Trei ani de eforturi medicale reflectate în 18.310 testări pentru cancerul de col uterin Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 148 Vizualizări

Trei ani de eforturi medicale reflectate în 18.310 testări pentru cancerul de col uterin

Miercuri, 20 decembrie, Studium Hub a găzduit Conferința de diseminare a rezultatelor pentru proiectul „Program de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin- Regiunea Centru”, organizată de Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș în calitate de Lider, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, proiectul fiind cofinanțat prin Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.

Statistică națională îngrijorătoare

În cadrul conferinței, au fost prezentate auditoriului rezultatele înregistrate în urma celor trei ani de derulare a caravanei de screening a cancerului de col uterin, devenită brand regional,  efectuată în mai multe zone reprezentative din Regiunea Centru, precum și aspectele generale ale proiectului și importanța acestuia în contextul creșterii îngrijorătoare a incidenței acestui tip de cancer în România.

„Din păcate, cu toții cunoaștem că în România suntem lideri în ceea ce privește rata de mortalitate prin cancer de col uterin, o boală necruțătoare, o boală care cauzează multă suferință și, din păcate, în urma acesteia, de prea multe ori rezultă copii orfani de mamă. Acest proiect este poate primul dintre cele care încearcă să organizeze un screening care să fie accesibil populației, iar prin caravanele organizate s-a reușit includerea în acest program a femeilor din diverse pături sociale. Într-adevăr, cifrele nu sunt cele care s-au prevăzut în proiect, cu toate acestea este un proiect deosebit de important, pentru că prin acest proiect s-a câștigat experiență, se cunosc acum niște lucruri, ce dificultăți sunt în a organiza un astfel de proiect și pe această experiență se vor putea clădi în continuare altele”, a precizat conf. Dr. Szekely Edit, directorul medical al SCJU Târgu Mureș, în cadrul alocuțiunii sale introductive.

Infecția cu virusul HPV, cauza formării cancerului de col uterin

În timpul discursului său, prof. Dr. Szabo Bella a explicat auditoriului faptul că elementul declansaștor al acestei bolii este infecția cu virusul HPV și că, deși este o boală cumplită, ea se formează în timp, ceea ce permite depistarea și tratarea eficientă, boala fiind una curabilă: „Această boală nu se formează foarte repede. După stadiul actual al cunoașterii, se spune că de la zero, până la un cancer de col uterin, trec cam șapte ani. Avem timp berechet ca să luăm niște măsuri, să prevenim instalarea cancerului”. Pe lângă monitorizarea regulată a sănătății colului uterin, o altă metodă preventivă eficientă este vaccinarea împotriva acestei forme de cancer.

Rezultatele înregistrate

În cadrul proiectului s-au implicat peste 35 de unități sanitare din cele șase județe în care s-a efectuat activitatea de screening, anume: Alba, Brașov, Covasna, Haghita, Mureș și Sibiu. „Am realizat parteneriate cu toate unitățile sanitare din Regiunea Centru care au vrut să se alieze prin contracte de afiliere și am format clustere medicale. Am avut un foarte mare avânt. În final am reușit să creăm o echipă multidisciplinară, avem un medic de familie, o echipă de management, medicul de obstretică-ginecologie, medici anatomo-patologi”, a explicat dr. Cosmina Cristina Uzun, managerul proiectului.

Din punctul de vedere al indicatorilor rezultați în urma finalizării proiectului, s-a întrunit un număr total de 18. 310 femei testate, dintre care 1813 testări au fost catalogate drept pozitive, însemnând un procent îngrijorător de 10%. Tot în cadrul screening-ului au fost efectuate 16. 265 de testări pentru infecția cu virusul HPV, respectiv 2045 de testări Babeș-Papanicolaou, ceea ce atestă o oarecare reticență a femeilor la metodele tardiționale de testare, indicând predispoziția către metodele moderne.

În calitate de realizări ale proiectului, au fost amintite platforma Info Screen, care permite vizualizarea facilă a rezultatelor testărilor și care constituie un pre-registru, o evidență a persoanelor diagnosticate cu această tulburătoare afecțiune, dar și dotarea unui laborator dedicat testării infecției cu HPV, denumit Centrul Regional de Screening PrevHPV, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Mureș.

La conferință au participat și prof. Dr. Pușcașiu Lucian și șef lucrări dr. Kovacs Zsolt, dar și câțiva dintre coordonatorii proiectului din alte județe- Voichița Pantea, coordonator județean Brașov, Alin Mircea Oțel, expert implementare incluziune socială, Finta Hajnal, coordonator județean Covasna.

Mădălina ROHAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE