Educație pentru Sănătate Orală în Școlile Primare: Lecția de Stomatologie Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 687 Vizualizări

Educație pentru Sănătate Orală în Școlile Primare: Lecția de Stomatologie

Mă numesc Ana Gabriela Seni, medic primar stomatologie generală și medic primar ortodonție și ortopedie dento facială, cadru didactic asociat și doctorand al UMFST Târgu Mureș și responsabil proiect din partea Asociației de Medicină Școlară Mureș.

Sunt absolventă a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, promoția 1994. După efectuarea stagiaturii a urmat primul meu loc de muncă la Cabinetul Stomatologic Școlar, la Școala Gimnazială numărul 1 din Bistrița, unde am practicat până în anul 2000, după care am decis să-mi desfășor activitatea în cabinetul propriu din Bistrița, unde lucrez și în prezent. Am continuat pregătirea mea profesională și academică, am urmat două rezidențiate, obținând gradația de medic primar în două specialități,  am competență de radiodiagnostic dentar, am obținut trei masterate în domeniul medical, iar acum sunt doctorand pe domeniul medical.

Am dorit să ofer din pregătirea mea profesională, din experiența mea și din timpul meu comunității din care fac parte și așa am inițiat proiectul de educație sanitară oro dentară ,,Lecția de Stomatologie” adresat claselor gimnaziale. Aceste activități sunt acum  teza mea de doctorat cu titlul ,,Evaluarea stării de sănătate orală a copiilor în relație cu dieta și stilul de viață”, coordonator științific prof. univ. dr. Monica Tarcea.

Obiectivele proiectului meu sunt creșterea nivelului de cunoștințe pentru părinți și copii privind sănătatea orală și îmbunătățirea sănătății orale, îmbunătățirea stilului de viață și dezvoltarea atitudinii pozitive față de sănătatea orală.

Cercetarea implică efectuarea unui studiu privind corelația dintre stilul de viață, obiceiuri nutriționale, inclusiv factorii socio-economic, nivelul de informare și practicile curente în materie de igienă orală și sănătatea orală prin prevalența cariei dentare, evaluarea igienei orale, prezența anomaliei dentare, leziuni de părți moi și fracturi dentare la copii. Studiul cuprinde un eșantion de 700 de copii, cu vârste între 6 și 10 ani, din județul Bistrița Năsăud, două orașe și cinci comune și respectiv două orașe si trei comune din județul Mureș. Am aplicat chestionare copiilor, părinților acestora și cadrelor didactice privind nivelul de informare și practicile curente în materie de igienă orală și alimentație, acestea urmând să ofere un punct de plecare pentru dezvoltarea de programe educaționale și intervenții targhetate pentru îmbunătățirea sănătății orale. Studiul include și evaluări clinice pentru a determina prevalența cariilor dentare și a altor probleme orale, oferind date valoroase pentru sănătatea publică.

În cadrul cercetării mele educația pentru sănătate orală are o abordare holistică și anume cuprinde pe lângă lecții teoretice despre periajul corect al dinților, demonstrații practice interactive, materiale demonstrative, acestea desfășurându-se într-un mediu educațional prietenos și eficient, unde copiii învață prin joc și activități practice. Pentru o gingie sănătoasă și dinți curați pe întreaga suprafață am introdus mesajul ”Spală dinții la gingie”, acest mod de periaj  fiind repetat și exersat de fiecare copil. Corectarea funcțiilor aparatului dento-maxilar este esențială pentru sănătatea orală, poziția corectă a corpului în bancă, poziția corectă a buzelor și  limbii atât în vorbire cât și in repaus precum și renunțarea la grimase prin examinare acasă în oglindă, completează abordarea holistică privind sănătatea. Pentru îmbunătățirea dicției, pentru o pronunție corectă și clară am introdus mesajul ”Antrenează-ți limba prin vocalize la-la-la-la.”

Antrenând corpul și mintea  avem copii sănătoși, frumoși și cu zâmbetul pe buze. Copiii învață importanța igienei personale și dezvoltă obiceiuri sănătoase pentru întreaga viață.

Pentru ca aceste programe să fie cu adevărat eficiente, este esențială implicarea întregii comunități. Părinții trebuie să fie informați și să continue educația acasă, iar școlile trebuie să colaboreze cu autoritățile locale și cu specialiștii în sănătate pentru a asigura resursele necesare. Campaniile de sensibilizare și evenimentele comunitare pot ajuta la consolidarea mesajului și la crearea unei culturi a prevenției și a îngrijirii orale.

La 6 luni îmi propun realizarea unui ”follow-up” pentru a vedea impactul intervenției, moment în care ce vor utiliza chestionare.

Mulțumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din acest Proiect de cercetare, care se desfășoară în 17 școli și cuprinde copiii din 50 de clase.  O vacanță în armonie tuturor.

Dr. Ana Gabriela SENI,

Responsabil proiect din partea Asociației de Medicină Școlară Mureș 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE