Home / Galerii Foto / FOTO: ”Mureșul Medical 2022. Premiile Zi de Zi”: Respect pentru discipolii lui Hypocrate

FOTO: ”Mureșul Medical 2022. Premiile Zi de Zi”: Respect pentru discipolii lui Hypocrate

Distribuie

41 dintre cei mai apreciați profesioniști din domeniul Sănătății au fost distinși vineri, 25 noiembrie, în cadrul galei ”Mureșul Medical 2022. Premiile Zi de Zi”, în semn de apreciere pentru contribuția adusă, în domeniul de stat sau privat, la dezvoltarea celui mai semnificativ brand al județului Mureș, și anume Școala de Medicină de la Târgu Mureș.

Evenimentul a fost găzduit în eleganta locație asigurată de restaurantul Hotelului ”Grand” din Târgu Mureș și a fost organizat, în premieră, în cinstea discipolilor lui Hypocrate, de cotidianul Zi de Zi și revista economică Transilvania Business. Puteți urmări întregul eveniment aici :

Medicina, principalul brand mureșean

Gala a fost prezentată de către jurnalista Ligia Voro, redactorul șef al revistei Transilvania Business și senior editor al cotidianului Zi de Zi, și de Florin Marcel Sandor, manager de proiect și director de publicitate al celor două publicații care au redacția la Târgu Mureș, iar printre cei peste 100 de invitați am remarcat prezența unor reprezentanți de marcă ai vieții medicale mureșene cum ar fi: ec. Mariana Cernat – managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dr. Ovidiu Gîrbovan – managerul Spitalului Clinic Județean Mureș, dr. Mariana Ciorba – managerul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, dr. Tanaszi Sarolta – managerul Spitalului Municipal Sighișoara, ec. Zsuzsanna Megheșan – managerul Spitalului Municipal ”Dr. Gheorghe Marinescu” Târnăveni, Florentina Simona Toncean – managerul Spitalului Municipal ”Dr. Eugen Nicoară” Reghin și ec. Claudia Uțiu – managerul Spitalului Orășenesc ”Dr. Valeriu Russu” Luduș.

”Unul dintre cele mai semnificative – dacă nu cel dintâi – brand al judeţului Mureş este Școala de Medicină de la Târgu Mureş, cu profesioniştii lui Hypocrate, care constituie sistemul medical mureşean – element cheie în dezvoltarea orașului”, a afirmat, în debutul evenimentului, Ligia Voro.

”În prima parte a evenimentului din această seară vom aborda câteva dintre elementele cheie ale sistemului medical românesc și mureșean, iar în cea de-a doua ne propunem să evidențiem valoarea. Vom premia profesioniști ai domeniului medical, ai școlii mureșene de medicină, companii din sistemul medical privat care performează în domeniul lor de activitate”, a completat Florin Marcel Sandor.

Mesajul din Transilvania, dus către România

Rolul de moderator al mini-dezbaterilor din prima parte a galei, care au avut ca temă problemele importante ale sistemului medical românesc, dar și mureșean, i-a revenit managerului fondator al revistei economice Transilvania Business și al cotidianului Zi de Zi, Aurelian Grama.

”Echipa Transilvania Business a reușit anul acesta să facă o dezbatere la nivel de oameni de afaceri din 16 județe din Transilvania. Am dat mâna, am aflat ce se întâmplă în economia românească, cu 800 de oameni de afaceri. Am reușit săptămâna trecută, la Sibiu, să ne întâlnim și să dezbatem ce se întâmplă în Energie și dacă Geostrategia pe care o aplică Statul Român are șanse pentru a menține economia și un nivel de dezvoltare al țării. Am încercat și în mare parte am reușit, să prezentăm edificiile, precum în Imperiul Roman, ce am construit din 2007 până în 2022, într-o altă conferință. La Târgu Mureș facem acest prim experiment optimist, pozitiv, pentru că de mulți ani, sunt 20 de când am deschis Ziarul de Mureș și Zi de Zi, am văzut, am simțit, am aflat, am cunoscut o serie de întâmplări din lumea medicală. Am reușit să creștem alături de mulți dintre colegii noștri care astăzi lucrează în sistemul de Sănătate pe comunicare și credem că vine un moment în care prin Zi de Zi, dar mai ales prin Transilvania Business, prin faptul că premiem 40 de medici sau oameni din sistemul de sănătate, ducem către România mesajul din Transilvania. Este important să știm cine suntem, dar în același timp este important să știe și Cetatea cât de importanți sunteți”, a transmis Aurelian Grama.

Oportunități continue la UMFST

Invitat să ”radiografieze” evoluția ultimilor ani marcați de criza sanitară cauzată de pandemia de Covid-19, rectorul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a fost de părere că fiecare perioadă de criză poate însemna și o perioadă de oportunități.

”Eu cred că întotdeauna perioadele de criză sunt perioade în care apar foarte multe oportunități și perioada de Covid a permis un pic de răsuflare pentru fiecare nivel la care se găsea. A contat într-o bună măsură și o conexiune mai directă la informația care pleacă din București, pentru că lucrurile acestea de fapt înseamnă, de la informație pornind, oportunități care există. Universitatea s-a dezvoltat, fără îndoială, și dacă ar fi să mă uit în spate am și un pic de nostalgie, trebuie să recunosc, este nostalgia unei Medicini care cândva era foarte performantă pentru vremurile respective, care avea nuclee multiple de performanță din diverse specialități. Vremurile au trecut, n-aș vrea să fac o evaluare, doar las fotografiile fie de natură vizuală fie ca flashurile de memorie să vorbească în privința trecutului”, a afirmat senatorul-rector.

Totodată, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a reamintit audienței importanța unificării, în urmă cu trei ani, cu Universitatea ”Petru Maior”, pas esențial în transformarea principalei universități mureșene într-o universitate antreprenorială.

”Cred foarte mult în conceptul de universitate antreprenorială pentru că rostul unei universități cel puțin în lumea modernă, contemporană, nu este doar să fie limitată la a face profesioniști, sigur, buni în domeniu, care să știe să facă ceva sau altceva. Cu siguranță că un moment cheie în evoluția Universității a fost unificarea cu ”Petru Maior”. Din punctul meu de vedere, când mă uit retrospectiv, atunci a apărut o abordare ușor atipică, ca să am o exprimare elegantă, controversată din anumite puncte de vedere, forțată din alte puncte de vedere, poate simțită mai degrabă decât argumentată suficient, dar acum, când mă uit înapoi îmi dau seama că pentru universitate a fost o decizie foarte importantă a cărei efecte încep să se vadă și se vor vedea în perspectivă. Istoria universitară din Târgu Mureș s-a schimbat fundamental și se va schimba fundamental, cu siguranță, ulterior unificării cu ”Petru Maior”, a punctat rectorul UMFST ”George Emil Palade”.

Nu în ultimul rând, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei a devoalat câteva idei strategice ale principale universități mureșene, ca un preambul la Gala UMFST, eveniment care va avea loc în curând, în data de 8 decembrie 2022.

”Sunt lucruri foarte concrete care se vor întâmpla anul viitor, anul viitor din perspectiva sistemului sanitar, a celui universitar în egală măsură este un an care va crea foarte multe oportunități de investiții, noi avem în acest moment în pregătire multe proiecte și din fericire, sau din păcate, nu știu cum să spun, în egală măsură, termenele sunt foarte scurte pentru că se doresc aceste fonduri să fie puse deja ”la lucru”. Avem și o competiție, vom intra cu siguranță anul viitor sau în viitorul apropiat pe piața serviciilor medicale din perspectiva universității. Concurența este benefică pentru fiecare pentru că de fapt ce spuneam la început, nostalgia mea pentru serviciile medicale performante care erau pe vremuri se transformă într-o speranță pentru viitorul care urmează, care trebuie să fie profund tehnologizat, care se va schimba fundamental, așa cum bine vedeți și dumneavoastră și pentru că Târgu Mureșul merită să redevină un pol de medicină, nu care să replice ceea ce se întâmplă în alte locuri, ci care să aibă nișa lui de performanță, așa cum este firesc unui oraș care este în primul rând universitar”, a conchis prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Un vis frumos pentru ”Institutul Inimii”

Președintele Senatului UMFST ”George Emil Palade” și al Colegiului Medicilor Mureș, totodată șef al Clinicii de Chirurgie Intervențională din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a reușit să onoreze evenimentul organizat de publicațiile Transilvania Business și Zi de Zi, chiar dacă acesta a avut loc în aceeași zi cu aniversarea ”Institutului Inimii”.

”Este ziua în care s-a înființat Institutul și ca atare o celebrăm în fiecare an cu un eveniment științific, bineînțeles, și la sfârșit cu socializare moderată”, a arătat prof. univ. dr. Horațiu Suciu.

”Știm cu toții că Medicina este un brand al orașului, al județului nostru, este un pol de dezvoltare. Este o parte integrantă a ceea ce definește acest oraș și sunt mândru și bucuros că pe de o parte lucrez în acest domeniu, în al doilea rând pentru că există astfel de inițiative care fac în așa fel încât să ne aducă împreună, să discutăm despre realizări, dar și despre lucrurile care merg mai puțin bine și despre ce avem de făcut”, a adăugat prof. univ. dr. Horațiu Suciu.

Reputatul profesor și chirurg a vorbit apoi despre ”conectarea tuturor energiilor” care fac parte din ”acest domeniu vast” numit Medicină, punctând că acesta ar trebui să fie susținut ”de un întreg sistem” care să contribuie ”la buna sa funcționare.”

”Aici vorbim de autoritatea locală, de autoritatea centrală, bineînțeles că mă refer și la Ministerul Sănătății, Parlamentul, toate aceste verigi sunt importante în a realiza proiectele și visele”, a menționat invitatul care are supranumele de ”doctor al inimilor de copii.”

Rămânând la capitolul ”proiecte și vise”, prof. univ. dr. Horațiu Suciu a prezentat, rezumativ, demersul prin care se speră că ”Institutul Inimii” din Târgu Mureș se va muta într-o nouă locație, propice performanțelor medicale de la nivelul anului 2022.

”Cu toții visăm, suntem aici conducători de instituții, medici, șefi de clinică, toți avem vise. Unul din visele Institului de Boli Cardiovasculare este de a avea o clădire nouă pentru că asta ar veni în întâmpinarea unei nevoi reale, pe de o parte pentru pacienții cu boli cardiovasculare. Se fac intervenții deosebite, atât chirurgicale cât și cardiologice de anvergură și de înaltă complexitate, de la nou născut până la transplantul cardiac, până la adultul vârstnic, dar oricând este loc de mai bine. Și, evident, actuala structură în care suntem în prezent nu corespunde la ceea ce ne dorim să facem, adică mai multe intervenții, mai mulți pacienți rezolvați și, de ce nu, mai mult renume pentru centrul nostru medical. Da, este un vis al nostru să avem o clădire nouă, în care să unim toate clinicile, experiența, personalul calificat care este inima care bate și care creează acea plusvaloare de care avem nevoie. Ca și proiect este destul de avansat, cu toții ați auzit de PNRR, e o Fata Morgana într-o oarecare măsură, dar se pare că se apropie. S-a depus studiul de fezabilitate, suntem într-un proces de selecție, dintre cele 49 de obiective vor fi alese 25, sperăm să fim pe un loc câștigător”, a explicat prof. univ. dr. Horațiu Suciu.

Educația și Sănătatea, motoare de dezvoltare

Vicepreședintele Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților, conf. univ. dr. Corneliu Florin Buicu, a precizat că își dorește ca la începutul anului viitor Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș să se regăsească pe lista instituțiilor cu proiecte declarate câștigătoare, în perspectiva mutării într-un binemeritat sediu nou.

Totodată, deputatul Corneliu Florin Buicu a subliniat că potrivit Strategiei de Dezvoltare a României oportunitățile de finanțare pentru domeniul Sănătății sunt mult mai complexe decât ”o clădire nouă”.

”Din perspectiva investițiilor în Sănătate, indiferent că vorbim de investiții publice sau private, probabil că acest an și perioada viitoare va fi una importantă din perspectiva oportunităților deschise. Și dacă domnul profesor Suciu (Horațiu Suciu – n.a.) făcea referire la PNRR, oportunitățile oferite de PNRR nu țin numai de o clădire nouă pentru Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, oportunitățile oferite țin și de o creștere a numărului de paturi pe componenta de neonatologie, și aici Spitalul Clinic Județean de Urgență este eligibil să depună cererea de finanțare. Vorbim de o creștere a finanțării sau finanțarea din PNRR pe componenta de ambulator de specialitate, vorbim de oportunitatea oferită pentru finanțarea pe alte componente, care fac parte din Strategia de Dezvoltare a României, indiferent că vorbim de cabinete de planificare familială, multiple oportunități oferite sistemului de Sănătate. Este foarte important ca managementul instituțiilor sanitare să fie pregătit astfel încât să poată depune la timp documentele necesare în vederea obținerii finanțării și de multe ori acest lucru nu ține numai de capacitatea de management a instituției, de multe ori zic eu, din păcate, deoarece pentru a depune cererile de finanțare ai nevoie și de alte documente, iar domnul profesor Suciu spunea foarte bine că este necesar sprijinul autorităților locale, indiferent că vorbim de Primărie, de Consiliul Județean”, a declarat deputatul mureșean.

Conf. univ. dr. Corneliu Florin Buicu a amintit apoi de un alt proiect important din sfera medicală care se află în curs de realizare la Târgu Mureș, respectiv Centrul de Mari Arși.

”Partea de proiectare a fost finalizată, verificatorii au verificat proiectul. Acesta a fost tradus, a fost înaintat la Banca Mondială, așteaptă aprobarea din partea Băncii Mondiale, urmând ca undeva spre sfârșitul lunii noiembrie, începutul lunii decembrie, oricum până la finalul anului, să fie demarată licitația de achiziție pentru construcție”, a împărtășit vicepreședintele Comisiei de sănătate și familie din Camera Deputaților.

În mesajul adresat celor prezenți deputatul Corneliu Florin Buicu și-a manifestat încrederea într-o ”emulație și efervescență care să oblige și să determine comunitatea să crească sau să împingă proiectele din Sănătate și Educație.”

”Construim clădiri, tot felul de lucruri, avem dotări, dar cea mai importantă resursă este resursa umană. Pentru că poate bani găsim, clădiri avem, ce este important este să avem resursa umană și aici Târgu Mureșul, Mureșul are un avantaj prin existența învățământului medical. Sănătatea și educația sunt foarte importante. În urmă cu zece ani spuneam că un popor sănătos și educat este greu de manevrat. Iată că o repetăm și acum și îndeplinim cele două lucruri importante la Târgu Mureș: avem un pol important pentru educație, suntem un pol important pentru sănătate. Aici taxele și impozitele locale plătite de cei care lucrează în domeniul învățământului sau de cei care sunt beneficiari ai acestui sistem și din Sănătate sunt importante. Iar din partea comunității trebuie să se reîntoarcă un sprijin astfel încât aceste motoare de dezvoltare, Educația și Sănătatea, să poată să ducă comunitatea înainte”, a fost de părere conf. univ. dr. Corneliu Florin Buicu.

Colaborarea politică, sănătoasă

La gala ”Mureșul Medical 2022. Premiile Zi de Zi” a participat și dr. Vass Levente, secretar de stat în Ministerul Sănătății, prezentat ca fiind ”unul dintre cei patru mureșeni din Executivul Ciucă.”

Invitat să se adreseze audienței, dr. Vass Levente, care deține și funcția de președinte executiv al Fundației Studium-Prospero, a vorbit despre activitatea ONG-ului care de la înființare și până în prezent a construit locuințe de serviciu, în mai multe județe din Transilvania, pentru mai mult de 700 de familii de profesioniști, majoritatea dintre aceștia medici de profesie: ”Am avut șansa, cu Dumnezeu lângă noi, să fim aleși de către finanțatori din străinătate și mai ales din Ungaria să ne sprijine cu bani și să putem să clădim 65 de locuințe în 20 de clădiri în Transilvania și să oferim pentru 700 de familii șansa de a se întoarce acasă și de a rămâne acasă”.

În continuare, dr. Vass Levente a subliniat importanța colaborării între decidenții politici care reprezintă în diverse instituții sau foruri cetățenii județului Mureș.

”Dacă colegii și prietenii mei mai în vârstă și mai experimentați fac clădiri, rolul meu este de a face coridoarele între aceste clădiri, de a ajuta pacienții să ajungă dintr-un spital în alt spital și costurile să fie mult mai puține în sensul să colaboreze la interclinic și să facem din toate aceste clădiri, și cădirile vechi, un spital funcțional și într-adevăr un Spital Regional, pentru că asta este important. Dacă momentan, conform statisticilor, Târgu Mureșul este la dispoziția a aproximativ 900 de oameni, un milion de oameni din țară, pe harta sanitară a țării, eu cred, împreună cu dumneavoastră, că am putea ajunge undeva la 1,5 milioane, pentru că avem renume, cum s-a mai zis și de antevorbitorii mei, și cred că putem să ajutăm specialitățile deficitare cum este de exemplu Oncologia să prindă viață. De aceea mă bucur că am reușit în mandatul trecut să aducem bani împreună cu PSD-ul pentru Oncologie. Probabil știți, în câteva săptămâni o să se inaugureze acolo și un accelerator liniar de tratament steroetaxic, de 2,7 de milioane de euro, bani aduși de noi, politicienii, și aici menționez că la Centrul de Arși am colaborat foarte bine și cu liberalii și cu social-democrații”, a arătat secretarul de stat.

De asemenea, dr. Vass Levente a lansat audienței invitația de a vizita Studium Hub, spațiu inaugurat recent în Târgu Mureș: ”Vă invit cu foarte mult drag în Piața Bolyai numărul 15, la Studium Hub, un incubator și un centru de conferințe și o cafenea, să vedeți ce avem acolo și să folosiți spațiul în interes medical, dar și politic al orașului și al județului.”

Distincții profesioniștilor din Sănătate

În partea a doua a galei, organizatorii acesteia au acordat distincțiile ”Mureșul Medical 2022. Premiile Zi de Zi” în semn de apreciere a valorii unui număr de 41 de profesioniști mureșeni din domeniul medical.

Au fost premiați, în aplauzele audienței: dr. Ayman Elkahlout – medic primar cardiologie intervențională, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – rectorul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, prof. dr. Claudia Bănescu – pentru cercetare științifică în discipline fundamentale, prof. univ. dr. Tiberiu Bățagă, șeful Clinicii de Ortopedie – Traumatologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, prof. univ. dr. Theodora Benedek – șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, prof. univ. dr. Dorin Bică – pentru interdisciplinaritate în Medicină (premiul a fost ridicat de o reprezentantă), Sabin Bota – director general administrativ UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, pentru management universitar, conf. univ. dr. Florin Buicu – vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, Dana Chelărescu – director general Gedeon Richter România, dr. Rareș Chinezu – medic primar în cadrul Secției Clinice Neurochirurgie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, prof. univ. dr. Ovidiu Cotoi – decan al Facultății de Medicină din cadrul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, Anca Dărăbuș – director general Ropharma SA (premiul a fost ridicat de farmacist Mariana Iacob), dr. Derzsi Zoltan – medic specialist Secția Clinică Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dr. Dorin Dorobanțu – șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (premiul a fost ridicat de dr. Cristian Trâmbițaș, medic specialist chirurgie plastică), Cristina Hidoș – studentă, pentru implicare în activități civice (premiul a fost ridicat de Mara Ilovan, studentă), dr. Mihaela Ispas – medic primar cardiologie, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș (premiul a fost ridicat de către dr. Mariana Ciorba), Jakab Ștefan – directorul general al companiei Clini Lab, pentru performanță în domeniul aparaturii de laborator și 30 de ani de activitate (premiul a fost ridicat de un reprezentant), dr. Kovacs Judith – șef lucrări, medic primar anestezie-terapie intensivă, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, asist. univ. dr. George Jitca – pentru studii doctorale cu impact științific, Laura Mailat – director general Nova Vita, prof. univ. dr. Adrian Man – șef laborator în cadrul Spitalului Clinic Județean Mureș, prof. dr. Claudiu Mărginean – șeful Clinicii de Obstretrică Ginecologie, Spitalul Clinic Județean Mureș, dr. Corina Mărginean – șef clinică, Secția Pneumologie, Spitalul Clinic Județean Mureș, dr. Lucian Mărginean – medic primar coordonator Radiologie Intervențională, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, prof. univ. dr. Oana Mărginean – șeful Clinicii de Pediatrie, Cristina Elary Pop – Clinica Sevalia (premiul a fost ridicat de Cătălin Neag), prof. univ. dr. Horațiu Suciu – președintele Senatului UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, dr. Szava Daniel – medic specialist, Secția Clinică Chirurgie Orală și Maxilofacială, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dr. Tanaszi Sarolta – medic specialist în sănătate publică, manager al Spitalului Municipal Sighișoara, Varga Laszlo – student, presedintele Asociației Studenților Maghiari, pentru multiculturalism în Medicină și dr. Vass Levente – medic primar urologie, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Din diverse motive obiective, unii dintre cei premiați nu au putut participa la gală, dar vor primi, ulterior, distincțiile: conf. dr. Cristian Boeriu – pentru inovație în învățământul medical, prof. dr. Roxana Carare – Southampton University UK, pentru cercetare științifică realizată de un cercetător străin afiliat UMFST, conf. dr. Frygi Attila – medic primar cardiologie, Spitalul Clinic Județean Mureș, pentru activitate clinică, dr. Meda Neagoe – pentru activitate medicală cu impact social, dr. Florin Gomotîrceanu – Centrul Medical TopMed, pentru performanțe în medicină privată, conf. dr. Szedereszi Janos – șeful Secției Clinice ATI, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, conf dr. Szatmari Zsabolcs – șef sectie, Clinca de Neurologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, dr. Madaras Zoltan – medic primar oftalmolog, director al Cinicii Dora Optics, dr. Iuliu Modovan – director executiv al Direcției de Sănătate Publică Mureș, pentru activitatea de apărare a sănătății publice și prof. dr. Rodica Bălașa – șef secție, Clinica de Neurologie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.  

