Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei a poposit sâmbătă, 3 iunie în mijlocul credincioșilor dreptslăvitori din parohia Târgu-Mureș XV, protopopiatul Târgu-Mureș, prilej cu care a oficiat slujba punerii pietrei de temelie pentru noul locaș de închinare, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, informează www.reintregirea.ro. Potrivit aceleiași surse, Parohia …
Citeste mai mult »redactia
48 de angajați noi în echipa ISU Mureș
Timp de trei luni, pe parcursul a două module de pregătire, 48 de gradați profesioniști care au promovat toate probele de concurs au fost instruiți și pregătiți în domeniul stingerii incendiilor, primului ajutor și gestionarea situațiilor de urgență pe diferite tipuri de risc, fiind familiarizați totodată cu conduita și regulamentele …
Citeste mai mult »„Udatul nevestelor”, în a doua zi de Rusalii la Hodac și Toaca
Una din cele mai vechi și frumoase sărbători ale Văii Gurghiului o reprezintă „Udatul nevestelor”, obicei păstrat cu sfințenie de cei de pe Valea Gurghiului în a doua zi de Rusalii. Evenimentul va fi marcat și în acest an luni, 5 iunie, atât la Hodac cât și la Toaca, grației …
Citeste mai mult »”Mureșul Imobiliar 2023”: Principalele proiecte ale ADP Târgu Mureș
Cea de-a treia ediție a Conferinței ”Mureșul Imobiliar”, eveniment organizat de cotidianul Zi de Zi și revista economică Transilvania Business, a avut loc joi, 25 mai, în incinta Restaurantului ”Cocoșul de Aur” din Târgu Mureș. Reprezentanți ai autorităților publice locale din municipiul Târgu Mureș și din comuna Sângeorgiu de Mureș, …
Citeste mai mult »Distracția continuă la Rușii Munți. Azi concertează trupa Holograf
Târgul Portului Popular şi al Rusaliilor de la Rușii Munți programează azi, 4 iunie noi momente de relaxare și bună dispoziție. Dacă sâmbătă muzica ușoară a fost în centru atenției, azi, vine rândul folclorului să pună stăpânire pe scena amenajată pe terenul de fotbal din Rușii Munți.Programul zilei de azi …
Citeste mai mult »Cupa Ludușului la table, etapa a IV-a
Conform planificării, etapa a IV-a a „Cupei Ludușului” la backgammon (table) s-a desfășurat în ziua de 27 mai 2023, cu participarea a 22 de sportivi din cinci județe. Turneul zonal, ediția a II-a, este organizat de ACS Atletic Club Sportin Luduș, președinte Dennis Bordan, și a înscris la start 35 …
Citeste mai mult »Unirea Ungheni, eșec în primul meci al finalei pentru Liga a II-a
CS Unirea Ungheni 2018 a pierdut sâmbătă, 3 iunie, pe teren propriu, cu scorul de 0-2 (0-1), împotriva formației Corvinul 1921 Hunedoara, în prima manșă a finalei pentru promovarea în Liga a II-a la fotbal. Golurile oaspeților au fost reușite de Lupu (min. 28) și Garutti (min. 61). Vom reveni …
Citeste mai mult »Bölöni, omul zilei în fotbalul francez
Antrenorul mureșean Ladislau Bölöni, a promovat în prima ligă franceză de fotbal cu FC Metz, după un succes cu 3-2 în ultima etapă vineri, 2 iunie, pe teren propriu, 3-2 cu FC Bastia. În aceeași etapă, contracandidata lui FC Metz la promovare, Bordeaux, a jucat acasă, cu Rodez, meciul fiind …
Citeste mai mult »”Mureșul Imobiliar 2023”: Viitori arhitecți pregătiți la UMFST
Cea de-a treia ediție a Conferinței ”Mureșul Imobiliar”, eveniment organizat de cotidianul Zi de Zi și revista economică Transilvania Business, a avut loc joi, 25 mai, în incinta Restaurantului ”Cocoșul de Aur” din Târgu Mureș. Reprezentanți ai autorităților publice locale din municipiul Târgu Mureș și din comuna Sângeorgiu de Mureș, …
Citeste mai mult »Incendiu la o casă din Lechința (Iernut)
Două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului Târnăveni și Punctului de Lucru Luduș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Iernut, au intervenit sâmbătă, 3 iunie, în jurul orei 15.00, în localitatea Lechința, orașul Iernut, în urma izbucnirii unui incendiu la nivelul unei case de locuit. ”Ajunse la …
Citeste mai mult »