Arta mureșeană. Interviu cu Bíró Kálmán Enikő, artist plastic desăvârșit: „Prin artă, încerc să înțeleg ceea ce este de neînțeles”

Bíró Kálmán Enikő este o artistă născută în Sibiu, activând cu dăruire în acest domeniu încă din anul 1987. Deși în anii studenției sale s-a centrat asupra picturii, este pasionată și de desen: „Încă de mică am avut creionul în buzunar, pentru orice eventualitate”. Combinația armonioasă a pasiunilor sale a fost devoalată în ultima sa expoziție de grafică-pictură, prin intermediul căreia publicul mureșan și-a dat întâlnire cu geniul artistic al acesteia. Din băncile Colegiului Național de Artă din Târgu Mureș, Bíró Kálmán Enikő a plecat la Iași, la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” pentru a-și aprofunda pasiunea, urmând să-și împărtășească talentul cu publicul târgumureșean – și nu numai – prin amalgamul de expoziții, atât personale, cât și colective. Provenind dintr-o familie ce stă sub semnul multiculturalismului, artista a reușit să transpună această dimensiune și în arta creată.

Reporter: Când v-ați dat seama de pasiunea dumneavoastră?

Bíró Kálmán Enikő: Destul de repede mi-a fost clar că acesta este drumul meu – drumul pe care mă simt în largul meu. Prin clasa a III-a a fost organizat un concurs la radio, în cadrul căruia am trimis un desen. Cei de la radio le-au spus atunci părinților mei că ar trebui să mă dea la desen și, astfel, am ajuns la Liceul de Artă aici, în Târgu Mureș. După aceea, am mers la Iași, la Universitatea Națională de Arte.

Rep.: Cum a fost experiența din Iași?

B.K.E.: Iașiul mi-a plăcut foarte mult. Era unul dintre centrele universitare cele mai mari, având foarte mulți studenți străini. Aveam și profesori foarte iubiți precum Bartoș Jenő sau Dimitrie Gavrilean.

Rep.: Aveți vreun model în arta plastică?

B.K.E.: Da, sunt mulți artiști – și contemporani, dar și mai vechi – pe care îi respect foarte mult. Îi apreciez și învăț multe de la ei.

Rep.: Ce alte expoziții ați mai avut?

B.K.E.: Ultima oară am avut o expoziție alături de Mana Bucur; în tandem, ne-am dus în mai multe locuri și aici am început, la galeria Camera K’Arte, pentru a vedea cum ne potrivim. Așa s-a nimerit că ne completam foarte bine, ajungând până în Suedia. Din anii ’90 am început să expun și în străinătate. Am avut un grup de artiști cu care am expus prin Germania, Austria. Am trimis lucrări și în Rusia.

Rep.: Aveți o expoziție „de suflet”?

B.K.E.: Da, una pe care am avut-o la Budapesta, în 2005. Se baza pe interpretări de desene de copii. Acolo am expus o colecție nu foarte mare, dar foarte înviorătoare pentru public. Mi-a plăcut mult cum a ieșit.

„Exerciții de memorie cromatică” și „Naufragiu”

Contextul întâlnirii mele cu artista a fost reprezentat de expoziția sa recentă de grafică-pictură de la Galeria Art Nouveau din Târgu Mureș, o expoziție ale cărei concepte cheie au fost călătoria, epava, rugina și autocunoașterea. Nuanțele extrase din memorie și efemeritatea s-au împletit cu tema epavelor, semnalând astfel procesul necesar de cunoaștere și autocunoaștere prin artă.

Rep.: Care a fost procesul din spatele expoziției?

B.K.E.: Începând din pandemie, am făcut desenele acestea mici în creion și, după aceea, le-am transpus – tot la dimensiuni mai mici – în acuarele. Apoi, am trecut puțin spre caligrafie, urmând să le transpun pe suprafețe mai mari, în ulei pe pânză sau folosindu-mă de tehnică mixtă.

Rep.: Cum v-a afectat pandemia în calitate de artist?

B.K.E.: Nu vreau să spun că dau vina pe pandemie, nu de asta am început să desenez epavele; chiar din multe puncte de vedere mi-a priit. Am început să desenez aceste epave din cauza faptului că mama mea s-a îmbolnăvit foarte tare. Călătoria pe care am devoalat-o în aceste picturi și desene este mai mult spre interior și doar apoi spre exterior. Evaluând tot ce este în mine și tot ce înțeleg despre aceste fenomene ale vieții, am ales să le exprim astfel, ele ajungând apoi pe pereții galeriei.

Rep.: Deci arta dumneavoastră reprezintă un mod de autocunoaștere.

B.K.E.: Da, este un spațiu de autocunoaștere, cu siguranță, pentru că mă face să mă gândesc mai profund la anumite lucruri, să nu trec ușor peste ele, să nu rămân doar la suprafață. Mai ales transpunerea emoțiilor, gândurilor în limbajul vizual mă face să intru în profunzime, să caut și să găsesc anumite forme de expresie.

Rep.: Ce anume ați descoperit despre dumneavoastră prin această pătrundere în mai-mult-decât superficialitate?

B.K.E.: Nu știu dacă m-am regăsit pe mine, dar am căutat să le dau un înțeles tuturor lucrurilor care mi se întâmplaseră, tuturor lucrurilor pe care le văd în lume despre suferință, despre moarte. Prin artă, încerc să înțeleg ceea ce este de neînțeles, adică să încerc să vorbesc despre aceste lucruri într-un limbaj care onorează această suferință a omului.

Rep.: Care ar fi pictura sau desenul dumneavoastră preferat din această expoziție?

B.K.E.: „Rugina”. Este ca un studiu. Am avut seria aceasta de acuarelă numită „Exerciții de memorie cromatică”, adică, din memorie am încercat să redau toate aspectele lucrurilor pe care le observasem în viața mea despre materialitate sau diferite fenomene ale crepuscularului.

Rep.: De ce „exerciții”?

B.K.E.: Am ales acest termen pentru că pot doar să încerc să ajung la ceea ce înseamnă rugină, dar nu pot să ating perfecțiunea la nivelul acesta; nu pot reda tot ceea ce este rugina. Pot exersa doar, prin dreptunghiuri, prin diferențierea lor, care, totuși, se află într-o unitate. Am reprezentat rugina și cu o altă tonalitate mai rece, mai închisă, cu diferite palete. Am inclus-o în această expoziție deoarece, după cum am ales și numele, „Preamărirea uitării”, este vorba despre trecere – suntem în tranzit. Materia care începe să ruginească este perisabilă.

Rep.: Vorbiți-mi despre aceste obiecte cubice. Ce reprezintă?

B.K.E.: Ele aparțin ciclului „Drumul mătăsii”. Datorită materialului din care sunt făcute – hârtia de calc – ele au efectul mătăsii. Aceste cuburi sunt pe tematica naturii. A fost o expoziție în Coreea în care trebuia corelat cubul cu natura, iar eu am găsit această formă. După cum știm, cubul nu se regăsește în natură – este ceva foarte abstract. Formele din interiorul său sunt foarte organice, ducând cu gândul spre dealuri, munți. Astfel, am îmbinat cubul cu natura.

Alexandra BORDAȘ