FOTO: Ambasadorul Israelului în România a donat o plăcuță cu distanța până la Ierusalim Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 138 Vizualizări

FOTO: Ambasadorul Israelului în România a donat o plăcuță cu distanța până la Ierusalim

Ambasadorul Israelului în România, Excelenţa Sa David Saranga, a ţinut să amplaseze în Turnul cu Ceas din Sighişoara o plăcuţă cu distanţa până la Ierusalim, în cadrul Festivalului Sighişoara Medievală, înainte de plecarea sa din România, la încheierea mandatului.

„Eu vin în Sighişoara aproximativ de două ori pe an şi anul trecut, în octombrie, am fost aici cu membri ai familiei mele şi am văzut că ceva a lipsit. Am văzut că numele Ierusalimului nu este lângă numele altor oraşe din lume (în balconul Turnului cu Ceas – n.r.), aşa că i-am scris domnului primar. I-am sugerat să punem această placă şi într-o săptămână mi-a răspuns pozitiv. Vreau să-i mulţumesc pentru răspunsul pozitiv şi pentru această prietenie faţă de Israel şi Ierusalim. Sunt 1.837 de kilometri de aici până la Ierusalim, până în Ţara Sfântă”, a declarat presei, sâmbătă, David Saranga.
Diplomatul a precizat că peste două zile (n.r. astăzi) va pleca din România şi că Sighişoara a fost primul oraş pe care l-a vizitat la venirea sa ca ambasador şi tot Sighişoara este ultimul oraş vizitat, la plecarea sa.
„În două zile plec înapoi în Israel, primul oraş pe care l-am vizitat când am venit în România prima dată, în 1997, a fost Sighişoara. Am fost la Cluj, unde am învăţat limba română, şi am dat o fugă până la Sighişoara. Şi este interesant că şi ultimul oraş pe care îl vizitez este Sighişoara, început şi sfârşit. Este un oraş superb, chiar unul dintre cele mai frumoase oraşe ale României şi îmi face aşa o plăcere să văd cât de mulţi turişti sunt aici şi ştiu că sunt şi mulţi israelieni, turişti israelieni care vin în Sighişoara, fiind un loc aşa de unic”, a arătat David Saranga.
Ambasadorul a promis că va reveni fără îndoială în România, însă în calitate de turist.
Primarul municipiului Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu, s-a arătat onorat vizita ambasadorului David Saranga şi a arătat că prin amplasarea plăcuţei cu distanţa până la Ierusalim, Turnul cu Ceas a căpătat o altă greutate.
„Această vizită este un lucru foarte important, dar din punctul meu de vedere subliniază încă o dată faptul că atât ca popoare, cât şi ca oameni, ca naţii, putem colabora foarte bine. Sighişoara este un oraş multicultural, iar relaţiile dintre noi consider că vor fi mai strânse de acum. (…) Domnia Sa a observat că lipseşte (indicatorul – n.r.) şi consider că în acest moment deja Turnul cu Ceas începe să prindă greutate mai mare”, a declarat Ioan Iulian Sârbu.
Înainte de amplasarea indicatorului către Ţara Sfântă, Excelenţa Sa David Saranga a avut o scurtă întrevedere cu conducerea Primăriei Sighişoara, ocazie cu care a menţionat în Cartea de Onoare a instituţiei motivul pentru care a ţinut ca turiştii să poată vedea distanţa până la Iersusalim din Turnul cu Ceas.

Dorina MATIȘ, Agerpres

sursa foto: pagina FB David Saranga

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE