Autoturism incendiat intenționat în Sărmașu Sărmașu
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 6442 Vizualizări

Autoturism incendiat intenționat în Sărmașu

La data de 17 ianuarie 2022, în urma activităților informativ-operative şi de cercetare penală desfăşurate de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş, au fost identificaţi patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, din Cluj şi Iaşi, bănuiţi de comiterea faptei.

”La data de 16 ianuarie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Mureş, cu sprijinul colegilor din cadrul Poliției orașului Sărmașu, precum și ai Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj, au pus în executare trei mandate de aducere, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru distrugere. În fapt, din cercetări a reieşit că, la data de 11 ianuarie, mai multe persoane ar fi provocat distrugeri, prin incendiere, unui autoturism aparţinând unui bărbat din Sărmaşu. În urma acţiunilor întreprinse, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost identificate şi depistate, iar faţă de trei dintre acestea a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Potrivit sursei citate, luni, 17 ianuarie, aceştia au fost prezentaţi instanţei, care a dispus arestarea preventivă a celor trei  pentru 30 de zile.

”Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduș”, mai menționează sursa citată.

(Redacția/ Foto: arhivă)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE