29 iulie, ziua imnului național Altele
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 290 Vizualizări

29 iulie, ziua imnului național

În fiecare an, la 29 iulie, se celebrează ziua imnului național, sărbătoare proclamată prin legea nr. 99 din 1998.

Ideea înfiinţării unui imn naţional a apărut în secolul al XIX-lea, mai exact începând cu anul 1840, cu ocazia festivităţilor oficiale la care participau domnitorii români. Mai târziu, în anul 1862, a fost organizat un concurs public pentru alegerea Imnului de Stat al României. Piesa câştigătore a fost declarată cea a compozitorului Eduard Hulseh, intitulată Marş triumfal şi primirea steagului şi a Măriei-Sale Prinţul Domnitor.

A fost înlocuit, în 1884, cu „Trăiască Regele!”.

Abdicarea Regelui Mihai şi instaurarea republicii au adus şi schimbarea imnului de stat. Noul imn naţional, al Republicii Populare Române, se intitula “Zdrobite cătuşe“. Îmnul s-a intonat pâna în 1953, când a fost înlocuit cu „Te slăvim, Românie!”.

A urmat imnul României Socialiste ”Trei culori cunosc pe lume”,  iar textul era inspirat de un cântec patriotic scris de Ciprian Porumbescu.

Compus de Anton Pann, pe versurile poetului Andrei Mureșanu, ”Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru prima dată pe 29 iulie 1848.

Interzis de regimurile totalitare timp de aproape 100 de ani,  ”Deșteaptă-te, române!” a fost reales drept imn național după Revoluția din 1989.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE