Simulare de admitere la UMFST Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 391 Vizualizări

Simulare de admitere la UMFST Târgu Mureș

Peste 600 de candidaţi vor participa la prima ediţie din acest an a simulării examenului de admitere la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş, pentru testarea nivelului de pregătire şi însuşire teoretică a cunoştinţelor.
„Simularea se va desfăşura în sistem hibrid (cu prezenţă fizică/ online) şi se adresează viitorilor candidaţi la examenul de admitere la programele de studii din domeniul Sănătate, specializările de 6 şi 5 ani, Medicină, Medicină militară, Medicină dentară şi Farmacie, atât în limba română cât şi în limba maghiară, precum şi pentru programele de 4 şi 3 ani, respectiv Asistenţă medicală generală (limba română şi limba maghiară), Nutriţie şi dietetică, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică dentară, Cosmetică medicală şi tehnologia produsului cosmetic, în limba română. Peste 500 din numărul total de candidaţi înscrişi vor fi prezenţi duminică în campusul universităţii. În intervalul orar 7.00 – 7.40, candidaţii vor avea acces (cu dovada identităţii) în sălile situate în clădirea principală, iar cei care au optat pentru varianta online se vor loga pe site-ul oficial”, a anunţat, miercuri, UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Potrivit instituţiei, simularea examenului de admitere la programele de 6 şi 5 ani va avea o durată de 3 ore, respectiv 2 ore pentru programele de 4 şi 3 ani şi se va desfăşura duminică.
„Pentru cei ce şi-au dorit să cunoască îndeaproape mediul academic şi facilităţile pe care le au la dispoziţie studenţii noştri, Liga Studenţilor din Târgu Mureş, în calitate de organizator, a pregătit un tur de familiarizare care se va desfăşura sâmbătă, 25 martie, cu începere de la ora 12.00, având ca punct de plecare esplanada UMFST din faţa clădirii principale (strada Gheorghe Marinescu nr. 38). Examenul de admitere, sesiunea iulie, se va desfăşura în data de 23 iulie 2023 pentru toate programele de studii din domeniul Sănătate”, a precizat universitatea.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE