Am dreptul să spun ce vreau? Câteva aspecte care trebuie știute când vorbim despre promovarea discursului urii

În pandemie libertatea a fost pusă sub semnul întrebării, conceptul fiind supus unei dezbateri publice rar întâlnite în evoluția lui. O componentă ajunsă în vizorul atenției publice a fost libertatea de exprimare, libertatea de a spune ce crezi atât sub aspect profesional cât și public. Unii au clamat lipsa acestei libertăți și au vorbit de cenzura. Alții cu considerată că această libertate e prea mare și, prin urmare, se justifică restricții ale ei. Dar care este justul echilibru?

Războiul din Ucraina nu a făcut altceva decât să scoată și mai puternic în evidentă  dezbaterile generate în jurul conceptului de libertate, doar că, de data aceasta amenințările de securitate generate de dezinformare au oferit alte conotații acestui concept. Nu mai avem în față o simplă exprimare de păreri pro și contra ci acțiuni generate în mod voit de actori statali și non statali care îmbracă forme de dezinformare.

Când analizăm aceste concepte trebuie să reținem câteva elemente:

1. Libertatea de exprimare reprezintă un fundament al democrației. Libertatea de exprimare este importantă pentru societățile deschise care respectă drepturile omului, iar apărarea acestei libertăți este, de fapt o cărămidă importantă în fundația democrației. Faptul că avem dreptul să spunem ce gândim, că părerea noastră contează, că putem împărtășești informații, că avem dreptul de a fi de acord sau de a nu fi de acord cu cei de la putere, că putem face glume pe teme politice fără să riscăm repercusiunile sistemului reprezintă o manifestare concretă a drepturilor fundamentale nelipsite în orice societate democratică.

2. Libertate nu poate fi interpretată într-un mod absolut. Orice drept vine cu limitări, cu obligații. Libertatea mea se oprește acolo unde ea lezează libertatea altuia. Nu avem voie ca în baza liberații de exprimare să ne arogăm dreptul de a jigni, a răspândii informații false, de a instiga la ură.

3. Discursul instigator la ură este în continuă creștere începând cu noul mileniu, iar el a fost catalizat de criza migrației, populismul, dezinformarea și pandemia, războiul. Dezinformarea venită odată cu războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei joacă un rol important.  Mesajele promovate generează sentimente de nesiguranță anxietate, fie cu privire la resursele energetice, insecuritatea alimentară anxietate nucleara, putem vorbi chiar de o neliniște socială generală. În acest context limbaj peiorativ ofensator discriminatoriu atât împotriva persoanelor, dar și împotriva grupurilor vizate s-a multiplicat.

4. Discursul la ură este acea formă de exprimare care răspândește, incită, promovează anumite idei. Încearcă să justifice ura pe teme rasiale, xenofobia, antisemitismul, orice altă formă de ură bazată pe intoleranță și urmărește atacarea și intimidarea, discreditarea, vătămarea în orice mod a persoanelor grupurilor vizate.

5. Propaganda urmărește să catalizeaze comportamentele vizate de discursul urii. Propaganda este o abordare sistematică de a modela percepții, de a manipula comportamentul, dar și cognițiile și de a încerca să obțină un răspuns care merge pe intenția dorită a propagandistului.

6. Manipularea celor din jur și se bazează pe un anumit răspuns emoțional al audienței, dorind să genereze nu doar acord, ci și acțiune, și faptul că propaganda face apel mai degrabă la emoție decât la intelect și conduce la vehicularea unor informații selective nu echilibrate. Face trimitere la prejudecăți, deformează simțul etic are intenții ascunse disimulate și folosește cele mai diverse medii pentru câștigarea atenției publice de la media audiovizuală, internetul, discursul public până chiar la artă și literatură.

7. Un exemplu recent este utilizarea discursului urii și al propagandei în Războul din Ucraina. Putem regăsi în discursul public dar și în materialele promovate pe internet o mulțime de segmente de discurs împotriva ucrainenilor ca popor, împotriva lor drept comunitate politică o seamă de narațiuni ca de pildă: nu există Ucraina sau Ucraina nu e nici măcar un stat sau nu a fost niciodată o țară adevărată sau este un stat nazist. Toate aceste narațiuni sunt promovate pentru a servi o agendă politică clară și au ca scop legitimarea acțiunilor agresive ale Rusiei.

8. Guvernele au datoria de a interzice discursurile instigatoare la ură. Datorită pericolului pe care-l generează discursul urii trebuie limitat în mod legal și strict în așa fel încât mijloacele ales să nu devin pârghii de cenzură și limitare excesivă a drepturilor și liberaților fundamentale. Controversele generate în jurul legilor big brother nu sunt departe de controversele legate de o reglementare a libertății de exprimare care să combată eficient atât discursul urii cât și dezinformarea.

9. Combaterea discursului urii este o responsabilitate guvernamentala dar si socială. Discursul urii nu există dacă cetățenii îl resping, îl marginalizează și îl combat.

Articolul reprezintă un extras din emisiunea ”UE – Mit si realitate – Discursul urii cum il combatem?” difuzată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, a cărui invitată a fost dnei conf. univ. dr. Gabriela Goudenhooft de la Universitatea din Oradea. Emisiune este realizată în cadrul proiectului Jean Monnet Center of Excellence in European Security and Disinformation in Multicultural Communities.

Discursul urii este o problemă de securitate națională și europeană.

Putem constata că atacurile de ură au crescut recent, acest lucru, evident, reprezintă un risc atât pentru securitatea Uniunii Europene, cât și pentru securitatea națională. De ce? Pentru că discursul la ură este unul malign. El se va reflecta și în instituția socio-politică și afectează modul în care oamenii percep instituțiile statului, în modul în care oamenii îi tratează pe ceilalți.

Una din formele de amplificare a discursului care incită la ură cea propagandistică. Din această perspectivă, discursul instigator la ură este amenințare la adresa păcii sociale e un fel de otravă cu acțiune lentă care se acumulează cuvânt cu cuvânt și este un rău care atacă societatea în general, nu doar indivizii, așa cum am crede. Nu e vorba despre noi, e vorba despre alții. Dar această otravă se răspândește în întreaga societate și însăși construcția Uniunii și a principiilor pe care aceasta este construită. Ca efect cumulativ, discursul instigator la ură pe termen mediu și lung generează o colecție de prejudecăți îndreptate atât împotriva indivizilor, cât și asupra grupurilor fapt care are efect direct și asupra Uniunii Europene.

Acționând foarte des agresiv și propagandistic discursul se concretizează în forma simplă în euroscepticism iar în forma gravă în xenofobie, antisemitism și poate să pună în pericol baza valorică a Uniunii Europene. Evoluțiile recente ale războiului, retorica manipulativă ar trebui să ne facă să înțelegem că nimeni nu e în siguranță în acest moment decât dacă vom ajunge să fim uniți contra unui astfel de discurs.

Pericolul cel mai mare este atunci când discursul instigator la ură devine discurs oficial, promovat la nivel de societate, de partide politice sau la nivel guvernamental. În acest context întreg constructul european, construit pe un anumit tip de valori și o anumită emulație este pus în pericol. Atunci putem vorbi de un real risc de destrămare a Uniunii Europene, prin atacarea și subminarea directă a valorilor pe care uniunea s-a construit.

Combaterea urii, adoptarea unor legislații specifice, inclusiv pentru internet, urmăresc tocmai abordarea acestui fenomen periculos, iar Uniunea Europeană are o abordare în acest sens cu privire la discursul instigator la ură.  De aceea, Comisia, cu sprijinul Parlamentului, încearcă să abordeze inclusiv limitele legislației și să extindă lista așa numitelor infracțiuni UE introduse în Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, tocmai ca să acopere inclusiv discursurile motivate de ură. Lucrurile acestea nu se pot face decât printr-o decizie a Consiliului adoptată în unanimitate cu acordul Parlamentului.

Este important este că se încearcă dezvoltarea unei legislație pentru o Europă mai incluzivă și mai protectoare, din aceasta făcând parte inclusiv Codul de conduită pentru combaterea discursului de tip hate speach. Sunt avute în vedere și rețelele de socializare în sensul contracarării răspândirii discursului în online.

Rolul CEDO trebuie de asemenea menționat pentru că practica ne face să înțelegem că libertatea de exprimare nu e un drept absolut. De aceea distingem 2 abordări din partea CEDO pe această chestiune. Una care chiar exclude de la protecția Convenției și a 2-a privește aplicarea de restricții asupra protecției pe care o oferă convenția.

a) Articolul 17, interzicerea abuzului de drept. În cazul în care afirmațiile pe care le face o persoană constituie discurs de instigare la ură. Așadar, când vii cu discursul urii, nu mai poți cere să fii protejat de libertatea de exprimare prevăzută în convenție.

b) Cea dea 2-a abordare se referă la acel discurs, care este de asemenea discurs de instigare la ură, dar nu distruge valorile fundamentale și atunci se aplică limitări asupra protecției oferite de Convenție.

Desigur, cazurile sunt multiple, fie că e vorba de ură pe criterii de etnie, cazuri care vizează instigarea la violență, sprijinirea activităților teroriste, negarea holocaustului, ura rasială, ura religioasă și multe altele.

Nu orice discurs ofensator este un discurs la ură. Când se analizează dacă un discurs este discurs de ură sau pur și simplu discurs critic ofensator, o serie de criterii sunt luate în considerare cum ar fi: contextul social și politic în care s-au rostit anumite cuvinte, statutul vorbitorului, pentru că, desigur, contează dacă cuvintele respective au fost spuse des de un demnitar sau de un politician sau de un oarecare de pe stradă; intenția de a incita publicul împotriva unui grup țintă. Conținutul și forma discursului, amploarea difuzării acestuia și probabilitatea de vătămare, adică iminența vătămării și a producerii de daune persoanelor sau grupurilor sunt luate de asemenea în considerare.

Articolul reprezintă un extras din emisiunea ”UE – Mit și realitate – Discursul urii cum îl combatem?” difuzată de Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureș, a cărui invitată a fost doamnei conf. univ. dr. Gabriela Goudenhooft de la Universitatea din Oradea. Emisiune este realizată în cadrul proiectului Jean Monnet Center of Excellence in European Security and Disinformation in Multicultural Communities.

Conf. univ. dr. Mihaela NATEA