Mulțumiri partenerilor

La reușita evenimentului și-au adus contribuția partenerii: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” Târgu Mureș, Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Gedeon Richter România, Farmacia Ropharma, Clinica Sevalia, Nova Vita, Clini Lab, Medical Devices & Diagnostics, Cardiotech, Farmacia Apotheka, Centrul Medical Galenus, Seiv Instal, Cvartetul ArteMiss, Florăria Magnolia, Crama Jelna, Crama Casa Drăguș, BCD Video Production & Livestream și gazda galei, Hotelul ”Grand” și Anca Pescar.

Text: Alex TOTH

Foto: Paul VLASIU

Cristina Elary Pop și Narcis Pop – Clinica Sevalia (Poate cea mai curajoasă și frumoasă investiție din mediul medical al județului Mures din ultimii ani – Clinica Sevalia. O investiție de aproximativ 1, 5 milioane de euro, care îi are ca artizani pe Cristina Elary Pop, medic specialist reumatolog și soțul acesteia, Narcis Pop, un om cu experiență antreprenorială.
La Clinica Sevalia pacienții pot beneficia de o gamă largă de servicii, care se ridică la standarde înalte de tehnologie și profesionalism medical.
Proceduri de electroterapie, shock-wave focusat, analize medicale, termoterapie, kinetoterapie, salină, masaj, drenaj limfatic, terapie cu laser, terapie cu ultrasunete, magnetoterapie, hidroterapie și hidrokinetoterapie.
”Dorim să promovăm un stil de viață sănătos, alături de un set de valori reprezentative, care să se reflecte în calitatea actului medical.”, a spus în urmă cu două luni, la momentul deschiderii clinicii, Cristina Elary Pop).
Farmaciile Apotheka sunt o farmacii tradiționale, așa cum erau farmaciile consacrate din cele mai vechi timpuri. Având laboratoare proprii, dotate cu aparate și echipamente de ultimă generație, Farmaciile Apotheka pot prepara în recepturile lor, forme farmaceutice care lipsesc uneori din piața farma, produse dermato-cosmetice proprii și tratamente personalizate pe medicii le prescriu. 

Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Concurs pentru funcția de director medical la un spital mureșean

Distribuie Spitalul Orășenesc ”Dr. Valer Russu” Luduș organizează concurs/ examen pentru ocuparea funcției de director …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.