Home / Administratie / Luduș: S-a modificat Regulamentul parcărilor publice

Luduș: S-a modificat Regulamentul parcărilor publice

Distribuie

Răspunzând noilor cerințe ale circulației mijloacelor de transport în orașul Luduș, Primăria a elaborat un regulament pentru parcarea cu plată a vehiculelor pe străzile din oraș, amenajarea, întreținerea și exploatarea locurilor de parcare în zonele aglomerate ale orașului.

Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 10/2022 și Hotărârea Consiliului Local nr. 85/2022, Consiliul Local a aprobat Regulamentul de organizare și funcționare a parcărilor publice, precum și contravențiile și sancțiunile care pot fi aplicate. În același timp au fost stabilite și locurile de parcare din oraș: Bulevardul 1 Decembrie 1918 (125 de locuri), Bulevardul 1 Decembrie 1918 – Primărie (13), strada Pieței (28); strada Brândușei (17), strada Policlinicii (29), strada Crinului (33), strada Bradului (9), strada 1 Mai, intersecția cu strada Rândunelelor (6).

După un an de aplicare a Regulamentului, Biroul Poliție Locală Luduș a solicitat „Introducerea unor noi mecanisme de reglementare a parcărilor publice, respectiv nota de constatare și tariful majorat”, după cum a consemnat Gabriela Fleșar de la Compartimentul Domeniu Public din Primăria orașului în referatul de specialitate al proiectului de hotărâre. Concret, consilierii locali au aprobat în proiectul de hotărâre modificarea a patru articole, după cum urmează: Articolul 5 „Nota de constatare – act emis la fața locului de către agentul constatator prin care constată și informează, în același timp, posesorul unui autovehicul parcat neregulamentar, fără să achite taxa de parcare, fapt pentru care acesta datorează plata unui tarif de parcare majorat; Articolul 24. Operațiunea de plată a contravalorii timpului petrecut în parcare se poate face și ulterior utilizării parcării publice cu plată, până la ora 23.59 a zilei în curs, achitându-se suma de 25 lei, online sau la Biroul Impozite și Taxe Locale, conform specificațiilor de pe nota de constatare. După expirarea acestui termen, se consideră că parcarea s-a efectuat fără achiziționarea vreunei modalități de plată a parcării și utilizatorului i se va aplica un tarif majorat de 50 lei care poate fi achitat în termen de 48 ore lucrătoare, de la ora 0.00 a următoarei zile de aplicare a notei de constatare; Articolul 26. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către angajații Poliției Locale a orașului Luduș; Articolul 27. Tarifele majorate aplicate prin nota de constatare, precum și amenzile aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare se vor achita online sau la Biroul Impozite și Taxe Locale al Primăriei Orașului Luduș și se constituie venit la bugetul local.

Ioan A. BORGOVAN


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Se deschide Târgul anual de Crăciun din Târgu Mureș! Vezi ce surprize îi așteaptă pe cei mici

Distribuie Se deschide Târgul anual de Crăciun din Târgu Mureș! Târgumureșenii sunt așteptați începând cu …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.