Echipele E.ON, premii la „Trofeul Electricianului” 2016
20 iulie 2016Cei mai buni electricieni de la companiile de distribuţie a energiei electrice şi de la principalii prestatori de servicii energetice au participat în perioada 11-14 iulie, la Braşov, la cea de-a XXXVII-a ediţie a fazei naţionale a concursului profesional „Trofeul Electricianului”, organizat cu ocazia sărbătorii Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor care lucrează în domeniul energetic.
În cadrul competiţiei, echipele E.ON au câştigat locul I la secţiunea servicii energetice – mentenanţa reţelelor de distribuţie, în clasamentul pe echipe reprezentanţii E.ON au obţinut primul loc la patru din cele şapte specialităţi de concurs, iar la individual opt electricieni E.ON au urcat pe podium. Competitorii au concurat în cadrul a şapte specializări, grupate în două secţiuni: distribuţie (cu specializările: exploatare staţii transformare, PRAM, exploatare reţele de distribuţie de medie şi joasă tensiune, măsurare energie electrică) şi servicii energetice (cu specializările: montare şi reparare echipamente primare în staţiile de transformare, defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune, montare şi reparaţii instalaţii de medie şi joasă tensiune).
Concursul a cuprins, pentru fiecare specializare, trei probe: teoretică, cea practică şi proba cu public, la aceasta din urmă concurând primii cinci clasaţi după punctajul cumulat la primele două. În clasamentul individual, concurenţii E.ON au obţinut două locuri I şi câte trei locuri II şi III, iar în clasamentul pe echipe E.ON şi-a adjudecat patru din cele şapte locuri I. “Mă bucur că sunt aici şi apreciez profesionalismul şi competitivitatea participanţilor. Mulţumesc colegilor mei care au muncit pentru rezultatele frumoase obţinute de compania noastră şi sper că vom fi la fel de buni, dacă nu mai buni şi anul viitor”, a declarat Torsten Röglin, director general al E.ON Distribuţie România.
Lasă un comentariu