Natalia Lazăr, Ești om înainte de a fi jurnalist

Probabil e cea mai emoționantă întâlnire cu colega noastră Natalia Lazăr, care de curând a renunțat la meseria de jurnalist. Cu cea care ne-a demonstrat că schimbarea începe cu fiecare dintre noi, o luptătoare care respiră bunătate prin toți porii. Când vorbești despre Natalia, vorbești despre pasiune, toleranţă, perseverenţă, altruism. Da, interacțiunea cu alți oameni au născut idei, povești și o bună parte din articolele pe care le-am scris în această viață. Dar cel ce urmează e de departe cel mai cald.

Reporter: Ai decis să renunți definitiv la cariera de jurnalist, lăsând un gol în urma ta, și când spun asta, sunt convinsă că toată lumea mă aprobă. Să ne spui, te rog, câteva cuvinte despre tine, aspecte din viața ta pe care nu le știm.

Natalia Lazăr: Am fost jurnalist timp de 9 ani. Televiziunea mi-a deschis uși, iar mai apoi, am reușit să deschid inimi. Este o binecuvântare. Nu știu care a fost momentul în care am ales asta. A venit natural, fără să simt că fac un efort. Acțiunile acestea nu au fost niciodată pentru mine o corvoadă. Acesta e felul în care am simțit că pot să las ceva în urmă. Ceva bun, pe oriunde trec în călătoria asta a mea prin viață. Am avut-o în liceu, diriginte, pe profesoara Eva Szekely, o profesoară exigentă, nu rea, exigentă, dar un om foarte bun și un profesionist. A avut drag de meserie.  La final de liceu, pe albumul clasei mi-a lăsat câteva cuvinte: Lasă ceva frumos din tine pe oriunde vei trece în această viață. Pe aceste cuvinte am clădit anii care au urmat. Desigur, am învățat să fiu om și de acasă. Cel mai bun exemplu pentru mine a venit din familie, începând cu bunicile mele, părinții mei. Cel mai important lucru este că am avut oameni faini alături, colegi care mi-au devenit prieteni. Prieteni care mi-au devenit familie.Nu știu dacă oamenii din jurul meu știu cât de mult îi iubesc și îi apreciez, dar încerc să le arăt. Sigur, de multe ori greșesc, dar rareori sunt răutăcioasă.

Reporter: Ce presupune să lucrezi în mass-media, în special TV?

Natalia Lazăr: Televiziunea m-a provocat în fiecare zi. Dacă mergi nepregătit la un eveniment, nu va ieși niciodată o știre corectă, pe care să pui mai apoi emoție. Înainte de orice știre la care mergi, trebuie să știi câte ceva despre persoanele cu care te întâlnești, despre ceea ce se va vorbi acolo. Desigur, ca în școală, nu m-a interesat mereu totul și atunci nu am fost bună la toate materiile. M-a atras partea umană. În televiziunea, spre exemplu nu am avut o atracție pentru domeniul politic și atunci am evitat pe cât posibil să fac știri cu și despre politicieni. Sunt un om norocos, pentru că am reușit să fac ceea ce îmi place, mereu. Am simțit și cenzura in anii de presa, nu foarte multă, dar a fost. Ceea ce e extraordinar, e faptul că am avut posibilitatea să fac lucruri noi în fiecare zi. Nu m-am plictisit, și tu știi asta.

Reporter: Cine te-a sprijinit în evoluția ta?

Natalia Lazăr: Lucrurile bune se fac în echipă. Mereu. Niciodată singur. Nu există așa ceva. Mai aud persoane care spun că au reușit să facă lucruri singuri. Exclus! Întotdeauna cineva a ajutat la ceea ce ești tu ca om, la ceea ce devii. Ce nu îmi place la mine? Faptul că nu am mai multă răbdare, că nu am mai multă ambiție, că poate am rănit oameni și nu mi-am cerut scuze, nu sunt perfectă. Omenii care se implică în campanii sunt extraordinari. Mă lasă mereu fără cuvinte. Deși se implică de fiecare dată, eu sunt surprinsă mereu de cât sunt de frumoși. Vreau să le mulțumesc. I-aș suprinde în brațe pe toți deodată. În ultimii doi ani ne-am îmbrățișat altfel. E pandemie și ne-am distanțat fizic, dar oamenii au rămas oameni.

Reporter: Ai vreo rețetă ca publicațiile și instituțiile media să producă un jurnalism mai atrăgător pentru publicul mureșean?

Natalia Lazăr: Rețeta pentru un jurnalism mai atrăgător cred ca e simplă. Nu trebuie să existe șefi, ci lideri, iar pentru asta l-am avut exemplu pe Lucian Săcălean. Îmi aduc aminte când am plecat supărată de la tv, nu mai știu motivul (deci clar nu era important), și am spus că eu nu mai prezint niciun jurnal. Am plecat acasă. M-am uitat când a început jurnalul, iar prezentator era Luci Săcălean, era director atunci, dacă îți aduci aminte. Trebuie să lucrezi în echipă mereu și să-ți ajuți colegii. Să găsești subiecte faine, să aibă mereu un ecou, nu doar să redactezi o știre și atât.

Natalia Lazăr: Cel mai mult mă impresionează, pe lângă profesioniștii din diferite domenii, pe care îi avem în jurul nostru, oamenii de rând. Copiii, adulții, care trec prin necazuri,. Ei sunt un exemplu de putere, de răbdare, ne dau lecții incredibile de iertare și de iubire. Eu simt că încă mai am multe de făcut și îmi doresc sănătate și timp. Dacă aș avea puterea să schimb ceva în lume, aș face în așa fel încât să dispară bolile incurabile și oamenii răi. Ce trebuie să faci aici pe pământ este să îți creezi raiul. Că poate atunci când se termină tot apare cineva doar pentru câteva clipe și te întreabă Și, cum a fost în rai? E o chestie pe care am citit-o undeva și care m-a amuzat teribil, dar m-a pus și pe gânduri.

Reporter: Câte campanii ai derulat în acest răstimp? Te-au marcat lăuntric?

Natalia Lazăr:Campaniile au fost 21 la număr. Încheiate cu succes. Am început împreună, pentru Laura Cîmpian. Ea a fost prima pentru care mi-am pus sufletul pe tavă, exact așa cum merită fiecare om bolnav, sărac sau, mai bine zis, nedreptățit de statul român. Adel Tamas, o fetiță de nici 10 ani a scăpat de cancer, Ariana copilașul de numai 5 luni. M-au marcat campaniile în care s-a implicat Elena Pop, pictoriță, a ajutat prin tablourile ei, le-a vândut cu ajutorul meu pentru a dona. A murit de cancer, ajutând ultima dată un băiat, bolnav tot de cancer, care s-a vindecat. Nu a spus niciodată că e bolnavă. A doua întâmplare pe care nu o voi uita niciodată a fost în anul 2014, este legată de un copil, dintr-o comunitate de romi. Stăteam de vorbă cu niște copii, veniseră cei de la primarie să le aducă rechizite, iar ei nu aveau haine bune cu care să se îmbrace. Copilul cel mic avea pe el o bluză întoarsă invers. Am vrut să i-o dau pe el cum trebuie și nu m-a lăsat. A crezut că i-o iau. Mi-a rupt sufletul, și acum am lacrimi în ochi, când povestesc asta.

Reporter: Ce calități trebuie să aibă un jurnalist bun?

Natalia Lazăr: Un jurnalist bun trebuie sa fie curios, sa iubească oamenii, animalele si natura, sa fie vertical, sa nu inventeze. De multe ori auzeam faptul ca nu ai voie sa plângi in fata celor cărora le iei un interviu. Hmmm, eu am plâns. Mult! E important sa fim oameni. Am dat totul in meseria asta. Atunci când am simțit ca munca mea nu e apreciata asa cum ar fi trebuit, am plecat. Pentru mine, respectul e foarte important. Am muncit foarte mult.

Reporter: Un sfat pentru cei care vor să urmeze jurnalismul.

Natalia Lazăr: Viitorii jurnaliști să fie în primul rând oameni.

Reporter: Ce drum ai ales, acum?

Natalia Lazăr: Acum, sunt educatoare, la Ama Learning Center. M-am gândit mult până să iau această decizie, deși un lucru era foarte clar, iubesc foarte mult copiii. Alina Oprea mi-a oferit șansa asta pe care am îmbrățișat-o cu mare drag. E un loc frumos, cu oameni minunați și cu… copii. Lumea mea. În fiecare zi merg cu drag la muncă. Copilașii mei vor învăța multe lucruri, dar în primul rând, mă voi strădui să continui ceea ce îi învață și părinții lor acasă, să fie empatici, buni și de ajutor. Îmi place mult Believe in your child so much the worldthinks you are crazy. Then believe more.