- redactia
- 0 comentarii
- 609 Vizualizări
Eternul optimism al începutului de an școlar
11 septembrie 202311 septembrie 2023. O frumoasă zi de toamnă care consemnează debutul anului școlar 2023-2024. Același început plin de speranță, plin de optimist, același bun simț etalat de elevi, părinți, profesori și de toți cei prezenți la momentul festiv al începutului școlii. Cam așa a fost atmosfera la debutul noului an școlar la Reghin, mai exact la Liceul Teoretic ”Lucian Blaga”, pregătit să-și deschidă porțile cunoașterii pentru un nou an școlar.
Începând cu dascălii care conduc școala, continuând cu reprezentanții bisericii, administrației locale, poliției și ai alor entități, toți la unison au adresat cuvinte profunde elevilor, profesorilor și părinților, atent alese pentru a respecta întocmai importanța momentului.
Dincolo de vorbele frumoase, stau însă câteva realități care nu pot fi ignorate. Consumul de droguri, că tot a venit șeful statului și a pasat problema pe ordinea de zi a următoarei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), incertitudinea și instabilitatea mersului fiesc al activității, în condițiile în care gaura datoriei țării e tot mai mare și mai mare, influența nefastă a politicului în bunul mers al instituțiilor, plus ale și alte aparent mici probleme care puse cap la cap dau o imagine deloc happy a prezentului.
Sunt aspecte și stări de spirit care se regăsesc în mai toate școlile din România, umbrite oarecum de optimismul general specific începutului noului an școlar.
„Vă doresc să nu faceți greșeli pe care ulterior le veți regreta foarte tare”, sunt cuvintele adresate elevilor de Ducu Ilisan, reprezentant Rotary Reghin. La fel de bine acestor vorbe pot fi trecuți ca și destinatari și profesorii, părinții și toți cei care își pun speranța într-un proces educațional măcar normal, nicidecum extraordinar sau fantastic.
Nu de alta dar peste noi vine azi mâine anul 2024 în care vom avea de trecut nu mai puțin de patru extemporale importante. Pe fondul unor alți „profesori”, extrem de darnici în promisiuni, riscăm să rămânem iar corigenți pentru alți cel puțin patru ani în care vom etala iar și iar un optimism sec și fără niciun pic de vlagă la careul unui nou început de an școlar.
Să nu dramatizăm prea tare acest nou început de școală și să nutrim speranța că școala, prin slujitorii ei frumoși și devotați vor putea să transforme eternul optimism al începutului de școală într-o minunată și naturală stare de spirit.
Alin ZAHARIE
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu