Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Sânmărtinul de Câmpie Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1072 Vizualizări

Slujire arhierească la hramul Mănăstirii Sânmărtinul de Câmpie

Arhiepiscopul Ortodox al Alba Iuliei, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, a participat luni, 15 august, la hramul Mănăstirii ”Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Sânmărtinul de Câmpie, comuna Râciu.

Potrivit paginii web a Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba Iulia, www.reintregirea.ro, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în pridvorul deschis al bisericii Mănăstirii. De asemenea, la finalul slujbei, Arhipăstorul nostru a rostit cuvântul de învățătură, în prezența a numeroși credincioși pelerini. Stareț al acestui așezământ monahal este părintele protosinghel Teodul Libeg.

„De-a lungul pelerinajului nostru pământesc, ne bizuim pe grija protectoare a Maicii noastre din ceruri. Ea îi ajută pe toți copiii lui Dumnezeu, din orice loc și de orice stare. Aflată în proximitatea Sfintei Treimi, nu lasă pe nimeni neajutat și nemângâiat, mijlocind necontenit pentru noi, rudeniile sale de pe pământ, înaintea Fiului ei Biruitor. Acesta o ascultă pe Mama Sa și revarsă asupra lumii fluviul iubirii Sale milostive. Deci, nu trebuie să ne lăsăm descurajați de răutatea care cuprinde omenirea păcătoasă, deoarece în taina maternității stăpânei cerești, noi, fiii ei de pe pământ, aflăm izvorul încrederii și al speranței noastre”, a transmis Înaltpreasfinția Sa.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE