LifeLab vine în Mureș. Școlile se pot înscrie până pe 6 decembrie în programul care aduce educația financiară în fiecare materie! Invatamant
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 250 Vizualizări

LifeLab vine în Mureș. Școlile se pot înscrie până pe 6 decembrie în programul care aduce educația financiară în fiecare materie!

BCR a anunțat pe 14 noiembrie lansarea celei de-a doua ediții a programului LifeLab, de educație financiară în școli, în parteneriat cu Asociația Școlilor Particulare. În cadrul aceluiași eveniment, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) a lansat Raportul de Politică Publică „Educația financiară – între necesitate și oportunitate”, privind educația financiară a românilor, alături de BCR.

O soluție pentru creșterea nivelului de educație financiară și pregătirea generațiilor pentru independență financiară, cât și responsabilizarea lor cu privire la bani este și lansarea proiectului educațional LifeLab, ajuns anul acesta la a doua ediție. Prin materialele dezvoltate și cu ajutorul profesorilor implicați în program, LifeLab va aduce și 2023 în sălile de clasă elemente de educație financiară, în toate ciclurile de învățământ, la o serie variată de discipline școlare, de la grădiniță până la liceu.

Anul acesta, experiența educațională LifeLab va fi disponibilă și pentru școlile din județul Mureș, iar profesorii, directorii, elevii și chiar părinții din cadrul acestora se vor bucura de beneficiile programului. Până pe 6 decembrie, școlile din Mureș se pot înscrie în programul LifeLab prin completarea unui formular simplu, pe platforma Școala de Bani, urmând acest link.

„Inteligența financiară se învață. Cu toții avem nevoie de educație financiară, de la mic la mare, și de aceea misiunea noastră, la BCR și Școala de Bani, este de a ajuta România să aibă o relație mai bună cu banii. Alături de Institutul de Cercetare a Calității Vieții, am dezvoltat un raport de politică publică pe subiectul educației financiare din România, care ne arată date importante despre gradul de alfabetizare financiară a românilor și ne provoacă să căutăm metode prin care putem să recuperăm decalajul actual. O soluție este reprezentată de LifeLab, care ne bucură că ajunge anul acesta la cea de-a doua ediție. LifeLab este despre interdisciplinaritate, despre cum putem aborda educația financiară la materiile de bază ale copiilor, prin noțiuni teoretice și exerciții practice. Dacă contribuim din start la educația financiară a copiilor, informația va fi asimilata mai ușor și mai interactiv, iar ei vor fi pregătiți pentru viața de adult. Ne dorim ca în continuare să colaborăm cu instituții și organizații din societatea civilă pentru a promova nevoia educației interdisciplinare”, a menționat Nicoleta Deliu-Pașol, Director.

Cum ajută LifeLab școlile participante?

  • Materiale educaționale special dezvoltate de experți și profesori, unde noțiunile financiare sunt îmbinate cu toate disciplinele de bază predate la școală;
  • Acces la un curs complementar de educație financiară de 20 de ore, ce oferă profesorilor 20 de credite, cât și acces la sesiuni de mentorat cu experți educaționali, pe tot parcursul proiectului;
  • Evenimente fizice pentru elevi și profesori, în care aceștia învață despre educație financiară de la traineri din cadrul Școlii de Bani și de la roboțelul Pepper;
  • Modul dedicat directorilor prin care aceștia devin manageri financiari mai buni în școala lor;
  • Finanțare de 2000 euro la finalul proiectului pentru școlile care implementează programul;
  • Educație pentru viață prin sprijin în dezvoltarea de competențe relevante, precum comunicarea, gestionarea responsabilă a resurselor, colaborarea sau planificarea;
  • Acces la o comunitate de școli care se implică în proiecte relevante, cu impact în calitatea actului educațional, dar și în gradul de motivare al elevilor.

„La Asociația Școlilor Particulare, promovăm standarde ridicate de calitate în educație și susținem colaborarea și schimbul de bune practici între unitățile de învățământ preuniversitar. Prin activitatea noastră, vrem să asigurăm copiilor experiențe de învățare bazate pe performanță academică și să-i ajutăm să dezvolte abilități și competențe pentru viață. De aceea, ne bucurăm că suntem parte din LifeLab, un proiect care aduce în prim-plan colaborarea în domeniul educației financiare – esențială pentru a avea succes în viață. Prin LifeLab, sprijinim elevii să devină adulți împliniți, inteligenți financiari și îi învățăm cum să-și atingă obiectivele, nu doar să le viseze, Iar pe profesori îi sprijinim să integreze educația financiară în școli, pentru a aduce cele mai bune și eficiente metode la clasă„, a declarat Laura Mina-Raiu, reprezentant Asociația Școlilor Particulare.

Proiectul educațional pilot LifeLab a fost lansat în septembrie 2022 de BCR, alături de FabLab și Asociația Edupedu, în două școli din România: Colegiul Național „Dinicu Golescu”, Câmpulung Muscel și  Școala „Generală Nr. 1” – Poiana Mărului. Proiectul a avut ca scop introducerea elementelor de educație financiară în toate ciclurile de învățământ, în cadrul diferitelor discipline școlare. Abordarea adoptată este una interdisciplinară, astfel materialele educaționale elaborate îmbinând noțiunile de educație financiară cu disciplinele deja predate la școală, conținutul fiind adaptat fiecărui ciclu de învățare (primar, gimnazial, liceal). Ipoteza de la care LifeLab a plecat este aceea că dezvoltarea competențelor financiare în cadrul mai multor materii va duce nu numai la creșterea cunoștințelor și abilităților de educație financiară, ci și a gradului de interes al elevilor față de activitatea școlară.

Mai multe detalii aflați pe www.bcr.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE