Evoluția exporturilor și importurilor din Regiunea Centru Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 210 Vizualizări

Evoluția exporturilor și importurilor din Regiunea Centru

Exporturile realizate în primele nouă luni din 2019 de judeţele din Regiunea Centru au fost mai mici cu aproximativ 65 milioane de euro faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce importurile au fost mai mari cu circa 136 milioane de euro, potrivit unui raport transmis Agerpres de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Astfel, în perioada ianuarie – septembrie 2019, în Regiunea Centru s-au realizat exporturi în valoare de peste 8,1 miliarde de euro, faţă de perioada corespunzătoare din anul 2018 exportul fiind mai mic cu 0,8%, respectiv cu 64,7 milioane de euro.
„În cadrul judeţelor componente ale regiunii, judeţul Braşov a avut o pondere de 32,7% în totalul exporturilor realizate în perioada 1 ianuarie – 30 decembrie 2019, fiind urmat de Sibiu cu 29,1%, Alba cu 23,3%, Mureş cu 9,3% şi judeţele Covasna şi Harghita, fiecare cu câte 2,8%”, au precizat reprezentanţii DRS Alba.
În ceea ce priveşte valoarea totală a importurilor realizate în primele nouă luni ale anului trecut, aceasta a fost de peste 7,5 miliarde de euro, mai mare cu 1,8%, adică cu 135,9 milioane de euro, faţă de perioada corespunzătoare din anul 2018.
În totalul importurilor realizate în perioada ianuarie – septembrie 2019, judeţul Braşov a înregistrat cea mai ridicată pondere, de 32,5%. Cea mai scăzută valoare s-a înregistrat în judeţul Covasna, cu 2,9% din ponderea importurilor din Regiune.
La nivelul Regiunii Centru, balanţa comercială a înregistrat anul trecut, în primele nouă luni, un excedent în valoare de 635,1 milioane de euro, având valori pozitive în judeţele Sibiu, Alba, Braşov şi Covasna şi negative în Mureş şi Harghita.

(www.agerpres.ro)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE