A fost bal la… pregătitoare!

În data de 13 mai s-a sărbătorit ”Ziua Internațională a Dorului”, sărbătoare care durează o zi, dar ale cărei emoții pot dura o viață întreagă”. Cu această ocazie  am tot fost întrebați ”de cine” sau ”de ce” ne e dor. Noi, ”Piticii” de la “Rebreanu”, am concluzionat că ne e dor… de clasa pregătitoare. Ne-am reamintit, cu această ocazie, în mod special, de programul ”Să știi mai multe, să fii mai bun!” pe care l-am organizat în urmă cu doi ani.

Și cum, în acest an școlar, nu pentru toți elevii din clasele primare programul menționat s-a desfășurat în luna aprilie, ne-am gândit să vă împărtășim câte ceva din experiența noastră – un mod de abordare ”de care să vi se facă dor”!

Începând cu anul şcolar 2012/2013, clasa pregătitoare a devenit moment de pornire spre noi niveluri de dezvoltare a proceselor şi mecanismelor psihice ale copilului de 6 ani.

Din postura de adult (dascăl) care orientează paşii ”piticilor” de clasă pregătitoare, am considerat că este esenţial să ne adresăm în acest moment al debutului şcolarităţii, sufletului copilului, prezentându-i şcoala aşa cum Nicolae Iorga o concepea: ”o şcoală în care vezi alături de tine suflete care-ţi sunt ca fraţii şi surorile”, unele dintre aceste suflete – am adăuga noi, deschizându-le o uşă spre universul cunoaşterii şi impulsionându-i să treacă dincolo de ea.

Judecăţile, mai mult sau mai puţin valoroase, la adresa şcolii, sunt numeroase. Conotaţiile, pozitive sau negative, aşişderea. Auzim voci care ar spune că ”şcoala este o cetate”: a cunoaşterii; cu porţi mai mult sau mai puţin ferecate… Dar ce s-ar întâmpla dacă am lucra puţin la nuanţe şi ”cetatea” ar deveni ”castel”?

Şi ”uite-aşa” (vorba cântecului de pitici) a debutat săptămâna ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!” la clasa pregătitoare… cu lansarea unei invitaţii la castel!

Pentru început ne-am propus un exerciţiu de imaginaţie: am reflectat puţin şi am ”înregistrat” primele gânduri care au prins aripi în mintea piticilor la auzul cuvântului ”castel”: prinţi, cavaleri călare, luptă, servitori, paznici, bucătari, cai, războinici, degustători, invitaţi…

Am mers mai departe cu jocul nostru şi am început, ambiţioşi, să ne scriem povestea:

”A fost odată, ca niciodată

Poveştile încep aşa!

A fost odată, ca niciodată

Începe şi povestea mea!”

Şi ce imagine de început ar fi mai potrivită pentru a ilustra povestea noastră decât aceea a unui castel? Iată-ne, aşadar, construind castelele noastre!

Am continuat cu selectarea personajelor ale căror ”haine” dorim să le îmbrăcăm…  evident, prinţi şi prinţese, şi le-am trimis la bal… mascat! În prealabil ne-am pregătit măşti, după pofta inimii!

Alte personaje de poveste – invitaţii noştri speciali, ne-au deschis uşile unor încăperi necunoscute nouă, pe care le-am descoperit rând pe rând, găsindu-le fascinante!

Mai întâi, în sala de teatru a castelului, am organizat un concurs de prezentare a măştilor, pe scenă urcând cei mai curajoşi dintre ”castelani”.

Am onorat apoi invitaţia Cenuşăresei şi, în sala de bal, am luat lecţii de dans chiar de la frumoasa prinţesă… am învăţat dansul Cenuşăresei, desigur, numai că la noi la castel nu şi-a pierdut nimeni pantofii!

Am acceptat cu mare drag propunerea prinţesei Sofia de a ne preda prima ei lecţie de prinţesă (”O prinţesă adevărată se poartă corect şi amabil cu ceilalţi!”) şi am însoţit-o în curtea castelului la ”O întrecere cu peripeţii”. Pentru a evita peripeţiile din povestea prinţesei, noi am înlocuit potcoavele cu frisbee, cursa cu oul de aur în lingură a devenit cursa cu obstacole, iar meciul de volei triregat s-a transformat într-un concurs de ştafetă trei-clase: Clasa Piticilor, Clasa Fluturaşilor şi clasa ”castelanilor” mai experimentaţi, a II-a C.

”Tabloul de familie” demonstrează că ”picnicul trei-clase” a fost un prilej să fim împreună şi să ne simţim bine.

După atâtea castele şi atâtea regate, ne-am amintit că şi pe târâmurile noastre găsim unele din cele mai frumoase castele din lume, şi am acceptat propunerea unui personaj autohton – fata cea harnică a moşneagului din povestea lui Creangă – de a admira frumuseţea unor costume tradiţionale şi a unor petreceri

”câmpeneşti”, la Ansamblul ”Mureşul”.

Nu ne-am putut decide care tărâmuri din cele prin care am călătorit au fost mai frumoase, aşa că am încheiat săptămâna îmbinând activităţile tradiţionale (pregătirea ouălor şi a decoraţiunilor de Paşte), cu unele ”împrumutate” de prin alte regate, cum ar fi concursul de căutat ouă roşii.

Morala poveştii noastre? Vă invităm să o citiţi pe chipurile prinţilor şi prinţeselor din clasele pregătitoare A (Clasa Fluturașilor) şi pregătitoare C (Clasa Piticilor)!

Cronicar al castelului,

Prof. Crina MORARIU,

Școala Gimnazială ”Liviu Rebreanu” Târgu-Mureș