Veșnicia s-a născut la sat, alături de eroii care au săvârșit Unirea. La mulți ani, România! Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 284 Vizualizări

Veșnicia s-a născut la sat, alături de eroii care au săvârșit Unirea. La mulți ani, România!

Ziua de 1 Decembrie însumează anual, în satul Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, două sărbători: celebrarea eforturilor înaintașilor noștri care au dus lupte atât fizice, cât și psihologice spre a-și atinge deziratul, anume Marea Unire și, vorbind de o nuanță personală, dar regăsită în sufletul fiecărui român, celebrarea întoarcerii – întoarcerea spre un trecut glorios, întoarcerea spre rural, întoarcerea spre autentic, întoarcerea spre român, româncă, România.

Ruralul, satul natal despre care vorbesc poeții, satul cu biserica așezată în centrul acestuia, cu drapeluri agățate mândru la fiecare casă a fost mereu imaginea reprezentativă a calității de a fi român. Rolul Bisericii în înfăptuirea marelui ideal național este neîndoielnic, în contextul în care toate păturile sociale aveau în minte o singură imagine: o Românie Mare care să cuprindă și principatele Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului.

După 105 ani de la Unire, țăranul român încă se trezește în dimineața încununării acestei zile, se pregătește de sărbătoare și se îndreaptă spre Sfânta Biserică. Satul Ceuașu de Câmpie a fost și anul acesta martor al întâlnirii dintre credincioși și atmosfera anului 1918. Enoriașii s-au adunat la monumentul dedicat eroilor căzuți pentru idealul național, au depus coroana de flori în semn de recunoștință și au asistat la slujba de mulțumire a preotului Viorel Stoica.

„Dacă în această zi scrisă cu litere de aur în conștiința națională a acestui neam, ne aducem aminte cu venerație și recunoștință de făuritorii României din 1918, nu trebuie să uităm nici că Biserica, prin smeriții ei slujitori de altă dată, și-a adus contribuția sinceră și totală la pregătirea și apoi la realizarea unirii statale. Pentru noi, românii, ziua de astăzi nu trebuie să rămână doar o zi comemorativă, de pomenire a corifeilor ce au înfăptuit Marea Unire într-un singur stat, ci trebuie să fie și o zi de angajament solemn în fața lui Dumnezeu și a conștiinței strămoșilor noștri, de a lupta în continuare pentru apărarea identității spirituale și naționale a acestui popor și de a rămâne cu recunoștință în aceeași unitate pentru care generații întregi de români s-au jertfit”, a transmis preotul Viorel Stoica.  

La finalul slujbei, satul a răsunat de cântecele patriotice interpretate de corul bisericii, acompaniat de vocile tremurânde ale sătenilor. Solemnitatea evenimentului a fost dublată de gloria costumelor populare care au fost doar un alt semn că noi, ca popor, nu ne-am pierdut mândria și obiceiul. Slujba, cântecele, întâlnirea cu trecutul, dar și întâlnirea cu aproapele – toate ne-au vorbit despre ceea ce înseamnă, în esență, a avea un suflet de român.

La mulți ani, români și românce! La mulți ani, România!

Alexandra BORDAȘ

Preotul Viorel Stoica alături de credincioșii satului Ceuașu de Câmpie
Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE