116 ani de la construcţia Sondei 2 Sărmăşel, care a revoluţionat istoria gazelor în Europa Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 246 Vizualizări

116 ani de la construcţia Sondei 2 Sărmăşel, care a revoluţionat istoria gazelor în Europa

În urmă cu 116 ani, la data de 6 februarie 1908, în localitatea Sărmăşel, judeţul Mureş, a început construirea primei sonde comerciale de gaze naturale din România, gândită iniţial pentru extragerea sărurilor de potasiu, care a dat posibilitatea realizării a cel puţin trei premiere europene, potrivit Agerpres.

În zona Sărmaşului sunt importante zăcăminte de gaz metan. Aici a fost instalată prima sondă de gaz metan din Transilvania, la 6 februarie 1908 (la Sărmăşel). Zăcămintele de gaz metan au condus la dezvoltarea investiţiilor în domeniu: sute de sonde de extracţie şi înmagazinare gaze, colectoare de transport şi distribuţie gaze, două staţii de comprimare gaze etc. Pe lângă acestea s-au dezvoltat serviciile, dar au apărut şi firme de producţie, cum ar fi cele de prelucrare a lemnului (fabrica de mobilă), producţia materialelor de construcţie (fabrică de cărămidă). Sonda nr. 2 Sărmăşel, ca sondă reper în descoperirea zăcămintelor gazeifere din Bazinul Transilvaniei, având o instalaţie de suprafaţă veche, ar putea deveni sondă muzeu”, a transmis marţi, 6 februarie, directoarea Bibliotecii Orăşeneşti Sărmaşu, Dinuca Burian, pe pagina sa de Facebook.

În Romania primele emanaţii de gaz natural au fost descoperite la Sărmăşel, în anul 1909, fapt ce a dus la construirea primei conducte de transport gaze naturale din Europa, în anul 1914, conform Muzeului Gazelor din Mediaş.

Sonda 2 Sărmăşel, destinată iniţial extragerii sărurilor de potasiu, a accesat unul dintre cele mai bogate zăcăminte de gaze naturale ale lumii din acea perioadă. Anul 1910 marchează prima intenţie din Europa de transport a gazelor, finalizată în 1914 cu prima conducta de transport gaze naturale din Europa, de la Sărmăşel la Turda, pe o distanţă de 55 kilometri. Un an mai târziu, în 1915, se produce constituirea primei societăţi din Europa, „Ungarische Erdgas Gesellschaft (UEG)”, având ca obiect de activitate exclusiv forarea, exploatarea, transportarea şi distribuirea gazelor naturale din bazinul Transilvan. În 1925 s-a fondat Societatea Naţională de Gaz Metan, ‘Sonametan’, care va prelua activele UEG în anii următori. 1928 include, în premieră europeană, finalizarea montării staţiei de comprimare a gazelor la Sărmăşel, dotată cu 3 motocompresoare orizontale Ingersol Rand”, precizează Muzeul Gazelor Mediaş pe site-ul propriu.

România, prima ţară din Europa în care s-a construit o staţie de comprimare gaze

Premierele naţionale şi europene generate de Sonda 2 Sărmăşel nu s-au oprit însă aici, România devenind prima ţară din Europa în care se construieşte o staţie de comprimare gaze pe traseul unei conducte magistrale.

În anul 1933 se realizează la Sărmăşel prima prospecţiune gravimetrică din România pe o structura de gaze. Primul depozit de înmagazinare a gazelor naturale din Romania s-a clădit în 1958, la Ilimbav, judeţul Sibiu. România devine prima ţară din Europa în care se construieşte, în 1965, pe traseul unei conducte magistrale, o staţie de comprimare gaze. În anul 1969, Romania deţine locul IV în lume în ceea ce priveşte producţia de gaze, cu un procent de 2,54% din producţia mondială. În anul 1974 se introduce în funcţiune conducta de gaze ce tranzitează teritoriul României pentru transportul gazelor în Bulgaria”, precizează istoricul exploatării gazelor naturale din România.

Oraşul Sărmaşu este aşezat în partea de nord-vest a judeţului Mureş, în centrul Câmpiei Transilvaniei, pe cursul superior al Pârâului de Câmpie, afluent al Mureşului, la o distanţă medie de 50-60 kilometri faţă de oraşele Târgu Mureş, Cluj-Napoca, Bistriţa, Luduş, Reghin şi Turda. Satul Sărmăşel din oraşul Sărmaşu este recunoscut pentru faptul că aici ard gazele rebele încă din anul 1909, denumite „focuri veşnice”.

Pe lângă un viitor muzeu industrial, oraşul Sărmaşu mai deţine câteva repere turistice importante, precum Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Sărmaşu (1328) şi Biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” din Sărmăşel Gară (1692), strămutată din satul Dâmbu.

(L.P.)

Sursa foto: Facebook – Dinuca Burian

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE