Licitația pentru Spitalul Universitar al UMFST, finalizată Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3059 Vizualizări

Licitația pentru Spitalul Universitar al UMFST, finalizată

Rectorul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș, prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, a anunțat joi, 14 decembrie, cu prilejul Galei UMFST, că în curând va fi anunțat câștigătorul licitației organizată pentru proiectarea și construirea viitorului Spital Universitar ”George Emil Palade”, investiție realizată prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Momentul culminant al galei UMFST a fost Discursul Anual al Rectorului UMFST, în cadrul căruia prof. univ. dr. Leonard Azamfirei și-a manifestat încrederea că Spitalul Universitar va fi inaugurat în decursul anului 2025.

Redăm, în rândurile de mai jos, informațiile despre proiect prezentate de prof. univ. dr. Leonard Azamfirei:

”Spuneam că vom intra în competiție cu celelalte unități sanitare pentru a încerca să câștigăm două proiecte PNRR legate de spitalul universității. Am făcut-o și am și câștigat o finanțare totală nerambursabilă de 11,75 milioane euro pentru ambulatoriul viitorului spital universitar și pentru o parte din echipamentele necesare sălilor de operații, laboratorului și terapiei intensive din acest spital. Mai mult, am mai câștigat la aceeași competiție PNRR organizată de Ministerul Sănătății, proiectul destinat Fertilizării in vitro, care va fi parte a spitalului și am depus, așteptând evaluarea finală, încă două proiecte: unul pentru digitalizarea viitorului spital și un altul, de construire a unui Centru de pregătire postuniversitară în imediata proximitate a Spitalului, primul în valoare de 1 milion de euro, al doilea, mult mai complex, de 11 milioane de euro. Sunt convins că le vom câștiga și pe acestea și că proiectul Centrului de pregătire postuniversitară, numit MedX, va merge aproape în paralel cu cel al spitalului.

Despre Spitalul Universitar, vă pot spune ca am finalizat licitația, una dintre cele mai complexe proceduri derulate până acum de universitate, vom finaliza desemnarea câștigătorului în zilele următoare și vom semna contractul de proiectare și execuție care va avea o durată totală de sub 2 ani. Fără a fi o promisiune, pentru că depindem și de alte variabile, mi-ar plăcea și este posibil ca la Zilele UMFST din 2025 să inaugurăm noul Spital Universitar!

În urmă cu 6 luni am început, în paralel, să lucrăm la organizarea spitalului. Experți externi împreună cu grupuri de lucru pe specialităţi  lucrează deja  pentru a da viață unui concept medical modern și pentru a crea mecanismele de funcționare optime dar și formarea resursei umane. Mă bucură entuziasmul multora, pe alocuri văd și reticență, dar începem deja să vedem acum cu cine vom lucra și ce vom face acolo. Voi paria în cel mai important proiect pe care îl are universitatea, doar pe colegii care sunt încă în stare să facă sau să învețe să facă lucruri, tehnici, proceduri noi, mai tineri sau mai cu experiență, dar pe care nu i-a părăsit entuziasmul, curajul și pasiunea. Avem deschidere maximă la mai multe spitale din Europa, pentru formare profesională de vârf iar recenta modificare a Legii Învățământului Superior prin care se creează conceptul de cadru didactic universitar clinic ne oferă și cadrul legal necesar, pe care îl vom aplica, începând cu anul universitar viitor, ca promovările în disciplinele clinice să fie condiționate și de dobândirea unor abilități clinice noi, de capacitatea de a implementa proceduri, tehnici, abordări medicale noi, care încă nu se fac în Târgu Mureș. Vă îndemn dar, mai ales pe cei mai tineri, care în mod natural visați la promovare academică, să vă faceți planuri de dezvoltare în acest sens iar universitatea vă va ajuta în modul cel mai concret. Creșterea prestigiului medical al Târgu Mureșului în cât mai multe specialități este necesară și o vom face noi, ca universitate, în acest spital dar și în celelalte care deja există, în care lucrează universitarii. Spitalul se va face, vă asigur că va fi primul Spital Universitar din România dar în el vor lucra doar cei care știu și vor să facă și altceva decât au făcut până acum.”

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE