limbă românească! Nu mai este cum ar fi trebuit să fie, o plantă cultivată! A ajuns o buruiană sălbatică! Multe vânturi au bătut-o! Odată o bătea vântul franțuzesc; apoi o bate vântul nemțesc: noroc că mai are rădăcini adânci, altminteri i s-ar stârpi soiul”. Asta nu am gândit-o eu, ci un coleg de la lucru mai deștept și cu mai multe clase ca și mine, un brother de-al meu. Mi-a trimis pe wats up.

…Știi, Ană?! aseară, stând în pat, am auzit prin fereastra deschisă un ţăcănit de potcoave pe pietrele umede şi mi se făcu dor de sat și de murgul meu, de freamătul sălciilor, de poveştile lui tataie de pe vremea când era Ceapist. Și de tine mi-i dor să te plimb prin mall, să pun un sfetăr pe tine când dormi, să te privesc cârpind un ciorap. Scrisoarea asta o să ajungă unșșpe zile de-acum încolo, da nu-i bai. Așa, cu cuvinte puține la mine, m-oi întoarce acasă într-o zi, tu Ană, și-o să alerg spre tine, agitând în aer un inel de păpuşă cules de pe drum, în plasticul căruia o să scrijălesc cu un cui două cuvinte lăsate de bunul Dumnezeu: Te iubesc. Că estea nu se schimbă.

Cu drag,

Pavel al tău