Modificări la admiterea în cadrul DPPD UMFST Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 379 Vizualizări

Modificări la admiterea în cadrul DPPD UMFST

În urma întâmpinării unor probleme legate de înscrierea online, Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „G. E. Palade” a anunțat noul calendar de admitere în cadrul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic, care îi vizează pe studenții din anii de studii II-III-IV, de la programele de studii de șase ani, respectiv anii de studii II-III, de la programele de studii de cinci ani și anul II de studii, de la programele de patru ani, precum și pe cei care sunt plecați cu burse Erasmus.

„Înscrierea la admiterea DPPD din septembrie 2023 se poate face doar cu dosar fizic, deoarece platforma de înscriere poate fi accesată doar de studenții din anii I, care sunt admiși după examenele de preadmitere și admitere din vară. Menționăm că la dosar sunt neapărat necesare, pe lângă alte documente, conform metodologiei de admitere, adeverința cu media de admitere și dovada achitării taxei de înscriere”, a transmis UMFST.

Astfel, depunerea dosarelor se va desfășura în perioada 18 – 20 septembrie, în intervalul orar 9:00 – 14:00, la sediul DPPD (str. Nicolae Iorga, clădirea A, sala A 201), urmând ca interviul de admitere să aibă loc în data de 21 septembrie, ora 10:00, pe str. Nicolae Iorga, clădirea A (nr. sălii va fi afișat la sediul DPPD).

Redacţia

Foto: Facebook UMFST Târgu-Mureş

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE