Relațiile dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg consolidate la Sovata Administratie
  • alin.zaharie
  • 0 comentarii
  • 314 Vizualizări

Relațiile dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg consolidate la Sovata

Hotelul Aluniș din stațiunea Sovata a găzduit marți, 20 iunie, ședința ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, printre oaspeți numărându-se o delegație a Landului Brandenburg în frunte cu Anne Quart, secretar de stat în cadrul Ministerului de Justiție, pentru Afaceri Europene și Protecția Consumatorului.

Implemetarea modelului administrativ german

În cadrul întrevederii de la Sovata, Anne Quart a fost informată de către conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Dezvoltare Regională (CDR) Centru asupra stadiului dezvoltării Regiunii Centru și a participat la discuții privind viitoarele proiecte finanțabile cu fonduri nerambursabile, prin programele europene. „Mulțumim doamnei Anne Quart pentru vizită, avem o relație de înfrățire cu Landul Brandenburg de 15 ani. Prima convenție de înfrățire a fost semnată în 2001, iar de 10 ani avem o relație mai strânsă, de când, prin persoana doamnei Birgit Schliewenz, avem un reprezentant permanent în regiunea noastră. Este o diferență între stuctura statală dintre Germania și România, landurile din Germania au caracter administrativ, iar în România regiunile sunt doar de dezvoltare. Desigur, intenția noastră ar fi ca și România să copieze, în sensul pozitiv al cuvântului, acele bune practici care au adus avantaje populației din Germania, în ce privește descentralizare și regionalizare corectă. Suntem în orașul Sovata, unde datorită programelor europene și datorită bunelor practici învățate de la colegii noștri din Landul Brandenburg, s-a dezvoltat acest oraș”, a precizat Sándor Tamás, președintele CDR Centru și al Consiliului Judeţean Covasna.

„Viitoare politică inteligentă de finanțare a proiectelor”

Subsecretarul de stat Anne Quart se află la prima vizită în România, vizita oficială în Regiunea Centru fiind materializată și în semnarea unui Parteneriat bilateral între Landul Brandenburg și Regiunea Centru, precum și vizite de documentare, atât la proiecte finanțate prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, cât și la obiective de mare interes din Sighișoara și Sibiu.„Am avut plăcerea și onoarea să semnăm un acord de parteneriat, în cadrul căruia pe lângă domeniile tradiționale pe care ne-am concentrat până în prezent în colaborarea noastră ne-am propus și alte domenii noi de activitate. Împreună, am fost cu toții de acord că pe lângă activitățile tradiționale desfășurate la nivelul colaborărilor la nivel instituțional al administrațiilor publice dar și la nivelul dezvoltării economice, acest parteneriat să-l extindem în perioada următoare și în ceea ce privește schimbul de experiență la nivel de tineri și parteneriate școlare. Dorim împreună să ne angrenăm și mai mult într-o serie de proiecte în domeniul formării profesionale, după sistemul de formare profesională dual din Germania. Dorim, de asemenea, ca pe viitor să implicăm și mai mulți actori din zona societății civile în ce privește elaborarea și implementarea de proiecte în domeniul social. Dorim să intensificăm colaborarea în domeniul energiilor regenerabile, un domeniu în care prin experiența pe care am acumulat-o dorim să o împărtășim și partenerilor noștri și împreună cu ei să vedem cum definim viitoare politică inteligentă de finanțare a proiectelor în acest domeniu”, a spus Anne Quart.

„Landul Brandenburg reprezintă un model pentru noi”

Peter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș, fost primar al orașului Sovata, a subliniat importanța vizitei înaltului oaspete din Landul Brandenburg, precum și importanța continuării colaborării dintre cele două regiuni. „Eu consider că vizita doamnei secretar de stat Anne Quart reprezintă un moment deosebit în activitatea care o desfășurăm în cadrul Consiliului Director al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru. Eu consider că a fost o colaborare fructuoasă și după cum ne-au fost prezentate planurile de viitor și în continuare vom avea o colaborare bună cu Landul Brandenburg. Din punctul meu de vedere, fiind gazdă aici, la Sovata, consider că este un model pe care l-am prezentat doamnei Anne Quart, model care trebuie urmat de foarte multe localități. În acest sens le cerem sprijinul celor din Landul Brandenburg să ne ajute. În perioada următoare avem nevoie de modele pe care trebuie să le urmăm, iar Landul Brandenburg reprezintă un model pentru noi”, a precizat Peter Ferenc.

Teme noi, proiecte noi

La rândul său, Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, a punctat domeniile care vor sta la baza viitoarelor colaborări dintre Regiunea Centru și Landul Brandenburg.„Temele în Uniunea Europeană se mofică în continuu. Acum funcționăm în strategia Europa 2020, înainte a fost Lisabona 2010, și în fiecare strategie apar noi priorități cu care Uniunea Europeană se confruntă. În acest context, și noi va trebui să ne adaptăm demersurile și activitățile astfel încât să ne integrăm în politicile europene, să fim parteneri în implementarea acestor strategii, să beneficiem de sumele care se pun la dispoziție din bugetul Comisiei Europene. La momentul de față au apărut teme noi, precum dezvoltarea și mobilitatea urbană, în contextul în care 70% din populația teritoriului Uniunii Europene trăiește în zonele urbane, iar în 2020 procentul va fi undeva la 80%. Este importantă mobilitatea în aceste zone, care sunt zone aglomerate, iar transportul în aceste zone să fie unul cât mai puțin poluant. Sunt diverse concepte care duc la dezvoltarea de proiecte noi privind zonele urbane inteligente, smart city, orașele inteligente și alte preocupări. Noi considerăm că în continuare, printr-o asemenea relație, putem să continuăm să parcurgem oarecum procesul de integrare europeană, bunele practici să fie preluate și de către noi pe mai multe zone. Practic, tot ce face dezvoltarea regională, în primul rând se adresează cetățenilor din această regiune, pentru a le fi mai bine și pentru a fi mulțumiți, cu dorința să trăiască în această regiune”, a menționat Simion Crețu.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE