Interviu cu Andreia Cîmpanu sau despre relativitatea timpului

Andreia Cîmpanu este o tânără suceveancă ce a ales să își desfășoare anii studenției la Târgu Mureș, studiind în paralel Farmacie la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie, și Actorie la Universitatea de Arte. Acestei paralele impresionante i se mai adaugă un loc de muncă, o mică afacere personală, și trei animăluțe de companie: Azuga, Rex și Rega. Dacă vă întrebați cum anume încap atât de multe resurse energetice într-un „fir” de fată, vă invit să citiți ceea ce Andreia a împărtășit cu noi, fără să facă rabat de la generozitatea cu care ne-a descris gândurile și trăirile ei.

Reporter: Cum ai început drumul ăsta al amazoancei contemporane? Care a fost primul vis?

Andreia Cîmpanu: Eu n-am mai avut răbdare. Am realizat la un moment dat… știi momentele alea când nu îți mai găsești locul în lume, trece timpul și tu parcă nu faci nimic, nu înfăptuiești nimic, că ești blocat, că ești limitat și tu ai vrea să faci atât de multe chestii dar nu știi de unde să le apuci? Am simțit chestia asta mult timp, până în clasa a VIII-a când am dat de cartea „Redescoperiți secretele bunicii” în care erau rețete naturiste și mi-am zis că asta vreau să fac. Dar eu nu înțelegeam ce înseamnă să fac aia. N-am știut. Din momentul ăla  am putut să îmi dau seama la ce facultate vreau să ajung. Știam că vreau să fie ceva legat de medicină. Și până în clasa a XII-a am ajuns să ma hotărăsc că vreau farmacia că asta ar fi fost cel mai apropiat de acest domeniu. Eu am intrat în 2017 la Facultatea de Farmacie și acum sunt în ultimul an și am licența. Licența o voi face pe colțunași care sunt niște plante agățătoare. Cumva eu continui o cercetare pe care profesorul meu coordonator a pornit-o, în a vedea ce efecte au niște extracte din scoarța unor arbori asupra plantelor respective. El vrea să ajungă până în punctul în care va demostra că aceste extracte, în momentul în care aduci suficiente date științifice, pot ajunge chiar să fie insecticide naturale. Asta ar fi un pas enorm. Și eu am făcut doar la scară mică, ca să văd puțin diferite concentrații din aceste extracte.

Rep.: Pasiunea ta pentru plante te-a dus la Farmacie. Aceeași pasiune te-a împins și în lumea micilor afaceri?

A.C.: Am pornit această mică afacere pentru că eu consider că merităm produse naturale nu ceea ce se crede a fi natural în supermarketuri și nu mi se pare corect nici prețul care este pe piață. De ce să fie mai scump un produs natural, când generațiile din trecut cu asta au crescut. De la asta am pornit toată ideea, că în primul rând eu vrea să trăiesc astfel, și știu că dacă m-am apucat de asta, ăsta e drumul spre a ajunge cum vreau eu să trăiesc și de ce să nu ajut și alți oameni? De anul trecut am început să o pun în practică din momentul în care am vorbit cu colegii mei despre ceea ce fac eu, și am realizat că nimeni nu știa cu ce mă ocup deci n-are cum să vină la mine să îmi ceară. Pot să fac absolut orice produs pe care îl folosești în mod normal în casă pentru îngrijirea personală. Pot să fac produse personalizate pentru propriile nevoi. Pot schimba miros, textură, orice e nevoie ca să fie cuiva pe plac. Acest mic business îl dezvolt singură. Muncesc și la Office (Clubul Presei – n.r) ca să am capital pentru a investi în afacerea mea și pentru a-mi plăti facultatea de Actorie.

Când sufletul cere apă, nu îl lași să moară de sete

Rep.: Continuând caruselul deciziilor tale, cum te-ai gândit să începi în paralel a doua facultate foarte dificilă?

A.C.: Sufletul îmi cerea ceva și nu știam ce. Îmi doream ceva artistic, simțeam că trebuie un echilibru. Mereu am avut afinitate pentru dans… primul gând a fost că ar trebui să mă duc la dans nu la actorie. Ideea a venit odată ce am început să lucrez la Office și am văzut actorii care veneau de la Universitatea de Arte, seara. Din poveștile lor vedeam pasiunea aceea și îi admiram. Eu îi comparam cu medicii pentru asta sunt actorii. Meseria de actor este la același nivel cu meseria de medic pentru că actorul lucrează la nivel sentimental, la fel cum medicul lucrează cu corpul. M-am gândit și că cele doua meserii ar trebui să se completeze, și odată cu acest gând a apărut și gândul că eu nu aș putea vreodată să fac acest lucru. Iar totul s-a declanșat la un examen de actorie la care am fost și mi-am dat seama că, de fapt, eu chiar pot să fac asta! Pe urmă m-am interesat despre admitere, despre ce ar trebui să simți ca să mergi în direcția aceea și din vorbă în vorbă, am ajuns la Carmen Ghiurco iar ea a fost dispusă să mă ajute. Și uite așa m-am apucat și de actorie.

Rep.: De aproape doi ani tu îți dai examenele la Farmacie, îți dai examenele la Actorie, lucrezi la Office, ai o mică afacere pe care o conduci singură, ai trei animale de companie și o viață de trăit. Cum faci să încadrezi în 24 de ore ale unei zile cinci planuri, care fiecare la rândul lui îți ocupă 100% din timpul tău?

A.C.: În primul rând am reușit să îmi calculez mai bine prioritățile. Mi-a plăcut mereu să fiu practică. Dar ceea ce te ajută de fapt în a merge mai departe cu tot ceea ce vrei să faci este sufletul. Ceea ce vrea sufletul. Am avut o criză existențială, cum am mai avut pe parcursul anilor, în care apărea ideea că trăiesc degeaba. În momentul ăla mi-am dat seama că eu car în spate toate dorințele mele. Dorințele vin din suflet că de-aia apare feelingul „simt că aș vrea să fac în direcția aia… dar nu știu exact ce”. În momentul în care accepti în sfârșit că vrei să faci un lucru, Universul îți dă mână liberă. Tot ce trebuie să faci este să creezi spațiu. Nu știu cum creez spațiu… cred că din simpla dorință că vreau să trăiesc și acel vis, acum, în zilele astea nu peste 10 ani, acum. Nu vreau să plec din lumea asta cu regretul atâtor lucruri pe care aș fi putut să le fac dar pentru care n-am luptat în fiecare zi măcar cinci minute. Mi s-a zis că n-am cum să fiu pe atât de multe planuri și să îmi iasă. Din punctul meu de vedere nu e adevărat. O prioritate ia locul alteia, dar pe o perioadă de timp. Mi-am dat seama în anul 2 de Farmacie, după ce am trecut de primele sesiuni, în momentul în care eu aveam patru săptămâni libere de la facultate ca să învăț și să nu fac nimic altceva. Am încercat să stau și să învăț patru săptămâni pentru sesiune. În mometul în care am ajuns să am anxietate, să am atacuri de panică, să mă stresez, am zis că nu merit să simt lucrurile astea pentru ceva ce se presupune că ar trebui să îți placă. Da, în momentul în care te divizezi, există riscul să pierzi controlul, dar pentru că a trebuit să devin mai practică, asta m-a ajutat mult. Am început să îmi țin sub control emoțiile, au dispărut atacurile de panică. Trebuie să îndeplinești ceea ce îți dorești. Trăiești de pe o zi pe alta și asta e cel mai frumos. Te gândești cum să faci ca mâine să îți iasă toate. Îmi doresc să îmi mențin și o oarecare libertate de a alege ce e mai important să fac. Ca în momentul ăsta cu tine…dacă m-aș fi dus acasă aș fi avut planificate multe activități dar îmi place că găsesc și momente în care să pot să stau.

Fă rai din ce ai

Rep.: Perioada pandemiei a fost dificilă pentru mulți studenți. Pe tine te-a ajutat sau te-a încurcat faptul că s-au făcut cursuri online?

A.C.: M-a ajutat foarte mult că s-a întâmplat exact în anul I de actorie, m-a ajutat să mă pregătesc mental pentru ce va urma. Eu am avut multă libertate. Puteam să fiu și la Farmacie și la cursurile de actorie în același timp. Chiar dacă uneori nu puteam să fiu total atentă la ambele dar reușeam să prind ceea ce am nevoie. Mi-am dezvoltat mult mai bine abilitățile multitasking și atenția distributivă. Mi-am pus bazele, m-am asigurat că pot să le duc. În momentul în care îți dorești ceva foarte mult dar nu tragi ca să îl indeplinești ci faci ceea ce poți tu, Universul le face astfel încât să le poți face dar trebuie să ai putere să le duci. Eu consider că pot să trăiesc tot ce îmi doresc acum, în viața asta. Am reușit în sfârșit să decid pentru mine cum vreau să trăiesc.

Rep.: Ai vrut să renunți vreodată la tot?

A.C.: Nu. Nu las. Sunt momente grele, apar presiuni, apar zile în care nu ești cum ai vrea să fii dar la un moment dat nu îți mai permiți să ai zile depresive pentru că până la urmă faci ceea ce vrei. Acum mă confrunt cu rețelele de socializare, nu îmi plac dar știu că e nevoie să învăț să lucrez cu ele pentru că am nevoie de reclamă pentru a afla lumea despre ce fac eu în afacerea mea. Vreau să ajung să trăiesc din afacerea asta, să nu mai lucrez pentru alții ci pentru mine. Știu că rețelele de socializare sunt cea mai bună soluție, dar vrea să fac această reclamă cum îmi doresc eu și acum caut ce îmi place și ce nu îmi place.

Rep.: Cine te susține în toate planurile astea? Cine e cu tine?

A.C.: Sora mea. Nici nu am cuvinte să descriu… ea e „fanul” meu numărul unu în tot ceea ce fac. Mi-ar fi fost mult mai greu să încep actoria dacă nu ar fi fost ea și dacă nu ar fi fost și ea de acord. În primă instanță am întrebat-o dacă e de acord, pentru că știam că actoria este visul ei și nu aveam cum să mă bag peste visul ei fără să întreb. Și în momentul în care am avut sprijinul ei lucrurile au devenit mai ușoare. Când cineva te susține totul e mai ușor de dus, chiar dacă nu aveți același drum.

„Unde e farmecul dacă omul vine la final?”

Rep.: Ai timp și  pentru povești de dragoste?

A.C.: Viața mea sentimentală nu prea există. Sunt probleme și probleme, că sunt om… știi momentul în care iubești o persoană foarte mult și realizezi că nu are cum să meargă? Pe de altă parte, degeaba mă dezvolt pe planul ăsta al carierei, mult mai mult contează persoana dragă. Nu îmi doresc o relație după ce în sfârșit am toate lucrurile rezolvate, sunt pe picioarele mele, banii vin… nu vreau atunci, vreau acum în momentul în care e greu. Unde e tot farmecul dacă omul vine la final și nu te-a cunoscut pe tine așa cum ești acum? Perioada asta e foarte importantă pentru cine sunt eu… mă construiește, mă definește. Aș putea renunța la tot dar la omul drag, la familie niciodată. Un simplu exemplu pot să dau: dacă ceva s-ar întâmpla cu animalele mele eu aș lăsa tot și aș sta cu ele oricât de mult ar fi nevoie. Important e să fii acolo pentru sufletul pe care îl iubești indiferent că e animalul tau de companie, iubitul tău, pentru că nimic din lumea asta nu contează mai mult decât relațiile interumane. Suntem o specie care are nevoie de comunicare.

Rep.: Ce dorințe mai ai de împlinit?

A.C.: Vreau foarte mult să călătoresc cu animalele mele. Schimbările de perspectivă sunt foarte importante. Dorința mea finală e să trăiesc la casa mea undeva unde e foarte multă natură și să trăiesc fără nimic ce e legat de ceea ce îți oferă societatea. Acolo vreau să ajung, să ajung să reușesc să îmi procur tot ce am nevoie pentru a trăi.

Rep.: Dacă o privim pe Andreia așa cum ni s-a înfățișat, vedem forță, determinare, sete de viață, bunătate, creativitate, iar asta ar putea să ne dea speranță, mai ales în vremurile astea în care până și Pandora se pare că a și-a pierdut cutia. Oamenii care fructifică fiecare dar primit de la viață  sunt oamenii care merită răsplata. Andreia a primit multe calități și le-a fructificat până la epuizare. Și când ne gândim că sunt doar primii 23 de ani din restul vieții sale… parcă această idee ne face să ne trezim din somn puțin mai devreme mâine dimineață.

A consemnat Mălina MORARU