Share

Home / Politic / Întâlnire electorală cu candidații UNPR la Consiliul Local Iernut

Întâlnire electorală cu candidații UNPR la Consiliul Local Iernut

1Președintele UNPR Mureș și candidatul progresiștilor mureșeni pentru președinția Consiliului Județean Mureș, dr. Ion Claudiu Puiac, împreună cu Cherecheș Ștefan Răducu, candidat pe lista de consilieri județeni a UNPR au avut o întâlnire electorală la Iernut. Cu acest prilej, dr. Ion Claudiu Puiac a susținut un discurs, din care am selectat cele mai importante pasaje.

UNPR se bazează pe trei piloni: interesul național, civismul și dialogul social. Interesul național este în centrul construcției noastre politice, și discutăm aici despre problemele tuturor românilor. Civismul implică abordarea tuturor problemelor prin prisma interesului cetățeanului de rând. Al treilea pilon este dialogul social, mai ales relația cu sindicatele. Dialogul social, dacă este unul foarte consistent și corect, aduce stabilitate și echilibru în orice societate. Aceste linii politice generale au fost susținute prin proiecte de legi specifice, elaborate de către specialiștii noștri, proiecte dintre care amintesc:

Legea a taxării marilor averi care stabilește la 450.000 de euro  plafonul de la care vor fi taxate averile cu 1%. Acest proiect a fost susținut de către UNPR încă din 2010.

UNPR dorește ca vârsta de vot să scadă de la 18 la 16 ani. De vreme ce tinerii dobândesc dreptul la muncă de la 16, putând lucra de la această vârstă, ei trebuie să-și poată exprima și opțiunea politică, de la aceeași vârstă. Legea votului de la 16 an este o inițiativă din 2010 a UNPR. Considerăm că, dacă de la 16 ani tinerii sunt impozitați, atunci când lucrează legal, merită și să-și marcheze viitorul”.

2

„Primul loc de muncă”

Proiectului legislativ „Primul loc de muncă“, inițiat de UNPR, urmărește facilitarea accesului la primul loc de muncă al tinerilor fără experiență profesională, în scopul reducerii ratei șomajului în rândul acestei categorii, asigurarea tranziției rapide de la școală la piața muncii, stimularea cererii de forță de muncă, precum și acumularea experienței în muncă. „Angajatorii care încadrează cu normă întreagă, pe durată nedeterminată, tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani, vor primi lunar, pentru fiecare tânăr încadrat la primul loc de muncă, o sumă egală cu valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.

Legea, elaborată de către grupurile parlamentare UNPR din Camera Deputaților și Senat, propune majorarea pensiilor foștilor angajați din cooperativele comuniste până la suma de 500 de lei lunar.

Altă lege elaborată și depusă de către parlamentarii progresiști este legea privind activitatea de recuperare de debite. “Sunt sute de cazuri promovate de mass-media în care cetățeni au fost pur și simplu hărțuiți de recuperatorii de debite, iar noi, UNPR, ne propunem prin această lege să creăm ordine și un cadrul legislativ pentru această activitate.

3

„Case sociale în mediul rural”

Legea „Case sociale în mediul rural”, prin care autoritățile locale vor putea da în folosință, cu titlu gratuit, pe o perioada de 5 ani, locuințe sociale familiilor defavorizate. Vor putea beneficia de acest program:

persoanele și familiile evacuate sau care urmează a fi evacuate din locuințele retrocedate foștilor proprietari; tinerii proveniți din instituțiile de ocrotire socială și care au împlinit vârsta de 18 ani; familiile care au cel puțin trei minori în întreținere; familiile care au un venit mediu net lunar pe persoană, realizat în ultimele 12 luni, sub nivelul salariului minim brut pe țară, garantat în plată, anterior lunii în care se repartizează locuința; invalizii de gradul I si II; persoanele cu handicap; pensionarii; veteranii și văduvele de război; beneficiarii legii recunoștinței față de eroii-martiri și luptătorii din Revoluția din decembrie 1989.

Referitor la problemele specifice orașului Iernut, avem în portofoliul candidaților UNPR la consiliul județean următoarele proiecte:

Reabilitare termică blocuri din cartierul Mihai Eminescu și cartierul 1 Decembrie 1918” (18 blocuri);

Sistem de canalizare  și epurare ape uzate, în cartierul Eminescu Nou;

Pod peste Pârâul Comlod, localitatea Iernut;

Dezvoltarea si modernizarea  centrului medico-social din orașul Iernut;

Reabilitare Castel Kornis- Rákóczi-Bethlen;

Amenajarea unei piste de biciclete, pe digul artificial de împrejmuire al orașului Iernut;

Reabilitare monument Oarba de Mureș;

La acestea se adaugă proiectele susținute de către candidatul nostru la primăria Iernut, domnul Mărginean Vasile precum și inițiativele candidaților UNPR pe lista consiliului local Iernut.

Paradoxul realizărilor

La Revoluția din 1989, una dintre revendicările revoluționarilor, citită pe postul de televiziune național, stârnește acum un zâmbet și o uimire. Dar atunci nu era așa. Oamenii cereau ca să se poată circula cu autoturismul în fiecare duminică. Și cei cu numere pare și cei cu numere impare. Era o anomalie care deruta viața normală a oamenilor. Așa este și acum. Doar că acum oamenii sunt derutați de alte nevoi. Acum se vorbește numai despre betoane și mortare, asfalt, pietriș, cărămizi, pișcoturi din ciment, metal și sticlă. Se promit drumuri, trotuare, borduri, clădiri, canale, cămine, fațade, scări, alei și tot felul de construcții, de parcă viața noastră, cea adevărată, nu mai contează deloc, contează doar aceste lucruri care se strică de a doua zi și trebuise reparate în continuu.

Nepoții vor zâmbi și ei când li se va spune despre cursa nebună a unei țări întregi, care durează de douăzeci și cinci de ani, după componentele infrastructurii de tip occidental. Sunt foarte bune aceste realizări și sunt benefice, fără îndoială.

Dar noi oamenii, noi unde suntem puși, unde este locul nostru în aceste liste de betoane și de asfalturi și de ziduri din cărămidă, care sunt numite realizări și cu care se mândresc politicienii?

S-au făcut aceste construcții? Unele da, unele nu!

Sunt singurele care formează listele de obiective ale partidelor politice. Strădania de a face betoane este lăudabilă, dar nu acesta este esențialul. Dacă o stradă are două case, adică patru voturi, va sta mult și bine fără drum și utilități. Dacă un sat dispune de o sută de voturi nu va fi niciodată prioritar.

Pe noi, cei de la UNPR Iernut, ne interesează și realizările de infrastructură dar ne gândim și la cetățeni și la cât de multe se pot face pentru ei în afară de betoane și de cărămizi.

Aici este paradoxul realizărilor. Mult beton și zgomot și puțin pentru om.

În această viziune vă așteptăm și pe dumneavoastră alături de noi.

 

Biroul de presă al UNPR Mureș

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Angajări la ISU Mureş!

În perioada 8 noiembrie – 31 decembrie 2018, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Horea” …

Share
Share